Dar e şi mai grozav să stau pe-aicea Şi boii altora păzind, să sufăr
Aşa de greu. De mult plecam în lume
Şi m-aciolam la alt stăpân puternic, Că nu mai pot. Mai am însă nădejde
Că vine bietul domn al meu săracul
Şi spulberă din casă pe nemernici.”
Ulise iscusitul îi răspunse:
„Văcarule, tu pari un om de treabă
Şi chibzuit. Văd c-ai vorbit cuminte, De-aceea eu din partea mea ţi-oi spune Şi-oi face-un mare jurământ. Ca martor Să-mi fie Joe între zei întâiul
Şi masa primitoare ca şi vatra
Cea sfânt-a lui Ulise, unde astăzi
M-adăpostesc, că tu vei fi de faţă
Când va sosi al tău stăpân acasă
Şi, dacă vrei, vedea-vei tu cu ochii Cum cad ucişi mişeii care astăzi
Domnesc aici.” Adause văcarul:
„Străine taică, să te-asculte zeii!
Să vezi atunci ce poate-a mea virtute Şi braţul meu.” Aşijderea Eumeos
Rugă pe zeii toţi ca înţeleptul
Ulise la palatul lui să vie.
Aşa ei laolaltă cuvântară.
Iar peţitorii unelteau omorul
Lui Telemah. Dar le zbură din stânga Un vultur nalt în zbor ce-avea în gheare Un porumbel sfios. Cum vede asta
Şi zice Amfinom atunci: „Prieteni,
Nu izbuteşte gândul nostru moartea
Lui Telemah. Să ne vedem de masă.”
Aşa le spuse Amfinom şi spusa-i
Plăcu la toţi. Veniră ei la curtea
Măritului Ulise, şi pe jeţuri
Şi-n scaune veşmintele-şi lăsară.
Şi prinseră să-njunghie capre grase
Şi mari berbeci, grăsuni şi-un bou din turmă
Şi fripseră-n frigare măruntaie
Şi le-mpărţiră între ei. Cu apă
Amestecară-n oluri vin, şi cupe
Văcarul împărţi la toţi; şi pâne
Le mertici Filetios, vătaful
Păstorilor, în dalbele panere,
Turnă în cupe Melanteu şi-n urmă
Ei mânile-ntindeau înspre bucate
Ce-n faţa lor stau gata. Între acestea Pofti-nadins feciorul lui Ulise
Pe tatăl său să şadă lângă pragul
