POLOS: Neîndoios.
SOCRATE: Cine de răutate? Cine de nedreptate? Dacă-ţi vine mai greu să răspunzi la întrebări puse aşa, să le punem altminteri. Unde ducem noi, spre cine călăuzim pe cei care au trupurile bolnave?
POLOS: Spre doctori, Socrate.
SOCRATE: Dar unde pe cei care săvârşesc nedreptăţi, pe cei care trăiesc în nestăpânire de sine?
POLOS: Desigur, vrei să spui că-i ducem la judecători?
SOCRATE: Nu spre a fi pedepsiţi?
POLOS: Se-nţelege.
SOCRATE: Fie. Dar cei ce pedepsesc, bineînţeles, când pedepsesc pe drept, nu se folosesc de unealta dreptăţi ?
POLOS: învederat.
GORGIAS
SOCRATE: Astfel dar: meşteşugul afacerilor ne mântuie de sărăcie, medicina de boală, dreptatea de neînfrânare şi de viciu.
POLOS: Se vede.
SOCRATE: Şi care-i cea mai frumoasă din toate cele pomenite?
POLOS: De care anume vorbeşti?
SOCRATE: De afaceri, medicină şi dreptate.
POLOS: Dreptatea se deosebeşte mult de celelalte, Socrate.
SOCRATE: Dacă-i în adevăr frumoasă, atunci nu ne procură ea sau cea mai mare plăcere, sau cel mai mare folos, sau şi una şi alta?
POLOS: Da.
SOCRATE: Tratamentul doctorilor ne este plăcut? Se bucură cei care sunt la un tratament?
POLOS: Nu prea-mi vine să cred.
SOCRATE: Vorba e: foloseşte sau nu?
POLOS: Foloseşte.
SOCRATE: Scapă bolnavul de un mare rău? îi este de un folos răbdarea dureri , dacă se face sănătos?
POLOS: Cum de nu?
SOCRATE: Dar omul cu cea mai prosperă stare sanitară a corpului este cel tratat de medic, sau cel care dintru început n-a avut nici o
suferinţă?
POLOS: învederat că cel ce n-a îndurat dintru începui nici o
suferinţă.
SOCRATE: Că doar, pare-se, nu-i atât o fericire să scapi de rău, cât este să nu capeţi dintru început vreunul.
POLOS: Aşa este.
SOCRATE: Dar ce zici, dacă avem înainte doi bolnavi egal de loviţi în trupul sau sufletul lor, care crezi că-i cel mai nefericit? Cel ce se lecuieşte prin îngrijiri, sau cel ce rămâne cu boala fi ndcă nu s-a căutat?
POLOS: Cel ce nu s-a îngrijit, cred.
SOCRATE: Şi ce? Ispăşirea nu era tot o scăpare de cel mai mare dintre vicii; am numit răutatea?
POLOS: Da, era.
SOCRATE: Astfel dar, dreptatea, făcând pe om mai înţelept, îl face mai drept. Ea este în privinţa răutăţi ca tratamentul pentru boală.
POLOS: Da.
b
282
283
PLATON
e SOCRATE: Şi tot astfel cel mai fericit este omul al cărui suflet n-a avut răutatea în sine, întrucât acest neajuns este pentru suflet, cum am spus, cel mai mare viciu.
POLOS: Nici o îndoială.
SOCRATE: Al doilea fericit vine la rând omul pe care l-am scăpat de viciu.
POLOS: Aşa se pare.
SOCRATE: Este întâmplarea celui care a învăţat minte, celui mustrat şi pedepsit.
POLOS: Da.
SOCRATE: Pe când cel ce trăieşte cea mai urâtă dintre vieţi este omul care poartă în suflet viciul nedreptăţi , cel ce nu s-a putut descotorosi de ea.
POLOS: Se vede.
Din nou la Arhclau. încheiere
SOCRATE: Nu-i tocmai asta întâmplarea omului care, săvârşind
