Tu, Palas şi Apolon, ca Ulise

Să fie aşa cum fu odată-n Lesbos,

Temeinica cetate, când la sfadă

Sări din loc la Filomelianul,

De se luă la harţă el şi straşnic

Îl zdupui, şi veseli fur-aheii;

Aşa să fie când va da odată

De peţitori. Ce moarte fulgerată

Şi nunt-amară avea-vor ei cu toţii!

Iar despre ce mă-ntrebi şi-mi faci rugare, Nimic n-oi ocoli spre înşelare

La povestit, ci toate câte-mi spuse

Adevărat Proteu, bătrânul mării

Le-oi spune drept, nimic nu voi ascunde.

Deşi doream napoi să vin încoace,

M-opriră prin Egipet încă zeii,

Căci nu le închinasem jertfe-alese

De boi întregi, că zeii vor de-a pururi Aminte să-ţi aduci de datorie.

Pe marea văluroasă-n dreptul apei

Egipetul este ostrovul Faros,

Departe ca de-o zi călătorie.

Acolo-i un liman tihnit, pe unde

Corăbierii se-ngrijesc de apă

Şi dau pe mare drumul la corăbii,

Pe-acolo douăzeci de zile zeii

Mă-mpiedicau şi nu suflau pe apă

Prielnice-adieri însoţitoare Plutirilor pe largul spate al mării.

Se isprăveau merindele-mi şi vlaga

Tovarăşilor mei, de n-avea milă

Şi nu mă izbăvea de rău acolo

Copila lui Proteu, înfricoşatul

Bătrân al mării, zâna Idotea.

Prea mult se-nduioşă când mă brodise Pe mal nemernicind pustiu şi singur, Departe de tovarăşi care-n jurul

Ostrovului se abăteau cu undiţi

Şi pescuiau, de-aceea ea şi-mi zise:

«Aşa copil zănatic eşti, străine?

Ori tu te laşi voios şi-ţi place astfel Să stai tânjind? Că doar de multă vreme Stai pironit aci-n ostrov şi nu poţi Să-i dai de capăt răului, şi-ortacii De foame ţi se istovesc.» La asta

Eu i-am răspuns: «Oricine eşti, zeiţă, Mărturises că nu de bunăvoie

Rămân aici; voi fi greşit pesemne

Naintea domnitorilor din slavă.

Dar spune-mi – zeii doar ştiu bine – care Nemuritor mă stânjeni pe mine

Şi calea mi-o-ngrădi şi nu mă lasă

S-o iau napoi pe marea cea pescoasă?»

Aşa-ntrebai, şi ea-mi răspunse-ndată:

«Rosti-voi numai adevăr, străine.

Colind-aici un zeu bătrân de mare

Nenşelător, Proteus Egipteanul,

Ce ştie toate-adâncurile mării

Şi e supusul lui Neptun. Se zice

Că el e tatăl meu şi născătorul.

Pândind aici, de poţi să-l prinzi pe dânsul, Ţi-ar lămuri tot drumul cât de mare-i Şi cum pe apă să te-ntorci în ţară.