„Mai bun" e una şi aceeaşi cu „mai inteligent"?

SOCRATE: Şi de multe ori un singur om care gândeşte bine este superior, după părerea ta, faţă de zeci de mi , care nu gândesc; şi i se 490a cuvine să stăpânească, iar ceilalţi să fie supuşi; ca stăpân, apoi, el trebuie să aibă mai mult decât supuşii săi. Parcă asta ai vrea să înţelegi, şi nu-i cazul să mă ţi de rău că vânez cuvântul dacă zic, de pildă, că un singur om este mai capabil ca zeci de mi !

KALLIKLES: E tocmai ce susţin eu; cred că asta-i dreptatea după natură: capabilul şi cel inteligent să

conducă şi să aibă mai mult decât bicisnicii.

SOCRATE: Stai puţin aici şi spune-mi deocamdată altceva; presupune că suntem toţi adunaţi, ca acum, în acelaşi loc; că avem b împreună multe merinde şi băuturi; că am fi nişte oameni de adunătură — puternici alături de slăbănogi; şi numai unul dintre noi să fie mai capabil, spre exemplu, în şti nţa medicală. Ca putere fizică, fireşte, el va fi mai tare ca uni ; desigur, mai slab decât alţi . Dar, fi nd mai învăţat ca noi, nu cumva doctorul nostru va fi superior şi mai priceput ca noi, măcar în această privinţă?

KALLIKLES: Negreşit.

SOCRATE: I se cuvine oare lui, ca mai priceput, să aibă o grămadă mai mare din acele merinde? Ori sarcina sa de conducător se c opreşte la împărţire numai, iar în ce priveşte mâncarea şi folosirea, nare dreptul să ia pentru propriul său corp nimic mai mult decât alţi , dacă nu vrea să fie pedepsit, ci să

aibă în raport doar cu puterea sa fizică: mai mult decât cei slabi, mai puţin decât cei mai tari? Şi dacă

s-ar întâmpla ca tocmai dânsul să fie mai firav-ca toţi, s-ar putea oare, Kal ikles, ca omul cel mai capabil din adunare să aibă cea mai mică parte?

KALLIKLES: Vorbeşti de merinde, băuturi, doctori şi de ... atâtea fleacuri; eu nu mă gândesc la astea.

d

297

PLATON

GORGIAS

SOCRATE: Spune-mi atunci, pe cine numeşti capabili? Pe cei inteligenţi, ori pe cine?

KALLIKLES: Pe aceia-i numesc.

SOCRATE: Şi nu se cuvine celui capabil să aibă o parte mai mare?

KALLIKLES: Da, însă nu merinde şi băutură.

SOCRATE: Pricep. Atunci poate îmbrăcăminte? Trebuie, de pildă, ca ţesătorul cel mai destoinic să

aibă şi cea mai cuprinzătoare haină, sa se plimbe în cele mai numeroase şi mai arătoase veşminte?

KALLIKLES: Ce veşminte?

SOCRATE: Şi ca încălţăminte: e învederat că meşterul cel mai

iscusit în facerea lor trebuie să aibă mai multe, că de aceea doar este cel e mai priceput! Poate că unui asemenea cizmar nu i-ar sta rău să se plimbe încălţat cu cele mai încăpătoare ghete, cu cele mai numeroase!

KALLIKLES: Ce tot baţi capul cu ghetele?

SOCRATE: De nu vorbeşti de ghete, te gândeşti poate la alte cazuri. închipuieşte-ţi, de pildă, un om care, ocupându-se cu agricultura, este bun cunoscător al pământului; că e pe deasupra om cumsecade, om corect. Poate că i s-ar cuveni mai multă sămânţă, poate că ar merita să aibă, pentru ogorul propriu, cel mai mare hambar de cereale.

KALLIKLES: Iară şi iară aceleaşi pilde, Socrate.

SOCRATE: Şi nu-s numai pildele aceleaşi, Kal ikles, dar stau tot în preajma aceloraşi subiecte chiar.

