Ce-mi tot înjunghe oi şi boi grămadă, Sfruntaţii peţitori ai mamei mele.
De-aceea vin să-ţi cad eu la picioare Să-mi spui ce ştii de jalnica lui moarte.
De s-a-ntâmplat s-o vezi cumva cu ochii Ori auzit-ai povestind-o altul
Rătăcitor cu el, căci n-a fost nimeni Născut pe lume mai de plâns ca dânsul.
Să nu mă cruţi de milă sau ruşine,
Ci spune-aieve ce-ai văzut ca martor.
Eu rogu-te, de ţi-a făcut vrun bine
Vorbind sau făptuind viteazu-mi tată
Şi s-a ţinut aşa de vorba-i dată
Odinioară-n Troia, când amarul
Vă copleşea pe toţi aheii, adu-ţi
Aminte-acum şi spune-mi adevărul.”
Adânc oftă şi zise Menelaos:
„Hei, Doamne, nişte păcătoşi şi fameni Ar vrea să doarmă-n patul lui Ulise, Bărbat aşa de vajnic în putere!
Cum dacă cerbul adormindu-şi puii
Sugari în cuibul unui leu puternic
Cutreieră păduri şi paşte iarbă
Pe văi, şi când apoi se-ntoarnă leul La cuibul său, dă puilor o moarte
Năprasnică, la fel Ulise-odată
Zdrobi-va pe mişei. Dă, Doamne Joe,
Tu, Palas şi Apolon, ca Ulise
Să fie aşa cum fu odată-n Lesbos,
Temeinica cetate, când la sfadă
Sări din loc la Filomelianul,
De se luă la harţă el şi straşnic
Îl zdupui, şi veseli fur-aheii;
Aşa să fie când va da odată
De peţitori. Ce moarte fulgerată
Şi nunt-amară avea-vor ei cu toţii!
Iar despre ce mă-ntrebi şi-mi faci rugare, Nimic n-oi ocoli spre înşelare
La povestit, ci toate câte-mi spuse
Adevărat Proteu, bătrânul mării
Le-oi spune drept, nimic nu voi ascunde.
Deşi doream napoi să vin încoace,
M-opriră prin Egipet încă zeii,
Căci nu le închinasem jertfe-alese
De boi întregi, că zeii vor de-a pururi Aminte să-ţi aduci de datorie.
Pe marea văluroasă-n dreptul apei
Egipetul este ostrovul Faros,
Departe ca de-o zi călătorie.
