302

303

PLATON

c SOCRATE: Să ne-apucăm, atunci, s-o discutăm, considerând-o ca a ta în mod serios?

KALLIKLES: Cu totul serios.

SOCRATE: Fie; fi ndcă aşa găseşti cu cale, lămureşte-mi următoarele: există o preocupare pe care tu o numeşti şti nţă?

KALLIKLES: Există.

SOCRATE: N-ai pomenit cumva adineauri şi de-o anumită cutezanţă, de care ziceai că merge împreună cu şti nţa?

KALLIKLES: Ba da, am pomenit.

SOCRATE: Şi, când ai vorbit de acestea două, n-ai făcut cumva şi o deosebire între cutezanţă şi şti nţă?

KALLIKLES: Ba încă cum!

SOCRATE: Da ce zici: plăcerea şi şti nţa sunt una şi aceeaşi, sau două lucruri deosebite? d KALLIKLES: Negreşit că-s deosebite, preaînţeleptule!

SOCRATE: Dar cutezanţa e altceva decât plăcerea?

KALLIKLES: Ba bine că nu!

SOCRATE: Foarte frumos. Să ne însemnăm în minte acestea; Kal ikles arharneianul a spus că

plăcerea şi binele sunt una şi aceeaşi, iar şti nţa şi cutezanţa se deosebesc şi între ele şi amândouă

împreună faţade bine.

KALLIKLES: Dar Socrate alopekianul nu-i şi dânsul de această părere? Este ori nu?

e SOCRATE: Nu este, şi cred că nici Kal ikles nu va fi, dacă îşi va cerceta conşti ncios cugetul. Spune-mi numai, nu crezi că dispoziţi le sufleteşti ale celor ce se află în propăşire sunt opuse celor ale oamenilor în nenorocire?

KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Şi dacă dispoziţi le unora faţă de ceilalţi sunt opuse, atunci nu-i o necesitate să se aibă

între sine ca sănătatea faţă de boală; căci nu-i cu putinţă ca un om să fie în acelaşi timp sănătos şi

bolnav, după cum el nu poate scăpa deodată de boală şi sănătate.

KALLIKLES: Cum vine asta?

SOCRATE: Ia de pildă fiecare parte a corpului şi cercetează una, 496a ori pe care o vrei. Pune că un om suferă de ochi, boala pe care o numim oftalmie.

KALLIKLES: Cum să nu?

304

GORGIAS

SOCRATE: Nu-i aşa că el nu se poate numi sănătos în ce priveşte

ochi ?

KALLIKLES: în nici un caz.

SOCRATE: Dar ce zici? Când scapă de oftalmie, se poate spune că tot atunci scapă şi de sănătatea ochilor? Se poate spune că scapă de ambele în acelaşi timp?

KALLIKLES: Deloc.

SOCRATE: Aşa ceva ar fi, cred, un miracol; în tot cazul ceva lipsit de sens.

KALLIKLES: Negreşit.

SOCRATE: Dimpotrivă, eu cred că şi o stare şi cealaltă vin pe rând şi tot astfel dispar.

KALLIKLES: Şi eu zic.

SOCRATE: Dar asta nu se aplică la fel în privinţa puteri şi a slăbiciuni ?

KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Nu şi în privinţa iuţeli sau încetineli ?

KALLIKLES: Fără îndoială.

SOCRATE: Şi nu-i tot aşa în ce priveşte de o parte binele şi fericirea, de alta potrivnicele lor: răul şi nenorocirea? Acestea, nu vin şi ele pe rând şi tot astfel dispar?

KALLIKLES: Negreşit.

SOCRATE: Dacă, prin urmare, s-ar întâmpla să găsim unele lucruri pe care omul le pierde şi le are în acelaşi timp, e învederat că acestea nu pot fi niciodată binele şi răul. Suntem înţeleşi? Cercetează cât poţi mai sigur şi răspunde-mi.

KALLIKLES: înţeleşi de minune.

SOCRATE: Foarte bine! Să ne întoarcem la cele susţinute înainte. Ce-ai spus de foame? Că e un lucru plăcut sau nesuferit? Vorbesc de foamea în sine.

KALLIKLES: Nesuferit, cred. Totuşi, faptul că omul mănâncă atunci când îi e foame, este lucru plăcut.

SOCRATE: înţeleg, dar foamea în sine este nesuferită ori nu?

KALLIKLES: Nesuferită, zic.

SOCRATE: Nu se poate spune la fel cu setea?