Mai-marea-ntre femei, silea pe roabe:
„Hai măturaţi de zor stropind în sală
Şi aruncaţi pe jeţurile mândre
Covoare porfirii. Şi cu bureţii
Voi ştergeţi toate mesele din sală,
Curate faceţi oluri şi pahare
Cu două toarte şi cu şart lucrate,
Iar altele să mergeţi după apă
De la fântână şi-o căraţi mai iute.
Că n-or sta mult departe peţitorii,
Sosesc pe mânecate aici la curte,
Căci astăzi pentru toţi e sărbătoare.”
Aşa zorea; ele ascultau supuse.
Şi douăzeci porniră la fântână
Să care apă. Celelalte harnic
Lucrau prin casă, toate pricepute.
Rândaşii peţitorilor intrară,
Frumos şi bine lemne despicară.
Femeile-au venit de la fântână
Şi mai veni porcarul şi le-aduse
Trei vieri, pe cei mai buni din toată turma.
Lăsă în curtea-mprejmuită porcii
Să pască şi-ntrebă el pe Ulise
Prietenos: „Străine, oare-aheii
Se uită mai frumos acum la tine?
Sau te batjocoresc ca mai înainte
În casa asta?” I-a răspuns Ulise:
„Să le plătească cei-de-sus ocara, Necuviinţa şi nelegiuirea
Ce-o fac mişeii-n casa cea străină,
Că n-au un pic de-obraz şi de ruşine !”
Aşa vorbeau. S-apropie Melantiu
Căprarul. El mâna mai multe capre
Din cele mai alese, demâncare
La peţitori. Urmat era căprarul
De doi păstori. El caprele-n pridvorul Răsunător legă şi lui Ulise
Aşa-i făcu: „Străine, tu şi-acuma
Vei necăji pe domni cerşind prin casă.
Şi n-ai să te mai cari de-aici? Pesemne Noi nu ne-om despărţi, de nu vei face Saftea din pumnii mei. Că ţi-i cerşitul Nesocotit. Mai sunt şi alte mese
Pe la ahei.”Aşa-l certa, şi-Ulise
Nimic n-a zis. Tăcu ca piatra molcom, Tot da din cap şi tăinuia în sine
