cineva s-ar minuna de tine şi ar socoti năzbâti cele ce vorbeşti, câte vorbeşti din pricina lor. tu.

287

P,

PLATON

GORGIAS

de vrei să-i spui în faţă adevărul, îi poţi răspunde că atâta vreme cât 482a nimeni nu va împiedica pe favoriţi tăi să vorbească aşa nici tu nu vei înceta să vorbeşti cum vorbeşti. închipuieşte-ţi acum că şi din partea mea trebuie s-auzi un răspuns analog, bineînţeles însă cu alt conţinut, în felul următor: nu te mai mira că vorbesc aşa, ci mai degrabă du-te la favorita mea, care este filosofia, şi fa-o să nu mai vorbească aşa. Căci află, scumpe prietene, că ea este cea care-mi spune necontenit ce mă auzi vorbind; şi ea-i mult mai statornică decât celălalt favorit al meu. Da, această odraslă cliniană spune azi una, mâine alta, pe când filosofia păstrează totdeauna aceleaşi convingeri. Ei bine, ea, nu eu, susţine lucrurile care te-au pus atât de mult pe gânduri; ea a făcut în realitate şi b acele expuneri la care tu însuţi ai luat parte. Prin urmare, sau o respingi cu dovezi, cum ziceam mai înainte, aratându-i că nu faptul de a fi săvârşit nedreptatea este cel mai mare dintre toate păcatele, nici acela de a trăi fără

cuvenita ispăşire, atunci când ai săvârşit-o. Sau, dacă nu faci aceasta, eu jur, Kal ikles,pe zeul-câine al egiptenilor: Kal ikles nu se va putea pune în acord cu tine, ci va fi faţă de tine toată viaţa în dezbinare! Cât mă priveşte, preabunule, prefer să cânt cu o liră dezacordată care să dea tonuri false: prefer să conduc un cor tot aşa de c fals; prefer ca toată omenirea nu numai să nu fie de aceleaşi păreri cu mine, dar chiar să ducă război împotriva mea: prefer toate acestea decât eu, om fi nd, să nu fiu consecvent cu mine şi să susţin păreri care se bat cap în cap.

Teza sofistă: legea supremă este puterea. între Natură şi lege

KALLIKLES: Bag de seamă, Socrate, că te avânţi ca un tânăr în cuvântări, nu altfel de cum este un adevărat orator popular. îi dai şi acum cu vorba înainte, în vreme ce Polos trece prin aceeaşi suferinţă

pe care i-o imputa el însuşi lui Gorgias că ar fi încercat-o faţă de tine. Ziceam că, întrebat de tine dacă

ar fi dispus să înveţe dreptul pe unul care, doritor să studieze retorica, vine la el fără să cunoască ce-i d dreptatea, Gorgias s-a sfi t să spună „nu", şi a declarat că-1 învaţă. Aceasta din pricina obiceiului pe care îl au oameni că se supără când îi refuză cineva. Şi s-a văzut astfel silit, din hatâr, să se contrazică, lucru care-ţi face o deosebită plăcere. A râs de tine, cred, şi cu bună dreptate atunci. Dar acum a căzut şi dânsul în aceeaşi greşeală ca Gorgias; iar

Polos tocmai pentru aceeaşi cauză nu-mi place: că s-a învoit să treacă de partea ta şi să admită că-i mai ruşinos a face nedreptatea decât a o suferi. Din această consimţire a urmat apoi că a fost pus în încurcătură de tine, împiedicat în discuţie şi redus la tăcere, o dată ce a fost intimidat să-şi e spună

gândul întreg. Căci în realitate tu ce faci, Socrate? Spunând mereu că eşti în căutarea adevărului, aduci discuţia la probleme greoaie, probleme de tribună; şi vorbeşti, de pildă, asupra lucrurilor care prin natură nu sunt frumoase, iar după lege sunt. Se ştie însă că de cele mai multe ori acestea două, natura şi legea, se bat cap în cap. Şi dacă se mai întâmplă că unul se sfieşte şi n-are îndrăzneală să-şi spună neted gândul, iată-1 silit la contradicţie. Tu, prinzând această subtilitate, te serveşti de ea în discuţi cu rea-credinţă: când îţi vorbeşte omul după lege, tu îi pui 483a întrebări ca după natură şi când îţi vorbeşte după natură tu-i răspunzi ca după lege. Aşa a fost cazul de adineauri: a face ori a suferi nedreptatea? Şi când Polos vorbea de ceea ce-i urât după lege, tu găseai legi cusururi după

natură. Să privim şi natura. Cel mai urât după lege e să faci nedreptatea; cel mai ruşinos după natură

e să o suferi. îndurarea b nedreptăţilor nici nu e demnă de un bărbat. Se potriveşte doar unui sclav, pentru care-i lucru mai bun să fie mort decât în viaţă, trăind aşa, înfrăţit cu nedreptatea, stâlcit în bătăi şi fără a se putea apăra, nici pe sine însuşi nici pe cel de care poartă grija. Ba să-ţi spun: făcători legilor sunt după credinţa mea tocmai oameni slabi, cei mulţi. Pentru sine şi în vederea intereselor propri îşi întocmesc ei legile şi-şi orânduiesc răsplăţile: laude şi dojeni. Spre a înfricoşa pe oameni care sunt mai puternici şi în măsură să aibă mai mult, spre a-i face şi pe aceştia să nu c stăpânească

mai mult decât dânşii, iată de ce spun că râvna pentru îmbogăţire e lucru ruşinos şi nedrept.

