SOCRATE: Cum de nu?

POLOS: Cel ce omoară — pe oricare ar crede el de cuviinţă — o dată ce-1 omoară pe drept, tu-1

crezi nefericit şi de miluit?

SOCRATE: Nu-1 cred astfel, totuşi nu-i nici de invidiat.

POLOS: N-ai spus acum că-i nefericit?

SOCRATE: Da, prietene, pe cel ce omoară fără dreptate; şi-am adăugat că-i de miluit; dar despre cel ce a omorât pe drept am zis doar b că nu-i de pizmuit.

POLOS: Desigur nefericit şi vrednic de milă este cel ce moare pe nedrept.

SOCRATE: Mai puţin decât omorâtnrul, Polos, mai puţin şi decât omorâtul pe drept.

POLOS: Cum vine asta, Socrate?

SOCRATE: Aşa cum am spus: că cel mai mare dintre rele se-ntâmplă a fi săvârşirea nedreptăţi .

POLOS: Ăsta să fie cel mai mare rău? Nu-i cumva mai mare îndurarea nedreptăţi ?

SOCRATE: Nicidecum.

POLOS: Din partea ta, ai vrea mai degrabă să înduri nedreptatea decât s-o săvârşeşti?

SOCRATE: Din partea mea, n-aş vrea nici una; dar dacă aş fi silit c s-o fac ori s-o îndur, mi-aş

alege mai degrabă s-o îndur decât s-o fac.

268

269

PLATON

GORGIAS

470a

POLOS: Tu n-ai primi nici să devii tiran?

SOCRATE: Nu, dacă numeşti tiranie ce numesc eu.

POLOS: Eu numesc tiranie ce am spus şi adineauri: îngăduinţa cuiva de a săvârşi orice găseşte de cuviinţă: adică să omoare, să surghiunească şi să facă totul după părerea sa.

SOCRATE: O, fericitule, ascultă cuvântul meu şi slăpâneşte-ţi întreruperile. închipuieşte-ţi că intru în agora într-un moment când geme de lume şi, cu pumnalul ascuns în sân, mă adresez ţie astfel:

„Polos, şti că de câteva clipe sunt dăruit cu putere, că autoritatea tiraniei a ajuns ca prin minune în mâinile mele. Dacă aş găsi cu cale ca un om din mulţimea ce-ţi stă în faţă să fie mort chiar acum, el va fi îndată mort. Lucrul atârnă numai de mine. Şi dacă aş găsi nimerit ca unul din ei să fie acum cu capul spart, el va fi astfel numaidecât. De asemenea, dacă aş crede că-i bine să i se sfâşie hainele, sfâşiată

va fi îmbrăcămintea lui... aşa de mare e puterea mea în acest stat". Dacă însă te-ai arăta neîncrezător, eu îndată ţi-aş arăta pumnalul. Văzându-1, tu ai putea spune: „O, Socrate, în felul acesta oricine poate orice: să dai foc acestei case în orice chip vrei, sa arzi arsenalul atenienilor, triremele şi toate vasele statului sau pe cele particulare", dar asta nu înseamnă deloc că avem de-a face cu o mare putere, ci numai că tu faci ce găseşti cu cale. Nu crezi aşa?

POLOS: Nu, desigur, în felul acesta.

SOCRATE: Ai putea să-mi spui ce neajuns găseşti unei puteri de felul acesta?

POLOS: Pot.

SOCRATE: Ce neajuns, spune!

POLOS: Că cine a făptuit aşa ceva ar trebui neapărat pedepsit.

SOCRATE: Dar a fi pedepsit nu-i un rău?

POLOS: Negreşit.

SOCRATE: Prin urmare vezi şi tu acum, minunatule, vezi pentru a doua oară că, după toate aparenţele, nu se poate numi mare putere decât dacă din ce săvârşeşte cineva după bunul său plac rezultă şi ceva de folos, ceva bun! Altminteri — fapta-i rea, puterea mică. Şi să mai băgăm de seamă

ceva: de convenim ori nu că, făcând cele amintite înainte, adică ucigând, surghiunind oameni şi despuindu-i de avere, nu cumva săvârşim câteodată un lucru superior, altă dată nu?

POLOS: Recunoaştem.

SOCRATE: în sfârşit, iată, pe cât se pare, un punct câştigat pentru amândoi.

POLOS: Da.

SOCRATE: Când zici că, făcând acestea, e un lucru superior? Spune ce definiţie dai problemei?

POLOS: Iată o întrebare, Socrate, al cărei răspuns eu îl aştept de la tine.

SOCRATE: Dacă-ţi face plăcere s-auzi răspunsul meu, ţi-1 dau îndată, Polos. Va fi un lucru superior când va săvârşi cu dreptate cele pomenite; urât, când le va face pe nedrept.

Arhelau

POLOS: Greu se mai discută cu tine, Socrate. Că de altfel chiar un copil e în stare a-ţi respinge argumentaţia, deoarece susţinerile tale nu conţin adevărul.

SOCRATE: Ce recunoştinţă n-aş păstra acelui copil, poate şi ţie, daca mi-arăţi că sunt greşit şi mă

eliberezi de flecărire. Ci nu pregeta să faci bine unui prieten şi fă-mi această dovadă.

POLOS: Bine, Socrate, dar pentru a te dovedi astfel, nici nu va mai fi nevoie de pilde vechi; cele întâmplate ieri şi alaltăieri sunt de ajuns pentru a-ţi respinge părerea şi a-ţi arăta că mulţi oameni, deşi

fac nedreptăţi, sunt totuşi fericiţi.

SOCRATE: De care întâmplări vorbeşti?

POLOS: îl vezi pe Arhelau al lui Perdikas, care domneşte în Macedonia?

SOCRATE: Şi de nu-1 văd, ştiu din auzite de dânsul.