Iar Nestor însuşi se culcă în fundul Înaltei curţi. Soţia lui, crăiasa,
Îi pregăti cu toate cele patul.
A doua zi când se iviră zorii
Trandafirii, Gerenianul Nestor
Din pat se scoală, iese şi s-aşază
Pe pietrele cioplite, netezite,
Strălucitoare marmură pe care
Şedea Neleu cel înţelept ca zeii.
Dar el murise, şi ca domn cu sceptrul Şedea acuma Nestor, turn de veghe
Al neamului ahaic. Din iatace
Ieşind, s-au strâns în juru-i toţi feciorii, Ehèfron, Stratiu şi Perseu şi-Aretos Şi ca un zeu de chipeş Trasimede;
Al şaselea fu Pisistrat voinicul.
Aduseră şi-l aşezară-alături
Pe Telemah. Le zise-atunci bătrânul:
„Grăbiţi-vă, copii, să-mi faceţi voia Ca să-mbunăm nainte pe Minerva,
Că ne-a venit făţiş la sărbătoare.
La câmp să meargă unul cât mai iute
Să spună ca să mâne-ncoa văcarul
O juncă de jerfit, şi altul iară
Să meargă şi s-aducă de la vasul
Lui Telemah pe toţi ai lui tovarăşi, Afară de vro doi. Şi-n urmă altul
Să cheme pe Laerches aurarul
Să poleiască coarnele la juncă.
Rămâneţi voi ceilalţi pe loc şi spuneţi Femeilor din casă s-aibă grijă
De-a pregăti o masă-n toată sala,
Să care-apoi şi scaune şi lemne
Şi apă de spălat pe mâni curată.”
El zise, iar ei toţi se sârguiră.
Veni şi junca de la câmp, veniră
Şi cei de la corabia cea iute,
Şi faurul cu sculele-i de-aramă,
Uneltele-i de meşteşug, ilăul
Şi cleştele cel tare şi ciocanul
Cu care el putea să bată aur.
Veni şi Palas spre a fi de faţă
La jertfele ce-aveau să-i deie. Nestor Dădu bucăţi de aur lui Laerches.
Tot el bătu şi coarnele junincii
Le polei cu ele, ca Minerva,
Privindu-şi darul, s-aibă bucurie.
De coarne duse junc-atunci Ehèfron
