Şi băutură.” Roabele-auzind-o,

Cu drag o ascultară pe domniţă

Şi-i duseră mâncare, băutură.

Şi lacom tot mânca şi bea păţitul

Ulise, căci de mult el flămânzise.

Dar Nausicaa cea cu braţe albe

Gândi să plece-acum, culese toate

Veşmintele, le puse în măestrita

Căruţă, înjugă la ea şi mulii

Tari de copită, se sui şi dânsa

Şi începu să-nveţe pe Ulise:

„Străine, hai să mergem în cetate

Ca să te duc la tatăl meu acasă,

Să vezi pe toţi mai-marii noştri-acolo.

Dar fă mai bine aşa, că-mi pari cuminte: Cât om umbla pe câmp şi printre ţarini, Cu pas grăbit să vii după căruţă

Cu fetele, eu merge-voi nainte.

Dar când ne vom sui-n oraş, sub zidul Înalt ce-l înconjoară, e de-o parte

Şi de-alta un frumos liman, intrarea E-ngustă pe uscat. Pe drum de-a lungul Sunt trase legănatele corăbii

În câte un şopron fieştecare

Şi-aici e locul de-adunare-a obştii

Cu templul dalb al lui Neptun alături, Lespeduit cu pietre mari e locul.

Acolo se lucrează la tot felul

De scule de-ale vaselor, la pânze

Şi la otgoane, se cioplesc şi vâsle.

Că nu ştiu de săgeţi şi arc feacii,

Ci numai de corăbii, de vintrele

Şi de lopeţi, cu care ei de-a pururi Cutreieră voioşi albastra mare.

Mă tem că ei, fiind cam răi de gură

Şi prea obraznici unii dintre dânşii, M-or cleveti la spate când voi trece, Şi poate vrunul mai de rând ar zice

De m-ar vedea: «Dar cine-o fi străinul Chipos şi mare după Nausicaa?

Unde-l găsi? Te pomeneşti că-l face

Bărbat al ei. Pe un pierdut pe mare

Şi-o fi adus cu ea din depărtare,

Căci n-avem noi pe alţii mai aproape, Sau e vrun zeu care-a venit din nalturi, De ea rugat fierbinte, ca să-i fie

Bărbatul ei statornic. Ba mai bine

Şi-ar fi găsit un mire-n altă parte, Pe unde bate lela. I-o jignire

Purtarea-i faţă de feaci, de mulţii

Feciori de neam care-o peţesc pe dânsa.»

Aşa va zice, şi-asta pentru mine

Ar fi ocară. Ciudă mi-ar fi mie

Şi pe-altă fată care-ar face asta, Când, peste voia tatălui şi-a mamei

Şi-a celor dragi ai ei, naintea nunţii Ar cuteza să umble cu bărbaţii.

Deci sfatul meu ascultă tu, străine, De vrei să ai mai timpuriu norocul,

Trimis de tata, să te-ntorci acasă,

Cum dai acolo de dumbrava sfântă

De plopi a zânei Palas, unde curge

Fântâna şi-unde-alături e-o livadă

Şi înfloreşte ţarina, moşia

Iubitului meu tată, depărtare

Cât poate bate-un glas de la cetate, Aţine-te pe loc; aşteapt-acolo