Doar în Olimp de-o fi cumva la Joe

Palat la fel. Ce frumuseţi nespuse

Şi ce minuni! Uimirea mă cuprinde!”

Luă Atride seama când şoptiră

Şi le rosti cuvinte zburătoare:

„Copiii mei, nu-i nici un om pe lume De semuit cu Joe, căci palatul

Şi-avutul lui n-au moarte niciodată.

Doar între oameni pot să fie unii

Mai mult sau mai puţin bogaţi ca mine.

Ci multe-am pătimit şi multă vreme

Pe lume-am rătăcit până ce adus-am

Averea pe corăbii. Tocma-n anul

Al optulea venii din pribegia

Din Cipru, din Fenicia, din Egipet.

Fusei la etiopi, la cei din Sidon

Şi la erembi, şi-n Libia, pe unde

La miei le creşte coarnele deodată

Şi oile pe an de trei ori fată.

Acolo nici stăpânul, nici păstorul

Nu sunt lipsiţi de brânză şi de carne Şi lapte dulce, că mereu tot anul

Sunt alăptate oile şi mulse.

Ci-n vreme ce mi-agoniseam avere

Cutreierând meleagurile-acele,

Pe frate-meu un altul îl ucise

Hoţiş, pe nevestite, prin trădarea

Soţiei lui cea pròcletă. De-aceea

Eu n-am plăcere-a stăpâni averea;

Veţi fi ştiind şi voi din auzite

De la părinţi, oricare vor fi dânşii, Că multe-am mai păţit; mi se prădase Palatul meu cuprinzător de multe

Şi mari comori . Mai bine-aveam acuma A treia parte din avutul casei

Şi-n viaţă să fi fost aceia care

Pieriră-atunci cât a ţinut războiul

Pe câmpul de la Troia, aşa departe

De Argos cel păscut de cai! Adese

Pe toţi mă pun a-i tângui şi-a-i plânge Când stau în casă singur; ba cu plânsul Mă răcoresc, ba încetez, că iute

De vaietul cel fioros te saturi.

Pe toţi îi plâng şi după toţi mă doare, Dar nu aşa ca după unul singur,

De-a cărui amintire mi-este somnul

Şi masa de nesuferit, căci nimeni Din toţi ai noştri n-a răbdat mai multe Şi mai cumplite cazne ca Ulise.

Menit a fost să sufere sărmanul,

Iar eu în veci să tot oftez de doru-i, Că-i dus de mult. Nici nu ştim dacă dânsul E viu sau mort. L-o fi jălind bătrânul Laerte şi-nţeleapta Penelopa

Şi Telemah, pe care-l părăsise

Abia născut acasă.” Asta zise,

Şi Telemah, de dorul lui Ulise,

Fu-nduioşat şi-l podidiră lacrimi

Din pleoape pe obraji, când auzise

De tatăl său. Şi apucându-şi haina

Cea porfirie o trase peste faţă.

Dar craiul îl ghici. Gândi în sine

Să-l lase-a pomeni de-al lui părinte Ori să-l întrebe şi să-l cerceteze.