Cumplite gânduri. Mai veni pe urmă
Al treilea, Filetios, scutarul
Păstorilor. Mâna o vacă stearpă
Şi capre grase pentru ospătare.
De pe uscat veniseră pe mare
De dincolo, că i-au trecut plutaşii
Ce trec pe toţi care sosesc la dânşii.
Le priponi el bine sub pridvorul
Răsunător şi întrebă porcarul
Mergând la el aproape: „Cine-i oare
Acest străin sosit acuma proaspăt
La casa noastră? Care-i seminţia,
Părinţii lui şi neamul şi moşia?
Sărac de el! După făptură pare
Că-i domn stăpânitor. N-au milă zeii De oamenii pribegi; i-afundă-n jale.
Chiar domnilor le sorocesc răstrişte!”
Şi cum vorbi, se duse la Ulise
Şi îmbiindu-i mâna dreaptă-i zise:
„Noroc, străine taică! Fie barem
De-acum să-ţi meargă bine, c-azi te-apasă
Necazuri multe. Doamne, tată Joe,
Nu-i altul între zei mai crud ca tine.
Tu nu te-nduri de oameni şi eşti totuşi
Părinte-al lor. Tu-i laşi de-a pururi pradă
Nevoii şi durerilor să cadă.
Cum te-am văzut, am năduşit şi lacrimi Mi-au dat în ochi gândind la bietu-Ulise, Că mi-l închipui şi pe el tot astfel Umblând rufos şi lainic între oameni, De mai trăieşte şi mai vede soare.
Iar dacă-i mort şi-i dus pe ceea-lume, Vai cum îl plâng pe bunul meu Ulise !
Eram un copilandru când mă puse
Să fiu peste văcarii lui mai mare
În ţara chefalenilor. Acuma
Cu miile i se-nmulţiră boii
Şi n-are nici un om aşa prăsilă
De boi fruntoşi. Dar alţii dau poruncă
Să-i mân la dânşii pentru ospătare.
De fiul său din casă nu ţin seamă,
Nu tremură de-a zeilor mânie.
Sunt gata între ei să-mpart-averea
Stăpânului cel dus demult. Şi-n mine Mă tot vânzol cu mintea, stau pe gânduri.
Mi-e foarte rău, pe când e-n viaţă fiul Stăpânului, să plec în altă ţară
Şi să mă car cu boi cu tot la alţii.
