POLOS: Desigur.
CHEREFON: Numindu-1 medic, i-am zice bine?
POLOS: Desigur.
CHEREFON: Dar dacă ar fi mai priceput în arta lui Aristofan, fiul lui Aglaofon, sau în arta fratelui
aceluia1, cum i-am zice pe drept?
POLOS: Pictor, fireşte.
CHEREFON: Bine, în care artă se pricepe Gorgias şi ce nume exact i-am putea da?
POLOS: Multe sunt, Cherefon, îndeletnicirile omeneşti; aflarea lor este rodul practicii şi al experienţei.
Aceasta din urmă duce viaţa noastră către progres după rânduielile artei, pe când lipsa de experienţă
ne lasă în voia soartei. Din toate acestea uni se ocupă cu unele, alţi cu altele; uni lucrează într-un fel, alţi în altfel; şi, fireşte, cei care sunt mai capabili îmbrăţişează cele mai înalte ocupaţi . Poate dintre aceştia face parte şi Gorgias. Arta lui este cea mai frumoasă din câte există.
Socrate intră în vorbă cu Gorgias
SOCRATE: Ce bine pregătit se arată Polos pentru discuţi , Gorgias! Decât, nu face cum a făgăduit lui Cherefon.
GORGIAS: Ce anume, Socrate?
SOCRATE: Mi se pare că nu răspunde deloc la întrebare.
GORGIAS: Dar n-ai decât să-1 întrebi tu, dacă vrei.
SOCRATE: Nu. Ci dacă aş şti că primeşti tu să răspunzi, eu pe tine te-aş chestiona mult mai bucuros.
Cât pentru Polos, din cele rostite e limpede că s-a ocupat mai mult de arta ce se numeşte retorică
decât de dialectică.
E vorba de pictorul Polygnot.
241
PLATON
e POLOS: Cum asta, Socrate?
SOCRATE: Foarte simplu, Polos. Când Cherefon te-a întrebat ce artă cunoaşte Gorgias, tu i-ai răspuns cu o laudă închinată artei sale, ca şi cum i-ar fi criticat-o cineva; însă n-ai răspuns în ce constă ea.
POLOS: Bine, dar n-am răspuns că-i cea mai frumoasă?
SOCRATE: Ba da. însă nimeni n-a întrebat ce fel este arta lui Gorgias, ci în ce constă ea şi ce nume s-ar cădea să-i dăm lui Gorgias. Şi cum Cherefon te-a făcut să înţelegi ce vrea în propunerile anterioare, 449a iar tu i-ai răspuns frumos şi scurt, tot astfel şi acum: spune în ce anume constă arta lui şi cum trebuie să-1 numim pe dânsul... Ori, mai degrabă, de ce nu ne-ai spune tu singur: Gorgiars cum trebuie să te numim? Şi pe care dintre arte eşti stăpân?
GORGIAS: Pe retorică, Socrate.
SOCRATE: Retor deci trebuie să-ţi zicem?
GORGIAS: Retor, şi încă retor bun, Socrate, de vrei să-mi zici tocmai cum „mă laud a fi"1, ca să
vorbesc în felul lui Homer.
SOCRATE: Se înţelege că vreau.
GORGIAS: Numeşte-mă.
SOCRATE: S-adăugăm că eşti în măsură să-i faci şi pe alţi aşa? b GORGIAS: Da, am şi această râvnă şi o arăt nu numai aici, dar şi
pe aiurea.
SOCRATE: N-ai vrea mai bine, Gorgias, să continui aşa cum vorbim acum, prin întrebări şi răspunsuri, şi să lăsăm pe altă dată dezvoltarea conferinţei, în felul cum o începuse Polos? Numai să nu uiţi făgăduiala! Binevoieşte atunci şi răspunde pe scurt la ce te întreb.
GORGIAS: Există răspunsuri, Socrate, ce nu se pot da dacât prin expuneri largi; eu voi încerca totuşi să fiu cât mai scurt cu putinţă. Ei bine, declar şi asta: nimeni nu poate spune aceleaşi lucruri în mai puţine c vorbe ca mine.
SOCRATE: Aşa şi trebuie, Gorgias. Decât, fă acum dovada faptului afirmat; dovedeşte concis... căci expunerea cea lungă o lăsăm pe altă dată.
GORGIAS: Am s-o fac, şi vei recunoaşte că n-ai auzit pe altul exprimându-se mai scurt.
1 Expresia revine des la Homer; de pildă, vezi Iliada, V, 211,1.
242
GORGIAS
