Şi trei feciori de-ai craiului săriră,
Dumnezeiescul Clitoneu şi Haliu Pe lângă Laodamas pomenitul.
Ei la-nceput din fugă se-ntrecură.
De la un semn le sta nainte drumul
Tipsie-ntins. Deodată ei cu toţii
Se repeziră-nspulberând câmpia.
Mai bun alergător era-ntre dânşii
Măreţul Clitoneu. Cât e de lungă
O brazdă trasă de un mul când ară,
Atât a mers naintea lor şi dânsul.
Apoi se întrecură şi la trânta
Cea trudnică, şi-i dovedi trântindu-i La luptă Evrial pe toţi aleşii,
Iar Amfial bătu la săritură.
Mai bun trăgaci fu Elatreu cu discul, Dar la ghiontit îi covârşi feciorul
Lui Alcinou, voinicul Laodamas.
Iar după ce cu toţii petrecură
Înveselindu-şi inima la jocuri,
Tovarăşilor zise Laodamas:
„Veniţi, prieteni, să-ntrebăm străinul, De ştie şi-a-nvăţat vreun joc şi dânsul, Că uite ce legat e la făptură,
Ce şolduri şi ce pulpi, ce mâni şi braţe Şi ce vânjos cerbice şi ce spate
Şi zdravăn piept! El nu-i bătrân, e numai Fărmat de cazne multe, căci nimica
Mai groaznic decât marea! Cât de tare Să fii, te zdrumecă.” Iar Evrialos
Răspunse: „Bine spui, tu, Laodamas.
Dar du-te de-l pofteşte să ia parte”.
Cum l-auzi, se duse Laodamas
Şi-i zise-aşa: „Străine taică, vino
Şi tu cu noi ca să te baţi la jocuri, De-i fi deprins ceva. Dar mi se pare Că te pricepi. Doar cinstea cea mai mare A omului în viaţă vine numai
Din tot ce-i poate mâna şi piciorul.
Deci hai la joc şi grijile-ţi alungă, Că nu s-amână mult călătoria-ţi.
Ţi-i trasă doar corabia pe mare
Şi soţii tăi sunt gata şi te-adastă”.
Ulise-aşa-i răspunse: „Laodamas
Ce mă siliţi şi mă-mboldiţi pe mine?
De joc îmi arde mie, când m-apasă
Atâtea griji, în urm-atâtor patimi
Şi trude ce-am trudit? Eu stau alături De voi în adunare-aci, dar dorul
Ce-n mine port mă cere-acum acasă,
Şi rog de-aceea craiul şi poporul.”
Dar Evrialos se răsti la dânsul:
„Ba nici nu pari, străine, tu, un meşter La felurite jocuri ce se joacă