Pasămite, le-ar plăcea să fie puşi la parte dreaptă cu aceia, deşi-s nişte netrebnici. Aceasta-i pricina că în legi se tratează ca nedreaptă şi imorală orice străduinţă de agonisire care întrece măsura obişnuită a gloatelor, zicându-i-se nedreptăţire. Cât priveşte natura, ea învederează — cred — de la sine că-i dreptul celui mai destoinic să aibă mai mult decât nevolnicul, a celui mai puternic, d mai mult ca bicisnicul. Ea arată că-i aşa pretutindeni: la celelalte vieţuitoare ca şi la oameni, în toate statele şi famili le acestora. Aşa e după însăşi temelia dreptului: superiorul să cârmuiască pe inferior, el să

capete mai mult. Pe ce fel de drept s-a pus Xerxe, când a oştit împotriva Eladei? Pe ce fel, tatăl acestuia când a năvălit în contra

288

289

PLATON

e sciţilor? Şi câte şi câte alte pilde s-ar mai putea da! Ci eu zic că dânşii au purces la fapte călăuziţi fi nd de natură — natura dreptului — şi zău, dacă vrei, de lege chiar: legea naturi ! în orice caz, nu după legea făurită de noi oameni , care pe cei mai aleşi şi mai puternici fi ai noştri îi deprindem ca pe nişte pui de lei. Luându-i de mici, noi îi încântăm, îi

484a vrăjim şi-i prefacem în robi, adormindu-i cu vorbe cum că partea lor trebuie să fie deopotrivă cu a tuturor, că asta-i şi frumos şi drept. Iar când se întâmplă de se naşte vreun bărbat de-o natură

puternică, el îndată scutură de pe dânsul asemenea legături, sfarmă toate lanţurile şi scapă, călcând în picioare şi scriptele noastre, şi încântările şi vrăjile şi legile... toate câte se depărtează de natură.

Atunci el, sclavul nostru, se răzvrăteşte şi se înalţă. înfăţişându-se ca un despot, el face să scapere b de lumină dreptul naturi ! Mi se pare că şi Pindar a exprimat într-o odă acelaşi gând ca şi mine acum. El zice:

„Legea-i a lumi regină: Nemuritori i se-nchină Şi muritori ... "

Legea, zice el mai departe,

„îndreptăţeşte puterea Care le duce pe toate Cu suverana ei mână, Martor îmi este Heracies, Care, cumuncile sale. Fără vreo plată şi..."

Cam aşa zice; nu ştiu bine versurile, dar spune în tot cazul că Heracies, fără plată şi fără să le fi primit în dar, i-a luat lui Gerion vacile, ca lucru drept după natură; că deci şi vacile şi toate bunurile celor slabi şi c bicisnici aparţin celui puternic şi valoros.

Filosofia şi afacerile după sofişti

Astfel este adevărul; ci tu nu-1 vei cunoaşte decât când vei ajunge la cercetări mai înalte, lăsând acum la o parte filosofia. E adevărat, Socrate, că filosofia este plăcută când omul se apucă de ea până la o anumită etate şi dacă se ocupă cu măsură. Dar dacă cineva întârzie într-însa peste trebuinţă, filosofia devine pentru oameni o nenorocire.

290

GORGIAS

Chiar dacă este cineva excepţional înzestrat de natură, din moment ce se ocupă cu filosofia până

dincolo de vârsta proprie ei, va rămâne în mod necesar un om lipsit de acea bogată experienţă, pe care ar trebui s-o aibă orice bărbat care vrea să devină distins, corect şi cu bun renume. d Filosofi , se ştie, n-au habar de legi, nici de cele prin care se cârmuiesc statele, cum n-au de cuvântările folosite spre a se pune cineva în contact cu adunările cetăţeneşti pentru treburi particulare şi publice; sunt străini de plăcerile şi pasiunile omeneşti; străini, într-un cuvânt, şi fără experienţa moravurilor în genere. Când dau peste o acţiune particulară ori publică, ei se fac de râs, cum cred că se întâmplă cu oameni politici care, şi ei, când vin la disputele voastre şi la expuneri raţionale, devin e ridicoli. Se întâmplă ce zice Euripide: „strălucit este fiecare într-o direcţie, dar lucrul pentru care se dă în vânt Mai toată vremea din zi risipindu-şi-o pentru aceasta, Emeseria, în care el singur se-ntrecepe sine..."

