POLOS: Se vede.
SOCRATE: Şi n-am numit cumva frumoase lucrurile drepte, nu ne-am înţeles?
POLOS: Nici vorbă.
SOCRATE: Dintre aceştia deci unul săvârşeşte fapte frumoase, celălalt, pedepsitul, le suferă.
POLOS: Da.
SOCRATE: Bine, dar dacă-i vorba de fapte frumoase, atunci nu-s 477a şi bune? Căci una din două: ori sunt plăcute, ori sunt folositoare.
POLOS: Cu necesitate.
SOCRATE: Atunci putem spune că ispăşitorul nu întâmpină lucruri bune?
POLOS: Se pare.
SOCRATE: Este deci folosit?
POLOS: Da.
280
SOCRATE: Nu cumva-i vorba de folosul la care mă gândesc eu? Nu cumva sufletul lui devine mai bun, dacă în adevăr este pedepsit pe drept?
POLOS: Fireşte.
SOCRATE: Ispăşitorul, prin urmare, nu se leapădă el de un suflet vinovat?
POLOS: Da.
SOCRATE: Prin asta el scapă de cel mai mare rău? Cercetează astfel: presupunând că este vorba de starea materială a unui om, vezi o stare mai rea decât sărăcia?
POLOS: Nu, chiar sărăcia.
SOCRATE: Dar ce zici când e vorba de starea corpului? în ce constă aici răul? Nu în slăbiciune, în boală, în urâţenie şi alte neajunsuri de acestea?
POLOS: Ba da.
SOCRATE: Şi nu găseşti asemenea neajunsuri şi la suflet?
POLOS: Cum de nu?
SOCRATE: Nu le numeşti pe acestea nedreptate, neşti nţă, laşitate şi atâtea altele la fel?
POLOS: Ba da. (
SOCRATE: Astfel, cât priveşte bogăţia, trupul şi sufletul, nu recunoşti tu şi cele trei feluri de neajunsuri: sărăcia, boala şi nedreptatea?
POLOS: Ba da.
SOCRATE: Şi care din aceste neajunsuri e cel mai urât? Nu nedreptatea şi nu în genere orice pată a sufletului?
POLOS: Ba tocmai aceasta.
SOCRATE: Şi dacă-i cea mai urâtă, nu-i totodată şi cea mai rea?
POLOS: Ce vrei să spui cu asta, Socrate?
SOCRATE: Că lucrul cel mai urât se înfăţişează totdeauna urât, pentru că poartă cu sine fie necazul cel mai mare, fie paguba, fie şi una şi alta, aşa cum ne-am înţeles mai înainte.
POLOS: Aşa e.
SOCRATE: Şi n-am convenit chiar acum să recunoaştem că urâţenia cea mai mare e atributul nedreptăţi , ca şi în genere toate neajunsurile referitoare la suflet?
POLOS: Da, am convenit.
281
PLATON
478a
SOCRATE: Nedreptatea deci nu este decât sau lucrul cel mai producător de durere (devenind şi cea mai urâtă, din cauza prisosului suferinţei ce căşunează), sau cea mai păgubitoare, sau şi una şi alta?
POLOS: Aşa trebuie să fie.
SOCRATE: Şi nu cumva a fi nedrept, a rămâne nepedepsit, a fi laş şi fără şti nţă sunt lucruri mai producătoare de durere decât sărăcia şi boala?
POLOS: Aşa ceva, Socrate, nu pare să reiasă din discuţia noastră.
SOCRATE: Dacă e adevărat cum zici tu că sufletul păcătos nu le întrece prin durere, atunci pentru alt motiv este cel mai urât între rele: pentru că le întrece prin marea pagubă pe care o căşunează şi, nu mai puţin, prin nemăsuratul rău pe care-1 săvârşeşte.
POLOS: Se vede.
SOCRATE: Şi sigur că orice produce cea mai mare pagubă constituie şi cel mai mare rău.
POLOS: Da.
SOCRATE: Deci nedreptatea, neînfrânarea, ca şi celelalte neajunsuri sufleteşti, nu-s cele mai mari rele?
POLOS: Se pare.
SOCRATE: Dar care-i meşteşugul în stare să scape pe un om de sărăcie? Nu priceperea în afaceri?
POLOS: Da.
SOCRATE: Şi ce ne scapă de boală? Nu medicina?
