Şi-ogoare le-mpărţi. Dar el murise

Şi-acum domnea cumintele Alcinoos.

La curtea lui se duse-atunci Minerva Voind s-ajute-ntorsul lui Ulise.

Se furişă zeiţa în iatacul

Bogat-împodobit, unde-adormise

Domniţa Nausicaa, deopotrivă

Cu zânele la chip şi la făptură;

Cu ea dormeau, de-o parte şi de alta La uşă, două gingaşe-odăiaşe

De-o frumuseţe dată lor de Graţii.

Închise-au fost lucioasele canaturi, Dar zâna răzbătu uşor şi iute

Ca o suflare pân’ la patul fetei,

La creştet îi stătu. Şi întrupată

Ca fiica lui Dimant, corăbierul

Vestit, cu ea fiind de-o seamă fata

Lui Alcinou, prietenă iubită,

Zeiţa-i zise astfel: „Nausicaa,

De ce pe tine-aşa de lăsătoare

Te făcu mama? Dalbele-ţi veşminte

Stau nelăute şi ţi-i nunta aproape,

Când trebuie şi tu să-mbraci mândreţe De straie şi să dai la fel acelor

Care te iau la dânşii; doar cu asta

Câştigi un nume bun în faţa lumii

Şi faci ca să se bucure părinţii.

Să mergem dară la spălat chiar mâne

De timpuriu, de-ndată ce-nzili-va,

Şi eu vin să te-ajut ca tu mai iute

Să isprăveşti. Ştii bine că de-acuma Tu multă vreme nu rămâi fecioară.

C-au început a te peţi fruntaşii

Feacilor, feciori de neam ca tine.

Te roagă dar de preamăritul tată

Să-ţi fie gata-n zori de zi căruţa

Cea trasă de doi muli, să-ţi duci podoaba De-mbrăcăminte, cingători şi rochii, Ca să le speli la râu, că pentru tine-i

Cu mult mai bine-aşa decât să umbli Pe jos, doar prea-i departe de cetate Spălătoria.” Astfel Minerva-i zice

Şi pleacă spre Olimp, pe unde zeii

Şi-au adăpostul lor de veci, pe care Nu-l bate vânt, nici ploaie, nici ninsoare, Ci nepătat de nori pluteşte-asupra-i Senin şi orbitoare strălucire;

De-aceea şi ferice-acolo zeii

Petrec şi se desfată ziua toată.

Acolo merse Palas după sfatul

Ce-l dete fetei. Iute dup-aceea

Pe tron de aur zâna dimineţii

Ivindu-se, trezi pe Nausicaa.

Pe loc, de vis mirată, dânsa merge

Prin casă vrând părinţilor să spuie

Dorinţa ei, şi-n sală întâlneşte

Pe amândoi, pe mama stând la vatră

Cu roabele şi lână porfirie

Torcând; pe tata, tocmai când la uşă

Ieşea la sfat să meargă cu fruntaşii Cei mari, chemat fiind de dânşii. Fata S-apropie de tata-i şi se roagă:

„Tăicuţă dragă, n-ai putea tu oare

Să-mi dai căruţa naltă şi-nrotată