Lui Telemah, când vin la casa asta.
Să-i dau şi eu un dar de ospeţie,
Ca doar şi el la rându-i să-l îmbie
La vrun băiaş, sau la vro altă slugă
Din casa lui Ulise.” Astfel zise
Şi din paner luând cu mâna-i grasă
Un arm de bou asupra-i îl răpede.
Dar se feri de el atunci Ulise
Puţin plecându-şi capul şi c-un zâmbet Amar rânji. Atins fu numai zidul
Cel măestrit. Dar lui Ctesip îi zise Mustrându-l Telemah: „Noroc de tine
Ca fost aşa, că n-ai zdrelit pe oaspe, C-almintrelea te străpungeam cu lancea Şi tatăl tău aici, în loc de nuntă,
Ţi-ar fi gătit mormântul. Să ia seama, Să nu-şi dea nimenea pe faţ-arama.
Căci ştiu acum şi seamă-mi dau de toate, Şi bun şi rău. Eu nu mai sunt copilul De pân-aci. Destul că rabd în mine
Privind la jaful vostru: oi junghiate Şi vin băut şi pâne risipită,
Că-i greu să vă opresc eu unul singur Pe voi cei mulţi. Nu-mi fiţi duşmani de moarte, Nu-mi faceţi rău. De vreţi să-mi puneţi capul, O vreau şi eu. Mi-ar fi cu mult mai bine Să mor decât mereu să-mi vadă ochii
Aceste mârşăvii, stâlciţi pe oaspeţi, Femeile urât batjocorite
Prin casa mea frumoasă.” Asta zise
Şi toţi tăcură molcom. Agelaos,
Al lui Damastor fiu, vorbi în urmă:
„Nu vă-nciudaţi, prieteni, nu răspundeţi Potrivnic celor zise cu dreptate.
Nu-l mai jigniţi pe-acest străin, pe nimeni Din robii de la curtea lui Ulise.
Aş vrea să spun lui Telemah şi mamei Acestuia o vorbă bună; poate
Va fi plăcut-amânduror. Cât fuse
Nădejde-n noi că se va-ntoarce-acasă
Cumintele Ulise, n-avea nimeni
De ce cârti, dacă-i făceaţi s-adaste Şi să mai stea prin casă peţitorii.
Mai bine ar fi fost dacă el însuşi
S-ar fi întors şi-ar fi venit în ţară.
Dar astăzi e vădit că nu mai vine.
Deci du-te tu la maică-ta şi spune-i Să ia de soţ pe cine-i mai de frunte Şi-o înzestrează mai bogat, ca astfel De-avutul părintesc tu să te bucuri, Să bei, să ospătezi, iar ea să cate
De casa altuia.” Lui Agelaos Răspunse Telemah: „Îţi jur pe Joe,
Pe suferinţa tatei, care bietul
De bună seamă-i dus ori bate drumuri Departe de Itaca, nunta mamei
Eu n-o amân. Ba zic să se mărite
Cu cine-o vrea; i-oi da chiar multe daruri.
Dar peste voia dânsei, mi-e ruşine
S-o scot cu sila şi cu zor din casă.
Ferească Dumnezeu de-una ca asta!”
Aşa le zise el. Atunci Minerva
Trezi un râs la peţitori, un hohot
