GORGIAS: Socrate! Eu vorbesc despre convingerea ce se operează în tribunale şi în celelalte adunări (cum vorbeam şi puţin mai înainte), convingere ce se referă la lucrurile drepte şi nedrepte.
249
PLATON
GORGIAS
SOCRATE: Şi eu am bănuit, Gorgias, că vorbeşti de această convingere, având un astfel de conţinut; dacă totuşi te-am întrebat, e pentru că nu vreau să te prindă mirarea, când în curând am să te mai întreb poate un lucru ce-mi pare a fi clar. Cum am mai spus, îţi voi pune asemenea întrebări nu de hatârul tău, ci fi ndcă doresc să fac ca discuţia să înainteze către ţintă şi ca să nu ne deprindem de a anticipa cu mintea întâmpinările sau răspunsurile reciproce. Dimpotrivă, eu doresc ca tu să-ţi dezvălui până la urmă cugetarea potrivit principi lor ce te călăuzesc.
GORGIAS: Procedeul mi se pare corect, Socrate.
SOCRATE: Haide să examinăm şi lucrul următor. Există ceva care poartă numele de învăţătură?
GORGIAS: Există.
SOCRATE: Dar ce zici, există şi faptul de a produce încredinţarea?
GORGIAS: Da.
SOCRATE: Găseşti oare că-i acelaşi lucru să zici „am dobândit o cunoştinţă şi mi-am făcut o părere?", adică şti nţa îţi pare câ-i totuna cu părerea sau e altceva?
GORGIAS: întrucât mă priveşte, Socrate, cred că e altceva.
SOCRATE: Crezi bine; şi iată de unde o poţi şti. închipuieşte-ţi că unul te-ar întreba: „Gorgias, există
oare o credinţă falsă şi una adevărată?" Cred că ai răspunde afirmativ.
GORGIAS: Da.
SOCRATE: Dar ce zici despre şti nţă? Există şi aici una falsă şi alta adevărată?
GORGIAS: Asta cu nici un chip.
SOCRATE: Vasăzică e clar că nu-s tot una.
GORGIAS: Adevărat spui.
SOCRATE: Şi totuşi, şi cei care au învăţat, şi ei şi-au făcut convingeri la fel cu cei care au primit o încredinţare.
GORGIAS: Şi asta-i exact.
SOCRATE: Ai fi de acord atunci să admitem două feluri de convingeri, şi anume: una care procură
spiritului o părere, fără de şti nţă; alta, pe care o dă şti nţa?
GORGIAS: Neîndoios.
250
Prin retorică se dobândeşte o convingere de opinie, nu una de ştiinţă
SOCRATE: Pe care din cele două convingeri o făureşte retorica la tribunale şi la celelalte adunări în privinţa lucrurilor drepte şi nedrepte? Pe aceea din care izvorăşte credinţa fără amestecul şti nţei, sau pe aceea din care izvorăşte şti nţa?
GORGIAS: învederat, Socrate: pe aceea din care izvorăşte credinţa.
SOCRATE: Vasăzică retorica este, după toată aparenţa, făuritoarea unei convingeri de credinţă, nu a uneia didactic-şti nţifice cu conţinut 455a referitor la drept şi nedrept.
GORGIAS: Da.
SOCRATE: Atunci oratorul nu-i un învăţător, în tribunale şi adunări populare, tratând asupra lucrurilor drepte şi nedrepte, ci-i numai un făuritor de păreri. Că, de altfel, nici n-ar fi cu putinţă să predea cineva unei adunări aşa de mari, într-un timp aşa de scurt, şti nţa unor lucruri aşa de însemnate!
GORGIAS: Nu, desigur.
în ce chestiuni retorica exercită puterea sa universală?
SOCRATE: Toate bune, dar să vedem, în sfârşit, noi ce susţinem despre retorică? Căci până acum eu singur nu mă pot dumiri ce să spun. Presupunem că într-un stat se face adunare pentru alegerea unor
medici sau a unor constructori de corăbi , sau a te-miri-cărei alte bresle de meseriaşi. Ce, trebuie neapărat ca oratorul să-şi spună în această privinţă părerea? Nu văd de ce, fi ndcă-i clar că în fiecare alegere trebuie să preferăm pe cel mai specializat în meşteşugul său. Tot aşa, când s-ar ţine sfat în vederea înălţări unor ziduri ori aşezări unor porturi sau arsenale, nu văd necesară decât părerea arhitecţilor. De asemenea, dacă ar fi de ales nişte generali sau de orânduit linia de bătaie în faţa duşmanilor, ori de ocupat nişte poziţi , şi s-ar face pentru asta o consfătuire, eu cred că acolo generali trebuie să se rostească, nicidecum oratori ! Sau cum gândeşti, Gorgias, despre acest gen de lucruri?
Căci din moment ce singur te declari orator, şi încă în stare să faci şi pe alţi la fel, este nimerit să cer de la tine ştire asupra însuşirilor artei tale. Pe mine trebuie să mă socoteşti acum un apărător al poziţiei tale, în sensul
251
456a
PLATON
că poate fi cineva între cei de-aici care vrea să devină şcolarul tău; pe uni îi şi simt că vor; sunt chiar mulţi, dar poate se sfiesc să-ţi pună întrebări. Astfel, cercetat de mine, tu consideră-te întrebat şi de dânşii: „Ce folos vom avea noi, Gorgias, de vom fi cu tine? în ce probleme vom fi capabili să povăţuim statul? Oare numai în privinţa dreptului şi nedreptului, sau şi în chestiunile de care vorbea Socrate mai adineauri?" încearcă deci a le răspunde.
