Ni-l puse ea şi-mprăştie duhoarea
De la lighioane. Toată dimineaţa
Răbdarăm noi acolo şi-adăstarăm.
Ieşiră droaie focele din mare
Şi când pe ţărm în şir se cuibăriră, Ieşi-n amiezi din mare şi bătrânul.
Găseşte rotofeiele de foce,
Pe toate le colindă, face seama.
Întâi pe noi ne numără-ntre ele
Şi nici nu bănuie-nşelătoria.
Se pune-apoi şi el pe jos şi-adoarme.
Dăm ţipăt noi atunci, sărim la dânsul Şi-l încleştăm cu braţele. Iar moşul Nu-şi uită meşteşugul vicleniei.
Întâi se face leu bărbos, pe urmă
Ba un balaur, ba gligan, ba pardos,
Ba pom înalt, ba apă curgătoare.
Noi nu-l slăbim de loc, îl ţinem zdravăn Şi cu-ndârjire. El, sătul la urmă
De multele-i năzdrăvănii, mă-ntreabă:
«Dar cine, Atride, s-a vorbit cu tine Să stai pândind şi să m-apuci cu sila?
Ce vrei tu de la mine?» Zic din parte-mi:
«Tu ştii, bătrâne. Ce te faci că nu ştii Şi mă întrebi? Că doar de multă vreme
Stau ţintuit aci-n ostrov şi nu pot Să iscodesc un mijloc de scăpare
Şi-mi lâncezeşte inima. Dar spune-mi, Ca zeu care ştii toate, oare cine
Din zeii toţi mă-mpiedică pe mine
Şi calea-mi stăvili şi nu mă lasă
La-ntorsul meu pe marea cea pescoasă?»
Aşa-i zisei, iar el pe loc răspunse:
«Tu trebuie-nadins s-aduci lui Joe
Şi zeilor ceilalţi frumoase jerfe
Şi-apoi să pleci ca să ajungi în ţară
Mai repede călătorind pe mare.
Doar nu ţi-i dat să vezi pe-ai tăi de-acasă, Şi nici conacul, nici a ta moşie,
Nainte de-a te-napoia la râul
Purces din cer, Egipetul, şi-a face
Măreţe jertfe sfinte de o sută
De boi nemuritorilor din slavă,
Doar astfel îţi vor da dorita cale.»
Aşa-mi grăi, şi inima-mi se frânse
La sfatul lui de-a merge iar pe mare Drum lung şi-anevoios către Egipet,
Şi totuşi răspunsei: «De bună seamă
Voi face aşa cum tu mă-nveţi, bătrâne.
Dar spune-mi drept şi lămureşte-mi mie: Sosiră-acasă teferi toţi aheii
