Tesproţilor, şi când la zei în casă
Se închina, el se jură la mine
C-atunci pe mare-o navă fuse trasă
Şi că pe mal stau gata vâslitorii
Ca să-l petreacă-ncoace pe Ulise.
Dar craiu-ntâi pe mine mă trimise,
Că se brodi un vas atunci să plece
De la tesproţi încoace spre Dulichiu Mănosu-n grâu. El însuşi mi-arătase
Averile-adunate de Ulise.
Cu ele s-ar putea hrăni o casă
Până-ntr-a zecea spiţă, aşa de multe Erau la curte strânsele odoare.
El mai spunea că dus era viteazul
Pe la Dodona ca s-audă sfatul
Lui Joe din stejarul nalt, de felul
Cum el, cel dus de mult, să vie-n ţară, Pe faţă ori pe-ascuns. Aşa Ulise
E teafăr şi curând va fi acasă.
De-acuma mult el nu mai stă departe
De ţară şi de-ai lui. Şi pentru asta Eu pot să jur. Iau chiar acum ca martor Pe Joe, Dumnezeul cel mai mare
Şi mai puternic, martoră iau vatra
Cea sfântă-a lui Ulise, unde astăzi
M-adăpostesc, c-aşa va fi întocmai
Cum eu îţi cuvântez. Chiar estimp vine Ulise-aici, pe la-ncheierea lunii
Sau la-nceputul lunii viitoare.”
Cuminte Penelopa îi răspunse:
„Străine, fie vorba-ţi împlinită!
Să vezi îndată ce prietenie
Precum şi daruri vei avea din parte-mi !
Te-ar ferici-ntâlnindu-te oricine.
Dar eu mă tem c-almintreli o să fie, Că nici Ulise nu mai vine-acasă
Şi nici tu n-ai să fii trimis la tine, Că nu-s aici stăpâni cum a fost dânsul
– De-a fost vreodată – gata de primire Şi de trimis străinii cumsecade.
Voi, fetelor, spălaţi-l pe picioare
Şi puneţi-i un pat cu aşternuturi,
Cu cergă şi cu-nvelitori curate
Şi cu velinţi şi perne sclipitoare,
De cald să-i fie până dimineaţa.
Apoi pe mânecate daţi-i baie,
Miresme şi unsori de curăţire,
Ca astfel cu ceilalţi să şadă-n sală
Alăturea de fiul meu la masă.
