SOCRATE: Bine, dar în această ipoteză nici unul dintre ei nu va fi niciodată mai fericit: nici cel ce s-a făcut stăpân pe nedrept, nici cel ce ispăşeşte pedeapsa. în adevăr, dintre doi oameni nefericiţi nici

unul nu poate fi mai fericit decât celălalt. Mai nefericit totuşi, după mine, este e cel ce a putut scăpa din închisoare şi a devenit tiran. De ce râzi, Polos? De ce? Nu cumva şi aceasta este o dovadă, un nou mod de respingere a adversarului, bătându-ţi joc de el şi fără să-i aduci nici o dovadă?

POLOS: îţi închipui, Socrate, că este nevoie de dovezi faţă de modul tău de a vorbi, pe care nu l-ar putea avea nimeni dintre oameni? Iată, întreabă pe oricare dintre aceştia.

SOCRATE: Polos. nu-s dintre oameni politici; mai anul trecut am fost ales consilier, prin sorţi, când tribul meu a fost chemat la preşedinţie şi eu am fost obligat să votez; n-am ştiut măcar atâta şi am stârnit râsul adunări . Nu mă pune deci să cer votul celor de faţă, ci, cum 474a rosteam adineauri, dacă nu-mi poţi argumenta mai bine, lasă-mă să-ţi arăt cu cum cred că ar trebui să se facă o argumentare. în adevăr, eu nu pot s-aduc în apărarea părerilor mele decât o singură mărturie şi las de o parte pe toţi ceilalţi martori. Eu nu mă îndrept decât spre adversarul meu, nu cer decât votul unui singur martor, pe al adversarului, nu stau de vorbă cu nici unul dintre cei mulţi ce mi se oferă. Bagă de seamă deci, dacă vrei şi eşti în stare, suportă la rândul tău examenul ce-ţi voi b face: răspunde la întrebările mele. Cred că nu numai eu, dar şi tu, dar şi ceilalţi oameni sunt de acord că a săvârşi nedreptatea e rău mai mare decât a o suferi; a nu fi pedepsit pentru o nedreptate răul e mai mare decât a fi pedepsit.

275

J

PLATON

POLOS: La rândul meu şi eu, poate şi altul, poate oricare, vom respinge o astfel de părere. Dacă te întreb: preferi tu să suferi mai degrabă decât să săvârşeşti o nedreptate?

SOCRATE: Prefer, şi sunt sigur că aşa ai face şi tu şi toată lumea.

POLOS: Suntem departe de adevăr: că nici eu, nici tu, nici altul... nimeni n-o va face.

SOCRATE: Toate bune, dar primeşti să-mi dai acum câteva răspunsuri?

POLOS: Primesc, nici vorbă; chiar doresc să ştiu ce vei mai spune.

O cercetare dialectică: a săvârşi nedreptatea e mai rău decât a o îndura SOCRATE: De vrei să afli cum stă lucrul, răspunde-mi punct cu punct, aşa cum ar fi dacă am lua discuţia dintru început. Ce lucru-ţi pare a fi mai rău, Polos? Să săvârşeşti, sau să înduri o nedreptate?

POLOS: S-o înduri, cred.

SOCRATE: Şi ce-i mai urât? S-o înduri sau s-o săvârşeşti? Ce răspunzi aici?

POLOS: S-o săvârşeşti.

SOCRATE: Dacă ăsta-i cel mai urât lucru, atunci nu este el şi cel mai rău?

POLOS: Deloc

SOCRATE: înţeleg. Pe cât văd, tu nu socoti una şi aceeaşi frumosul, binele, urâtul şi răul.

POLOS: Sigur că nu.

SOCRATE: Dar ce ai de răspuns la următoarea întrebare: toate lucrurile care sunt frumoase, fie, de pildă, corpuri, culori, figuri, sunete, fie deprinderi ale vieţi , le numeşti frumoase pe fiecare, fără a mai lua în vedere o anumită calitate? De pildă, ca să începem cu corpurile frumoase: nu le consideri astfel fie pentru folosul ce-1 aduc, fie pentru plăcerea ce ne-o procură când le privim? Dacă lăsăm la o parte acest punct de vedere, ai la îndemână vreo altă pricină, care te îndeamnă să susţi despre un corp că

este frumos?

POLOS: N-am.

276

GORGIAS

SOCRATE: Nu-i la fel şi cu toate celelalte, că sunt figuri sau culori? Nu le porecleşti frumoase, fie pentru plăcerea, fie pentru utilitatea ce ne-o procurăm, fie pentru amândouă împreună?

POLOS: Da.

SOCRATE: Nu-i la fel şi pentru sunete şi în genere pentru muzică?

POLOS: Da!

SOCRATE: Dar acum, cele privitoare la legi sau la deprinderile vieţi stau ele în afară din legea aceasta, când sunt frumoase? Că sau sunt folositoare, sau plăcute, sau şi una şi alta.

POLOS: Nu cred că stau.

SOCRATE: Nu-i la fel şi cu frumuseţea şti nţelor?

POLOS: Nici vorbă. Iată, Socrate, şi o frumoasă definire a frumosului, zicând despre el că-i o întovărăşire a plăcutului cu utilul1.

SOCRATE: Dar atunci urâtul nu se va defini prin însuşirile contrari ? Prin neplăcere şi vătămare?2

POLOS: Cu necesitate.

SOCRATE: Şi când din două lucruri frumoase unul se întâmplă să fie mai frumos decât altul, nu-i astfel fie prin prisosul uneia din aceste două însuşiri, fie prin a amândorura? E adică mai frumos graţie plăceri , graţie utilităţi sau graţie ambelor?

POLOS: Fără îndoială.

SOCRATE: Şi când din două lucruri urâte unul e mai urât decât altul, n-a devenit astfel acesta din urmă fie printr-un prisos de neplăcere, fie printr-unul de pagubă; nu urmează cu necesitate şi aceasta?

POLOS: Urmează.

SOCRATE: Să vedem acum ce s-a spus puţin mai înainte despre săvârşirea sau îndurarea nedreptăţi ? Nu ziceai că-i mai rău a îndura nedreptatea, dar că a o săvârşi este un lucru mai urât?

POLOS: Ziceam.

SOCRATE: Dar dacă admitem că-i lucru mai urât a săvârşi nedreptatea decât a o îndura, atunci sau e din pricina neplăceri , adică din prisosinţa acesteia, sau e din paguba ce ea căşunează, sau, în sfârşit, din amândouă. Nu-i şi aici o urmare necesară? POLOS: Cum de nu.

475a

1 Traducem âya9(3 ca şi cum ar fi (i<t>e\iu.ty.

2 Traducem KUKU ca şi cum ar fi pXapepw, urmând interpretarea lui Alfr. Croiset-Bixlin.

277

PLATON

GORG1AS

c SOCRATE: Să cercetăm întâi de nu cumva săvârşirea nedreptăţi întrece îndurarea ei, din cauza suferinţei pricinuite. Nu cumva cei care săvârşesc nedreptatea suferă

mai mult decât cei care o îndură? POLOS: Nicidecum, Socrate, asta nu! SOCRATE: Zici că n-o întrece prin suferinţă? POLOS: Fireşte că nu.