POLOS: îţi pare fericit sau nenorocit?

SOCRATE: Nu pot şti, Polos, căci nu l-am cunoscut până acum.

POLOS: Şi ce? Nu-1 poţi cunoaşte decât numai dacă trăieşti cu el? Altfel, de aici, nu eşti în stare să

şti că-i fericit?

SOCRATE: Pe Zeus, nu sunt.

POLOS: Se înţelege, Socrate; tu, chiar de Marele Rege ai să-mi spui acum că nu şti de este fericit.

SOCRATE: Şi totuşi nu-ţi spun decât adevărul, deoarece n-am nici o şti nţă despre educaţia, nici despre simţul de dreptate ce-1 are.

POLOS: Si ce, în asta constă toată fericirea unui om?

270

271

PLATON

GORGIAS

f

SOCRATE: După părerea mea, da, Polos. Eu zic că bărbatul şi femeia sunt fericiţi când au fost bine educaţi, nefericiţi când sunt oameni nedrepţi şi răi. 471a POLOS: Atunci Arhelau este un nefericit după socotinţa ta?

SOCRATE: Da, prietene, este nefericit dacă-i nedrept.

POLOS: Dar bine, cum să nu fie astfel un om ca el, care n-avea nici un drept la domnia ce ţine, fi nd născut dintr-o femeie ce era sclava lui Alketas, fratele lui Perdikas, fi nd deci sclav de drept al celui dintâi. Dacă ar fi vrut să săvârşească numai cele drepte, trebuia să rămână sclav la Alketas şi astfel după socotinţa ta ar fi fost fericit. Dar iată că acum, făcând cele mai mari nedreptăţi, a devenit grozav de nefericit! Sub pretextul de a reda lui Alketas domnia pe care i-o luase Perdikas, el şi-a chemat stăpânul, care îi era unchi, şi, după ce 1-a ospătat şi îmbătat pe el şi pe fiu-său Alexandru, văr şi aproape de o etate cu dânsul, i-a urcat într-un car şi, scoţându-i noaptea din oraş, i-a omorât, măcelărindu-i pe amândoi. După săvârşirea omucideri , n-a băgat de seamă că devenise cel mai nefericit dintre oameni; nici o remuşcare nu 1-a hărţuit; dimpotrivă, puţin după asta, punând mâna pe propriul său c frate — fiul lui Perdikas — copil de şapte ani, căruia i se cădea de drept domnia, n-a vrut să se facă fericit crescându-1 cum cerea dreptatea şi înapoindu-i regatul; el 1-a aruncat într-un puţ şi 1-a înecat, spunând mamei sale Cleopatra că, în fugă după o gâscă, micuţul a căzut în puţ şi a murit. Se înţelege, fi nd cel mai mare criminal din toţi macedoneni , departe de a fi cel mai fericit, el este cel mai nenorocit. Şi nici o-îndoială că mulţi atenieni, începând chiar cu tine, ar dori mai degrabă

starea d oricăruia din ceilalţi macedoneni decât să fie Arhelau.

Cum se pune problema? Metoda

SOCRATE: încă de la primele cuvinte, Polos, eu te-am lăudat ca pe unul ce-mi păreai bine pregătit în retorică. Găseam însă că nu eşti destul de exercitat în dialectică. Dar acum mă întreb: ăsta e raţionamentul cu care voiai chiar un copil să mă poată respinge? Cu un astfel de discurs tu te ţi că m-ai dat gata, fi ndcă am spus că omul nedrept nu poate fi fericit? De unde urmează, bunule Polos, că

m-ai biruit, câtă vreme eu nu recunosc nimic din cele ce tu susţi ? e POLOS: Fiindcă nu vrei, altminteri şi tu crezi ca mine.

272

SOCRATE: Fericitule, te-apuci să mă respingi cu mijloace de retori. Aşa fac şi avocaţi care-şi combat adversari la judecători . Acolo, ei cred că-i înving pe ceilalţi, dacă cheamă în sprijin un cât mai mare număr de martori, dintre cei mai cu vază, în vreme ce avocatul părţi adverse n-are decât unul singur, sau chiar nici unul. Dă-mi voie să-ţi spun că eu nu pun vreun preţ pe acest fel de luptă, când e vorba să stabilim adevărul. De câte ori nu s-a întâmplat să fie cineva osândit pe temeiul mărturi lor mincinoase a atâtor oameni socotiţi ca având mare 472a trecere în lume! Şi acum, ca să ne întoarcem la vorba ta, recunosc că toţi atenieni şi străini — sau mai toţi - . r putea fi de părerea ta. Dacă ai vrea să aduci martori împotriva mea cum că nu spun adevărul, iată, de-ţi dă mâna: sunt gata să depună

pentru tine Nikias al lui Nikerat, împreună cu fraţi săi, ale căror tripoduri sunt înşirate în templul lui Dionysos; sau, de vrei, şi Aristocrat al lui Skel ios, cel care aduse cel mai de b valoare prinos la Delfi.