De îndeletnicirea în care-i nepriceput fuge şi chiar o ponegreşte; laudă în schimb pe cealaltă, în care se pricepe; şi face asta din iubire de sine, 485a gândindu-se astfel că se laudă pe el însuşi. După

mine, calea cea potrivită este să ne împărtăşim din ambele: din filosofie e frumos să cunoaştem cât trebuie pentru şti nţă — şi nu-i ruşine pentru cineva, cât este încă tânăr, să filosofeze. Dar când a ajuns om în etate şi tot se mai ocupă cu filosofia, atunci lucrul devine ridicol, Socrate. Faţă de uni ca aceştia, când îi ascult filosofând, eu încerc un sentiment foarte asemănător celui ce mă stăpâneşte când se întâmplă s-aud un om în toată firea gângurind şi jucându-se copilăreşte. Când văd un copil, căruia îi sade bine să vorbească astfel, adică să se joace ori să b gângurească, mă bucur, găsesc lucrul încântător: este în aceasta ceva liber, ceva din podoaba vârstei unui băieţel. Dimpotrivă, când îl ascult că discută cu discernământ, nu ştiu ce picuri de amărăciune mi se furişează în suflet, o lovitură

pare că-mi răneşte urechile, în sfârşit, ceva care aduce a sclavie îmi răsare înainte. Iar când întâlneşte cineva un bărbat în toată firea jucându-se şi gângurind, atunci lucrul devine comic, e nedemn de un om, şi bun... doar de bătut. Acelaşi sentiment mă c stăpâneşte şi când stau lângă cei ce filosofează.

Dacă constat filosofia la un tânăr, eu îl admir, găsesc că-i sade bine, în tot cazul mă gândesc că

291

']

PLATON

am de-a face cu un om liber; dimpotrivă, când nu-1 văd filosofând, îl socot lipsit de sentimentul libertăţi şi incapabil de a realiza cândva, într-o direcţie, un lucru frumos şi nobil; dar iarăşi, când văd pe unul mai

d în vârstă că încă filosofează şi că nu se dezbăra de această preocupare, mi se pare că numai bătaia l-ar lecui pe un bărbat ca acela, Socrate! Cum spuneam adineauri, este ceva nebărbătesc pentru un om, fie el un geniu, să fugă de miezul oraşului şi de adunări de unde, cum zice poetul, bărbaţi îşi trag un renume; e nebărbătesc ca, în loc de aceasta, să se afunde pentru restul vieţi într-un ungher spre a şopti cu trei-patru

e copilandri nu ştiu ce discuţi şi a nu rosti niciodată un cuvânt liber, tare şi mulţumitor. Cât despre mine, Socrate, n-am decât o bună prietenie pentru tine; dar, uite, aproape că trec şi eu prin aceleaşi clipe acum, prin care trece Zethos faţă de Amfion în autorul pomenit, Euripide. îmi vine şi mie să-ţi spun ce zice acela (Zethos) către fratele său: nesocoteşti,' Socrate, tocmai lucrurile de care ar trebui să te ocupi, umbli să dai un lustru copilăros firi aşa de nobile a sufletului tău, când nu eşti în stare 486a nici să faci o susţinere mai acătări într-o chestiune de drept, nici să alegi calea naturală şi convingătoare şi nici măcar să dai pentru altul un sfat viguros. Şi totuşi, scumpe Socrate, să nu te superi deloc pe mine că îţi voi vorbi cu cel mai bun gând; nu-ţi pare că-i lucru ruşinos să fi astfel - cum cred că eşti şi tu şi alţi ca tine, care împingeţi prea departe preocuparea cu filosofia? în adevăr, să

punem acum că te-ar înfrunta cineva, pe tine sau pe altul dintre cei ca tine; că te-ar ţâri la închisoare şi ar susţine întruna că tu, cel ce nu faci nici o nedreptate, ai săvârşit totuşi una..., ei bine, sunt încredinţat că nu te vei putea descurca prin

b mijloace propri , că vei rămâne uluit şi cu gura căscată, neputând spune un singur cuvânt de apărare; apoi, urcat până la scaunul de judecată şi pus faţă în faţă cu un pârâtor păcătos şi lipsit de conşti nţă, ai fi în stare să-ţi pierzi şi viaţa; dacă el va binevoi să ceară osândirea ta la moarte. Şi atunci, Socrate, sunt în drept să te întreb: ce înţelepciune e aceasta, că o disciplină primeşte pe om mai bine înzestrat de natură, iar dânsa-1 face mai slab şi mai fără putere de a se ajutora singur, ori de a se mântui din cele mai mari pericole, nici pe sine nici pe altul? O disciplină după care omul se lasă

prădat de duşmani in toată averea sa

c şi-i silit să trăiască în statul său pur şi simplu fără onoare? Unui astfel de om, fie-mi îngăduit să

rostesc şi-o vorbă mai grosolană, ar trebui să i se tragă chiar palme pe obraz fără a fi chemat la răspundere. Iată, prietene,