La peştera cea mare, unde zâna

Sălăşuia, şi o găsi în casă.

Jăratic mare-ardea în vatră. Lemne

De chedru şi de tuia ce se taie

Uşor, în vatră-arzând, mireasmă dulce Împrăştiau departe-n tot ostrovul.

La stàtive, lucrând o pânzetură,

Ţesea zeiţa-n casă c-o suveică

De aur şi cânta cu-atâta farmec.

Iar peştera-mprejur era cu totul

Împădurită. Înfloreau puternici

Arinii, plopii, chiparoşii negri,

Mirositori. Şi-acolo zburătoare

Se cuibăreau, ba huhurezi, ba ulii,

Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare.

Iar mai încolo podidea în jurul

Boltitei peşteri spornică-n putere

O vie-nstrugurită. Şi din patru

Fântâni zidite-aproape-n şir şi-ntoarse Cu faţa osebit, curgea o apă

Cu totul limpede;-nverzeau alături

Şi-ntinse umede livezi cu ţelini

Şi toporaşi. Privind mândreţea asta, Şi-un zeu putea să stea uimit în faţă-i Înveselindu-şi sufletul şi ochii.

Acolo stând se minuna şi Hermes.

Şi după ce cu drag privi la toate,

Intră de-a dreptu-n peştera cea largă.

Cum îl văzu ea, floarea-ntre zeiţe,

Calipso-l cunoscu pe el, căci zeii

Uşor se pot cunoaşte laolaltă,

Oricât ar fi cu casa lor departe.

Dar nu-ntâlni năuntru pe Ulise.

El sta pe mal jălind ca şi nainte

Şi sfâşiindu-şi inima cu plânsul,

Cu gemet, cu dureri. Căta cu ochii

Înlăcrimaţi spre marea cea pustie.

Pe scaun luciu scânteios poftindu-l

Pe Hermes, astfel întrebă zeiţa:

„Cinstite, scumpe Hermes cel cu varga De aur, oare ce-ai venit la mine

Tu care nu prea vii încoace? Spune-mi Ce gând te-aduce. Voia ta sunt gata

S-o împlinesc, numai de-aş fi în stare Şi dacă s-ar putea-mplini. Dar vino

Întâi să te cinstesc ca pe un oaspe.”

Aşa-i grăi şi-ntinse-o masă plină

De-ambrozie şi îi direse roşu

Nectar. Mânca şi bea ucigătorul

Lui Argus, zeul vestitor, şi-n urmă,

Când el se-ndestulă cu prânzul, zise:

„Pe mine, zeul, tu mă-ntrebi, zeiţă, De ce-am venit la tine. Eu voi spune Tot adevărul, dacă mi-ai cerut-o.

Cu sil-am fost trimis încoa’ de Joe, Căci cine-ar sta voios să umble-atâta Întindere pe apa cea sărată?

Şi nici măcar nu e pe-aici aproape

Vreun oraş cu oameni care-nchină

La zei prinoase şi jertfiri alese

De-o sută de juncani. Dar peste voia Lui Joe nici un zeu nu-i dat să treacă