Şi nunt-acum puneau la cale zeii.
El petrecea pe fata lui cu care,
Cu telegari departe, la oraşul
Vestit al mirmidonilor, pe unde
Era stăpân feciorul lui Ahile.
Şi aducea pe fata lui Alector,
Locuitor în Sparta, ca mireasă
Lui Mehapentes cel voinic, feciorul
Mezin al lui, mlădiţa unei roabe, Căci n-avu parte de la zei Elena
Să aibă alt copil, de când născuse
Pe Hermiona, fiica-i drăgălaşă,
Sulegetă ca Venera de aur.
Aşa benchetuiau în casa mare
Şi petreceau vecinii şi tot neamul
Lui Menelaos. Într-aceia iată
Un cântăreţ dumnezeiesc cu lira-i
Cânta, şi-n vreme ce ţinea el hangul, Doi căluşeri se tot roteau la mijloc.
Atunci la poarta curţii se opriră
Din cale Telemah şi al lui Nestor
Fecior chipos, cu carul lor, cu caii.
Ieşi nainte şi-i văzu pe oaspeţi,
Eteoneus, slujitorul harnic,
Mai-marele-ntre slugile domniei,
Şi se grăbi a înştiinţa stăpânul.
S-apropie de el şi-i zise astfel:
„Mărite doamne, doi străini veniră,
Doi oameni care par a fi din viţa
Puternicului Joe. Orânduieşte
Ce-i de făcut: să dezlegăm noi caii
De la teleaga lor, ori e mai bine
Să-i îndrumăm în gazdă la un altul?”
Dar se răsti bălanul Menelaos:
„Eteoneus, fiu al lui Boetos,
Tu nu erai aşa tehui nainte,
Dar iat-acuma buiguieşti ca pruncii
Nu furăm şi noi ospătaţi de alţii
De-atâtea ori pân-am sosit în ţară
Şi ne-a scăpat apoi de cazne Joe?
Dar hai, sloboade caii lor mai iute
Şi adu-i pe străini aici la masă.”
