Ca eu la râu cu ea să duc podoaba

De haine să le spăl, că sunt purtate?

Că doar şi tu se cade s-ai pe tine

Veşmintele curate, când la sfaturi

Stai cu fruntaşii ţării. Dup-aceea

Ai cinci feciori acasă. Doi dintr-înşii Sunt cu femei, dar trei sunt încă tineri Holtei; şi ei, cum ştii, vor tot cu haine Abia spălate să se prindă-n horă.

Şi vezi, de toate astea eu am grijă.”

Aşa grăi domniţa. De ruşine,

Nu pomeni părintelui de nunta-i

Apropiată. Dumerit de asta,

Răspunse fetei: „Scumpa mea copilă,

Cu drag îţi dau şi mulii şi-orice alta, Poţi merge. Robii ţi-or găti căruţă

Naltă şi-nrotată şi cu chelnă.”

Aşa grăi şi porunci pe urmă

La robi, iar ei gătiră o căruţă

Aşa cum zise, scoaseră-apoi mulii

Şi-i înjugară la căruţă. Fata

Şi-aduse din cămară frumuseţe

De-mbrăcăminte şi o puse-n chelna

Căruţei lustruite. Ba mai puse

Şi mama-i un paner cu demâncare

Şi udătură inimii plăcută

Şi vin turnă într-un burduf de capră.

Iar când copila se sui-n căruţă,

Ea-i dete în ulcior frumos de aur

Ulei de uns cu roabele la scaldă.

Luă pe urmă Nausicaa biciul

Şi frânele şi asmuţi jugarii

Cu şfichiul. Ei cu tropot o porniră

Şi-o-ntinseră la drum din răsputere, Şi duseră veşmintele şi fata

Nu singură, ci întovărăşită

De alte fete slugi. Iar când sosiră

La râu, mândreţe de şivoi pe lângă

Spălătorii durate trainic, unde

Curg ape limpezi şuruind afară,

De curăţă chiar rufe şi mai negre,

Jugarii ele-acolo desjugară,

Lăsară pe-amândoi să păşuneze

Pe lângă mal din iarba lor gustoasă, Iar fetele luară din căruţă

Veşmintele şi-n apă le-afundară

Şi-n albii le călcară pe-ntrecute

Pripindu-se. Şi după ce spălară

Şi curăţiră hainele de toată

Mânjala lor, pe rând şi câte una

Le-ntinseră pe ţărm, pe unde prundul Era de tot albit de valul mării.

La râu apoi şi ele se scăldară

Şi cu ulei se unseră pe piele

Şi la prânzit şedeau pe malul apei

Şi aşteptau a rufelor zbicire

La vipia de soare. Iar când ele