Cuprinşi au fost de milă. Însă iată, Treziţi din somn, de la palat veniră

Dumnezeiescul cântăreţ şi Mèdon

Şi steteră în mijlocul mulţimii

Şi uluit rămase fiecare,

Iar Mèdon cuvântă aşa-adunării:

„Itacieni, voi daţi-mi ascultare.

Să ştiţi că tot ce-a izbândit Ulise

Nu-i peste voia zeilor. Eu însumi

Cu ochii mei văzui cum sta pe-alături De el un zeu asemenea lui Mèntor.

Aci ieşea naintea lui şi-ntr-una-l

Îmbărbăta, aci da buzna-n sală

La peţitori şi-i îmbulzea, iar dânşii Cădeau polog.” Acestea zise Mèdon

Şi ei de teamă toţi îngălbeniră.

Luă cuvântul Aliters, viteazul

Lui Mastor fiu, moşneagul care singur Vedea nainte şi napoi, şi astfel

Îi povăţui cu bună judecată:

„Iubiţi itacieni, luaţi aminte

De ce-am să spun. Nenorocirea asta

Din slăbiciunea noastră ni se trage.

Voi n-aţi vrut să mă ascultaţi pe mine Şi nici pe Mèntor, un păstor de oameni, Să fi strunit pe fiii voştri-n oarba Trufie-a lor, c-au fost a lor păcate De neiertat, prea mare le-a fost vina C-au stors averea, au necinstit femeia Unui fruntaş viteaz închipuindu-şi

Că nu mai vine el. Acum să faceţi

Cum eu vă zic, să n-ascultaţi pe nimeni.

Să stăm pe loc, ca nu cumva noi singuri De pacoste să dăm.” Acestea spuse.

Ei se sculară-atunci cu strigăt mare, Mai mult de jumătate, şi-o porniră;

Ceilalţi au stat pe loc în adunare,

Că nu plăcu acelora îndemnul

Lui Aliters, ci sfatul lui Eupites.

Şi gloată s-adunară toţi-naintea

Cetăţii mari. În fruntea lor zănatic Mergea Eupites socotind în sine

Că va răstoarce moartea lui Antènor, Feciorul său. Dar n-avu să se-ntoarne, C-a fost sortit să moară el acolo.

Pe Joe-atunci îl întrebă Minerva:

„Părinte, tu, Saturniene, cel mai

Înalt stăpânitor, răspunde-mi mie

Care te-ntreb. Ce gând ascunzi în tine?

Vrei tu să faci război amar şi crâncen?

Ori pace şi frăţie-ntre amândouă

Aceste taberi?” Joe viforosul

Răspunse-aşa: „Tu, fiica mea iubită, De ce mă-ntrebi şi mă descoşi pe mine?

N-ai pus la cale singură-nturnarea

Şi răzbunarea lui Ulise? Fă dar

Cum vrei. Ţi-oi spune eu cum cred că-i bine Acuma, când Ulise pedepsit-a

Pe vinovaţi: să-şi dea cu toţii mâna, Jertfind să jure între ei credinţă.

Şi-Ulise să domnească mai departe,

Iar noi să facem ca ceilalţi să uite De-a fiilor şi-a fraţilor pieire,

De-aci nainte dragoste să fie

Şi pace în belşug şi bogăţie.”

Aşa vorbi. Şi zâna, şi mai gata

De ajutorare, se grăbi din piscul

Olimpului în zbor s-o ia la vale.

Când toţi de hrană dulce-avură parte La masa de la curtea lui Laerte,