Cum n-ar fi dobândit el niciodată
Chiar dacă neatins venea pe mare
Cu partea lui de pradă de la Troia.
Căci e menit s-ajungă el să-şi vadă
Pe-ai lui şi casa-i naltă şi moşia.”
Aşa el porunci. Iar Hermes solul
Ceresc ascultă. Pe picioare-ncalţă
Sandale dalbe veşnice de aur
Cu care el se poartă tot ca vântul
Pe apă, pe uscat fără hotare,
Ia varga lui cu care după voie
Pe oameni îi adoarme şi-i deşteaptă
Din somn, şi zboară-apoi deasupra ţării Pièria, din slăvi se lasă-n mare
Şi-acolo dă o fugă peste unde
Ca pescărelul care-n sânul groaznic
Al sterpei mări, tot pescuind, îşi moaie Aripa deasă-n sărătură; astfel
Şi Hermes se purta pe mii de valuri.
Iar când sosi aproape de ostrovul
Cel depărtat, se repezi din apa
Cea viorie pe uscat şi merse
La peştera cea mare, unde zâna
Sălăşuia, şi o găsi în casă.
Jăratic mare-ardea în vatră. Lemne
De chedru şi de tuia ce se taie
Uşor, în vatră-arzând, mireasmă dulce Împrăştiau departe-n tot ostrovul.
La stàtive, lucrând o pânzetură,
Ţesea zeiţa-n casă c-o suveică
De aur şi cânta cu-atâta farmec.
Iar peştera-mprejur era cu totul
Împădurită. Înfloreau puternici
Arinii, plopii, chiparoşii negri,
Mirositori. Şi-acolo zburătoare
Se cuibăreau, ba huhurezi, ba ulii,
Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare.
Iar mai încolo podidea în jurul
Boltitei peşteri spornică-n putere
O vie-nstrugurită. Şi din patru
Fântâni zidite-aproape-n şir şi-ntoarse Cu faţa osebit, curgea o apă
Cu totul limpede;-nverzeau alături
Şi-ntinse umede livezi cu ţelini
