Şi nu rămase nici un om din soţii

Lui Agamemnon şi Egist, cu toţii

Pieriră prin palat.» El asta-mi spuse Şi-mi fu zdrobită inima. Pe prunduri Lăsându-mă plângeam; mi se scârbise

De viaţă şi de-a soarelui lumină.

Când fui sătul de plâns şi zbuciumare, Mi-a zis neminţătorul moş al mării:

«Dar nu mai plânge-aşa mereu, Atride, Nimica doar nu folosim cu plânsul.

Ci caută s-ajungi mai iute-n ţară:

Ori viu găsi-vei pe Egist ori poate

Orest l-o fi răpus pe el nainte,

Şi tu poţi fi de faţă la-ngropare.»

Aşa-mi vorbi, şi inima-mi bărbată

Se-nvioră, cu toat-a mea mâhnire.

Şi mai rostii cuvinte zburătoare:

«Ştiu soarta celor doi viteji acuma, Dar spune-mi de celalt care-i pe mare Ori a murit, căci voi s-aud de dânsul, Deşi mă doare». Iar Proteu răspunse:

«E fiul lui Laerte din Itaca.

Eu l-am văzut cu ochi scăldaţi în lacrimi, Într-un ostrov, în casele zeiţei

Calipso, care-l ţine cu de-a sila.

Nu poate-n ţară el napoi să vie,

Că n-are vase cu lopeţi şi oameni

Să-l ducă-n spatele întins al mării.

Dar ţie, preamărite, nu ţi-e scrisa

Ca orice om să mori de moarte-n Argos.

Trimis vei fi de zei la capul lumii,

Pe câmpii Elizèi, pe unde şade Bălanul Radamantis, unde omul

Trăieşte mai ferice, că nu-i ploaie

Şi nici ninsoare, nu-i nici iarnă lungă, Ci pururea suflare lină-adie

Din Ocean şi mângâie pe oameni,

Căci tu ai pe Elena de soţie

Şi ei te ţin de ginere-al lui Joe.»

Aşa vorbind, el se cufundă-n valuri.

Eu merg pe prundul de pe mal la vase Cu inima nespus de tulburată.

Şi când sosesc la vasul meu, la mare, De cină mă-ngrijesc, şi peste noapte Culcându-ne, dormim pe malul mării.

A doua zi, când se iviră zorii

Trandafirii, întâi de pe prundişuri

Corăbiile împinserăm pe mare,

Catargul ridicarăm la corăbii

Şi-ntinserăm vintrele. Lopătarii,

Suind apoi, se puseră pe laviţi.

Şi stând acolo-n şiruri, începură

Să bată cu lopeţi albastra mare.

Şi iar oprii corăbiile-n apa

Egipetului, râu purces din slavă,

Şi-acolo închinai jerfiri de-o sută

De boi întregi. Şi după ce eu astfel Am potolit a zeilor mânie,

Am movilit mormânt lui Agamemnon

Ca numele-i neasfinţit să fie.

Acestea isprăvind, pornii pe mare.

Iar zeii vânt prielnic îmi suflară

Şi repede mă petrecură-n ţară.

Dar hai şi mai rămâi la mine-n casă