Vro patruzeci smochini. Şi-mi juruiseşi Cincizeci de rânduri de butuci de vie Cu brazdele de grâu la fiecare.

Şi cresc în vie struguri de tot felul Când vine vremea lor şi-ajută cerul.”

Aşa-i grăi. Slăbi-n genunchi Laerte

Şi-n sine se muie ştiind că bune-s

Dovezile-arătate de Ulise.

Pe fiul său cu braţele-l cuprinse.

Ulise-l sprijini, că leşinase

Bătrânul de mişcat ce-a fost. La urmă, Când se trezi şi prinse să răsufle,

El începu din nou să cuvânteze:

„O, Doamne, tot mai sunt în slavă zeii, Dac-au plătit aievea peţitorii

Nelegiuirea lor şi mârşăvia.

Dar prea mă tem ca nu cumva deodată

Să vie peste noi itacienii,

Să nu dea glas chemând de pretutindeni Şi celelalte-oraşe chefalene.”

Ci-l întări aşa din grai Ulise:

„Încrede-te şi n-avea nici o grijă.

Dar hai curând să mergem noi acasă,

La capătul livezii unde-acuma

E Telemah, văcarul şi porcarul,

Trimişi de mine spre-a găti mai iute Ospăţul nostru.” Aşa-ntre ei vorbiră

Şi spre conacul mândru o porniră.

Sosind aci, aflară ei la curte

Pe Telemah, văcarul şi porcarul

Tăind la cărnuri, pregătind la vinuri.

În vremea asta îngriji bătrâna

Siciliană de Laerte, -l duse,

Îl îmbăie şi-l unse cu miresme

Şi-o frumuseţe de veşmânt îi puse.

S-apropie de el atunci Minerva,

Spori puterea-i şi-l făcu mai mare,

Mai plin, mai arătos la-nfăţişare.

Ieşi apoi din baie. Iar Ulise

Stătu pe loc uimit privind la dânsul Cum semăna cu cei fără-de-moarte,

Şi-i glăsui: „De bună seamă, tată,

Un zeu făcu s-arăţi ca nimeni altul

De minunat la stat şi la făptură”.

Laerte înţeleptul îi răspunse:

„O, Joe tu, Apollon şi Minerva,

De-ar fi să fiu cum eu am fost odată, Când peste chefaleni domnind, luat-am Temeinica cetate de pe malul

Uscatului de dincolo, Nericos,

Şi iar să fi putut ca-n vremea-aceea Să mă-narmez şi-alăturea de tine

În casă-ne să lupt cu peţitorii!

Pe mulţi din ei i-aş fi lungit în sală

Şi tare te-ai fi bucurat în tine.”

Ei astfel între dânşii cuvântară.

Iar când apoi fu pregătită masa,

Pe rând şezură-n scaune şi-n jeţuri

Şi s-aşternură la prânzit, când iată

Veni la ei moş Doliu cu feciorii

Trudiţi de munca de la câmp, pe unde Mersese de-i poftise-atunci bătrâna