Din pat să mă sculaţi, ştiind prea bine Că el porni spre vasul lui la mare.

De-aş fi ştiut cumva c-avea să plece, El negreşit ar fi rămas la mine,

Cu toată graba lui, sau după dânsul

M-ar fi lăsat pe mine moartă-n casă.

Dar alergaţi, chemaţi-mi pe moş Doliu, Pe omul meu ce mi-l dăduse tata

Când am venit aici, îngrijitorul

Grădinii mele cu pomet. Mai iute

Să meargă el să spuie-aceste toate

La socrul meu Laerte. Poate dânsul

Să-nchipuie un mijloc şi să vie

De-acolo să se jăluie pe faţă

La tot poporul care vrea şi lasă

Să piară neamul lui şi-al lui Ulise.”

Luă cuvântul maica Evriclea:

„Nevastă dragă, poţi cu nendurare

Să mă omori sau să mă cruţi în casă, Eu tot mărturisi-voi adevărul.

Ştiusem toate şi-i dădui ce dânsul

Îmi porunci, şi pâne şi vin dulce,

Dar mă făcu grozav să jur nainte

Că nu ţi-oi spune până ce n-or trece Aşa ca la vr-o douăsprezece zile

Sau până ce pofti-vei tu să afli

De dusul lui, ca nu cumva cu plânsul Să ţi se strice faţa ta frumoasă.

Dar tu-mbăiată şi-mbrăcată-n straie

Curate şi de şerbe însoţită,

Te suie-n casa ta de sus şi-acolo,

Născutei sfinte din ceresc părinte,

Zeiţei Palas roagă-te, că poate

Chiar de la moarte fiul să ţi-l scape, Ci nu mai amărî pe necăjitul

Moşneag Laerte. Nu cred doar ca zeii Aşa de mult să duşmănească neamul

Odraslei lui Arcesiu. Mai trăi-va

Din el vreunul care să mai ţie

Şi curtea şi mănoasa lui moşie.”

Aşa-i vorbi. Şi doamn-atunci bocitul Şi-l mulcomi, şi-opri din ochi plânsoarea.

Se scald-apoi, se-mbracă în veşminte Curate şi, de şerbe însoţită,

Se suie-n casa ei de sus. Îşi pune

În coşu-i orz şi-ncepe-aşa rugarea:

„Ascultă-mă, tu, fiică neînvinsă

A zeului ce poartă vijelia!

De ţi-a jerfit vrodată buturi grase

De boi şi de berbeci Ulise-acasă,

Mai adu-ţi tu aminte-acum şi scapă

Pe fiul meu iubit şi ocroteşte-l

De peţitorii cei haini şi-obraznici.”

Rosti şi dete-un ţipăt de durere

Şi rugăciunea i-auzi Minerva.

În vremea asta în umbrita sală

Benchetuiau cu zgomot peţitorii.

Zicea cutare din trufaşii tineri:

„De bună seamă-acum ne face nuntă

Crăiasa mult-peţită. N-are ştire