Şi dacă mai vrei, cheamă din Atena şi întreaga familie a lui Pericle, sau pe oricare alta ce vei binevoi s-o alegi. Cât mă priveşte, chiar singur, nu pot fi de părerea ta, întrucât tu nu mă constrângi la acestea cu argumente; tu doar cu mulţimea martorilor mincinoşi aduşi să depună împotrivă mă :>coţi de pe tărâmul realităţi şi adevărului. Eu, nu! De nu te voi putea aduce martor în sprijinul celor ce susţin, pe tine unul singur, voi socoti că n-am dat nici o încheiere celor discutate, nu mai mult decât tine, în cazul că n-ai dobândi sprijinul mărturiei mele — măcar acesta —, lăsând la o parte mulţimea celorlalţi c martori. Iată deci două feluri de dovezi: cel dintâi, în care crezi şi tu ca atâţia alţi ; celălalt, în care cred numai eu. Să le cercetăm comparativ şi să vedem în ce se deosebesc. Nu trebuie să uităm că obiectul discuţiei dintre noi nu este un fapt mărunt, ci o problemă a cărei esenţă pe cât e de frumos s-o cunoaştem, pe atât e de urât s-o ignorăm. Miezul ei stă în faptul de a şti sau de a nu şti cine-i fericit şi cine nu. Pentru a reaminti acest conţinut, tu crezi că cineva poate fi fericit făcând rău şi trăind ca un nedrept, de vreme ce recunoşti nedreptatea acţiuni lui Arhelau şi d totuşi îl declari fericit. Ne îngădui să socotim această părere ca fi nd a ta.

POLOS: Negreşit.

SOCRATE: Ei bine, eu susţin că aceasta e cu neputinţă. Iată primul punct deosebitor. Acum, este pentru omul nedrept o fericire dacă-şi ispăşeşte vina?

273

PLATON

POLOS: Nicidecum. Cât pentru asta, el n-ar fi decât foarte nenorocit.

e SOCRATE: Prin urmare, dacă un vinovat nu-şi ispăşeşte păcatul, el va fi fericit după părerea ta.

POLOS: Desigur.

SOCRATE: După mine, Polos, un vinovat şi în genere un om nedrept este nefericit, oricum l-am judeca. De nu-şi ispăşeşte greşelile, primind pedeapsa cuvenită, eu îl socotesc mai nefericit; şi numai dacă va fi pedepsit, fie de zei fie de oameni, numai astfel devine mai nefericit. 273a POLOS: Văd, Socrate, ca te apuci acum să vorbeşti din imaginaţie.

SOCRATE: Totuşi, prietene, eu sper să te fac a spune aceleaşi lucruri ca mine. De aceea doar te socotesc prieten. Pentru acum deosebirea stabilită între noi este următoarea — te rog s-o examinezi tu însuţi. Am spus mai înainte că a săvârşi nedreptatea este mai rău decât a o suferi.

POLOS:. Da, aşa e.

SOCRATE: Iar tu — că răul cel mai mare este a o suferi.

POLOS: Exact.

SOCRATE: Şi-am mai spus că oameni vinovaţi sunt nefericiţi, lucru pe care tu l-ai respins.

POLOS: Pe Zeus, aşa e. b SOCRATE: Oricum, asta e părerea ta.

POLOS: Părerea care conţine, cred, adevărul.

SOCRATE: Se poate. Tu,dimpotrivă, socoteşti fericiţi pe vinovaţi care scapă de pedeapsă.

POLOS: Fără Îndoială.

SOCRATE: Iar eu zic că ei sunt cei mai nefericiţi, faţă de cei care-şi ispăşesc vina şi pentru care sunt ceva mai puţin nefericiţi. Vrei să supui unui examen critic această părere?

POLOS: Socrate, teza ta este mai greu de respins decât cealaltă.

SOCRATE: Nu „greu de respins", Polos! Zi „cu neputinţă", întrucât adevărul nu poate li învins niciodată.

POLOS: Cum asta? Dacă un om, purtând în sine nedreptatea, este

prins că vrea să răstoarne o cârmuire tiranică, dacă odată prins i se ard c ochi , este chinuit şi stâlcit, dacă după ce a suferit felurite şi nenumărate alte schingiuiri, nu numai el dar şi soţia şi copi i lui, dacă în cele din 274

GORGIAS

urmă este şi răstignit pe cruce sau ars de viu, apoi unul ca acesta va fi mai fericit decât dacă ar izbuti să scape şi ar deveni pe urmă monarh şi îşi trăieşte viaţa făcând ce vrea în propria lui ţară, ba chiar fi nd invidiat, socotit fericit de concetăţeni şi străini? Asemenea fapte tu le socoteşti cu neputinţă de combătut? d SOCRATE: Iarăşi mă înspăimânţi, nobile Polos, şi iarăşi fără dovezi, ca şi adineauri, când cu martori .

Oricum ar fi, te rog aminteşte-mi un amănunt; ai zis adineau i: „dacă este prins că vrea să răstoarne cârmuirea tiranică".

POLOS: Da, am zis.