Şi-şi trase mantia pe el. Zeiţa
Se învăscu în haină mare, albă
Şi gingaşă, subţire; se încinse
Cu-n brâu frumos de aur şi-o maramă
Îşi potrivi pe cap, iar după asta
Se îngriji de drumul lui Ulise.
Îi dete dar un lung topor de-aramă
Cu două ascuţişuri, c-o mândreţe
De coadă de măslin vârtos legată,
Uşor de mânuit. Apoi o bardă
Cu lemnul bine lustruit şi-l duse
La capătul ostrovului, pe unde
Erau copaci mai mari, arinii, plopii Şi brazii nalţi până la cer, cu trunchiul Uscat de tot, călit de multă vreme,
O cherestea uşoară la plutire.
Zeiţa, după ce-i arată locul
Cu arborii cei mari, se-ntoarse-acasă.
El începu să taie-atunci, şi lucrul
Degrabă-l mântui. Cu totul zece
Copaci trânti pe jos şi cu toporul
Îi tot ciopli şi-i netezi cu barda
Ca meşter şi-i obli cu ciripia.
Într-ast-aduse sfredele zeiţa.
Şi grinzile le sfredeli el toate,
Le potrivi pe urmă laolaltă
Şi le-nnădi cu scoabe şi cătuşe.
Pe cât un maistru rotunjeşte fundul
Unei corăbii largi de marfă, atâta
De largă-şi face şi Ulise pluta.
Pe deşi diregi aşază podul cârmei,
Îl pardoseşte bine cu lungi scânduri, Ciopleşte un catarg cu care-mbină
Aninătoarea de vintrele albe,
Şi-i face-o cârmă plutei ca s-o mâne Şi cu împletitură de răchită
O-mprejmuie de-a lungul şi de-a latul Ca stăvilar de valuri. Dup-aceea
El grămădeşte-n fund povară multă.
Calipso-i mai aduce pânzetură
De pânzuit catargul, iar Ulise
Găti cu meşteşug şi pânzuitul.
Legă tot felul de frânghii, odgoane, Şi funii de slăbit sau strâns vintrele Şi-şi lunecă pe pârghii pluta-n mare.
Aşa el a fost gata-n patru zile,
Iar în a cincea din ostrov Calipso