KALLIKLES: Pe Zeus, îi dai mereu înainte cu cizmari, postăvari, 491 a bucătari, doctori..., parcă de ei ar fi acum vorba noastră!

SOCRATE: Dacă-i aşa, spune tu: pe ce tărâm caută să fie cineva mai capabil şi mai cunoscător, pentru a avea pe drept o parte mai mare decât a celorlalţi? Cum văd, tu nici pe mine nu mă rabzi când arunc presupuneri, nici tu însuţi nu vrei să spui.

Capabili sunt numai cei înţelepţi şi îndrăzneţi în politică

KALLIKLES: Dar eu ţi-o spun de-atâta vreme! întâi de toate, când vorbesc de oameni capabili, eu nu înţeleg nici pe cizmari, nici pe b bucătari, ci înţeleg pe cei pricepuţi în treburile statului, adică pe cei care ştiu cum să le administreze, în sensul că nu-s numai pricepuţi, dar şi îndrăzneţi, având destulă

energie să ducă la bun sfârşit cele proiectate şi să nu dea îndărăt din slăbiciune de suflet.

298

SOCRATE: Vezi, preabunule Kal ikles, că nu sunt aceleaşi pricini pentru care tu mă învinuieşti pe mine şi eu pe tine? Tu zici că eu susţin mereu una şi aceeaşi şi mă ţi de rău pentru asta. Dimpotrivă, învinuirea mea este că tu nu menţi niciodată aceeaşi convingere despre aceleaşi lucruri. Astfel, uneori numai cei puternici sunt pentru tine capabili şi superiori, alteori numai cei înţelepţi; acum ai venit cu

alta: numai pe cei c îndrăzneţi îi numeşti superiori şi capabili. Pe Zeus, desfă-te odată de vorbărie şi spune care-s capabili tăi? Care-s superiori ? Şi-n ce le stă superioritatea?

KALLIKLES: Dar am mai spus-o: cei care dispun de înţelepciunea trebuitoare pentru afacerile de stat, când sunt şi îndrăzneţi. După mine, acestora li s-ar cădea să cârmuiască statele: în plus, este şi drept

" ca dânşii să aibă mai multe foloase decât ceilalţi: fireşte, cârmuitori mai mult decât cei cârmuiţi.

SOCRATE: Cum vine asta? Cârmuitori ai cui? Ai lor înşile? Sau în ce altă privinţă „cârmuitori şi cârmuiţi?"

KALLIKLES: Cam în ce altă privinţă?

SOCRATE: înţeleg că fiecare este stăpân pe sine însuşi. Ce? După tine aşa ceva nu trebuie? Numai pe alţi să-i cârmuieşti?

KALLIKLES: Ce sens dai vorbelor stăpân pe sine însuşi?

SOCRATE: Nu-i alt sens aici; e cel care-1 dau toţi oameni : „de a fi cumpătat şi stăpân pe sine însuşi".

Cu alte cuvinte, de a-şi domina dorinţele şi poftele care sunt într-însul.

e

KALLIKLES: Ce, glumeşti? Proşti sunt cumpătaţi tăi!

SOCRATE: Da de unde! Nu-i unul aici care să nu vadă că nu vorbesc de proşti.

Trăieşte viaţa după natură cine lasă liber frâul plăcerilor

KALLIKLES: Ba de ei vorbeşti, Socrate, şi încă cum! Căci care alt om se poate socoti fericit când este robul oricui? Vrei să şti cum e după natură frumos şi drept? îţi spun îndată cu toată sinceritatea: trăieşte viaţa bine cine lasă frâu liber celor mai mari pofte ce sunt în el, cine nu le zăgăzuieşte şi cine este în stare, prin îndrăzneală şi pricepere, să le 492a pună neîncetat la îndemână tot ce cere dorinţa poftitoare mereu de altele. Dar aşa ceva, cred, nu-i cu putinţă mari mulţimi. Pentru aceea gloatele ţin de rău pe asemenea oameni; ele îşi ascund astfel propria

299

PLATON