Ni-l puse ea şi-mprăştie duhoarea

De la lighioane. Toată dimineaţa

Răbdarăm noi acolo şi-adăstarăm.

Ieşiră droaie focele din mare

Şi când pe ţărm în şir se cuibăriră, Ieşi-n amiezi din mare şi bătrânul.

Găseşte rotofeiele de foce,

Pe toate le colindă, face seama.

Întâi pe noi ne numără-ntre ele

Şi nici nu bănuie-nşelătoria.

Se pune-apoi şi el pe jos şi-adoarme.

Dăm ţipăt noi atunci, sărim la dânsul Şi-l încleştăm cu braţele. Iar moşul Nu-şi uită meşteşugul vicleniei.

Întâi se face leu bărbos, pe urmă

Ba un balaur, ba gligan, ba pardos,

Ba pom înalt, ba apă curgătoare.

Noi nu-l slăbim de loc, îl ţinem zdravăn Şi cu-ndârjire. El, sătul la urmă

De multele-i năzdrăvănii, mă-ntreabă:

«Dar cine, Atride, s-a vorbit cu tine Să stai pândind şi să m-apuci cu sila?

Ce vrei tu de la mine?» Zic din parte-mi:

«Tu ştii, bătrâne. Ce te faci că nu ştii Şi mă întrebi? Că doar de multă vreme

Stau ţintuit aci-n ostrov şi nu pot Să iscodesc un mijloc de scăpare

Şi-mi lâncezeşte inima. Dar spune-mi, Ca zeu care ştii toate, oare cine

Din zeii toţi mă-mpiedică pe mine

Şi calea-mi stăvili şi nu mă lasă

La-ntorsul meu pe marea cea pescoasă?»

Aşa-i zisei, iar el pe loc răspunse:

«Tu trebuie-nadins s-aduci lui Joe

Şi zeilor ceilalţi frumoase jerfe

Şi-apoi să pleci ca să ajungi în ţară

Mai repede călătorind pe mare.

Doar nu ţi-i dat să vezi pe-ai tăi de-acasă, Şi nici conacul, nici a ta moşie,

Nainte de-a te-napoia la râul

Purces din cer, Egipetul, şi-a face

Măreţe jertfe sfinte de o sută

De boi nemuritorilor din slavă,

Doar astfel îţi vor da dorita cale.»

Aşa-mi grăi, şi inima-mi se frânse

La sfatul lui de-a merge iar pe mare Drum lung şi-anevoios către Egipet,

Şi totuşi răspunsei: «De bună seamă

Voi face aşa cum tu mă-nveţi, bătrâne.

Dar spune-mi drept şi lămureşte-mi mie: Sosiră-acasă teferi toţi aheii

Pe cari în viaţă i-am lăsat la Troia Când am plecat în ţară eu cu Nestor?

Ori mai pieri de moarte crudă vreunul La-ntoarcerea-i pe mare sau la sânul Prietenilor lui după-ncheierea

Războiului?» Iar el aşa-mi-răspunse:

«De ce mă-ntrebi de asta tu, Atride?

Nu-i bine-a şti şi a-mi cunoaşte gândul; Mă tem că-ndată vei începe a plânge

Cum auzi-vei toate de-amănuntul,

Că mulţi pieriră, mulţi din ei scăpară.

La-ntors muriră două căpetenii

Din cele mai fruntaşe-ntre aheii

Cei ferecaţi în arme de aramă;