Zeiţă o porni spre inimosul
Ulise, fiind gata la porunca
Lui Joe. Ea-l găsi pe mal cu ochii
Tot plânşi. Tânjind el viaţa dulce
Şi-o irosea şi-ofta de dorul ţării,
De când se săturase de zeiţă.
De-aceea noaptea s-odihnea de silă
Şi peste voie-alăturea de dânsa,
Căci ea-l voia în peştera cea mare.
Dar peste zi şedea pe mal el singur, Pe stânci, şi se topea de dor, de jale Şi lăcrima cu ochii duşi spre largul Pustiului noian al mării. Zâna
S-apropie de el şi-i cuvântează:
„Sărace, nu te mai boci şi viaţa Nu-ţi risipi aici, că eu îndată
Voios te voi trimite. Ia toporul
Şi taie lemne mari şi întocmeşte
O plută largă, bate-asupra-i scânduri, Podeşte-o sănătos ca să te poarte
Pe-ntunecata mare. Eu într-însa
Ţi-aduc bucate, apă şi vin roşu
De-ajuns, ca nu cumva pe drum să suferi De foame şi de sete. Ba şi haine
Ţi-oi da şi-ţi voi trimite dup-aceea Prielnic vânt, ca tu s-ajungi în ţară
Cu totul neatins, dacă vor zeii
Olimpieni cei mai presus de mine
Când judecă şi pun la cale treburi.”
Dar, îngrozit, se-mpotrivi Ulise:
„Tu n-ai gând bun, zeiţă, tu vrei alta Şi nu să mă trimiţi, dacă-mi spui mie Să trec pe-o plută tot adâncul mării, Înfricoşata, groaznica genune,
Pe unde nu trec nici corăbii negre
Şi cumpănite, chiar când bate vântul Cel priitor. Eu nu mă-ncred în plută
Cu voia ta, de nu te-nduri, zeiţă,
Să juri un straşnic jurământ, că alta Tu n-ai de gând să faci cumva cu mine.”
Zâmbi Calipso, fala-ntre zeiţe,
Şi-l netezi cu mâna şi-i răspunse:
„Ba te înşeli, tu, om în toată firea Să cugeţi şi să-mi spui aşa prostie.
Dar iată, eu mă jur cu dinadinsul
Pe cer şi pe pământ şi chiar pe râul Din iad, care e Stixul, cel mai mare Şi cel mai straşnic jurământ al nostru, Că alta n-am de gând să fac cu tine.
Ba cuget şi te sfătuiesc întocmai
Cum aş gândi să fac şi pentru mine
De-ar fi s-ajung la astfel de nevoie.
Că nu sunt fără cale eu şi nu mi-e
Nici sufletul de fier, ci plin de milă.”
Aşa vorbi şi merse ea nainte
Pripindu-se, iar el păşea din urmă.
