KALLIKLES: Da, cum de nu?

305

PLATON

SOCRATE: Să-ntreb şi mai departe aşa? Ori ne-am înţeles că lipsa este şi ea ca orice dorinţă, de nesuferit?

KALLIKLES: Ne-am înţeles, poţi să nu mă mai întrebi.

SOCRATE: Bine. Când un om însetat bea, ce zici că este? Altceva sau un lucru plăcut?

KALLIKLES: Plăcut.

SOCRATE: Din ce spui, eu înţeleg că-i ceva supărător să-i fie cuiva sete. e KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Dar „a bea" este împlinirea unei lipse, o plăcere, nu?

KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Şi faptul că bei nu se poate spune că-i o plăcere?

KALLIKLES: Desigur.

SOCRATE: Cel puţin când bei fi nd însetat!

KALLIKLES: Aşa zic.

SOCRATE: Şi când eşti în suferinţă?

KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Atunci bagi de seamă unde s-ajunge? Din moment ce zici că un om, fi nd însetat, bea, tu susţi în realitate că el, în vreme ce se găseşte în suferinţă, se şi bucură! Ori nu-i poate adevărat că

acest îndoit rezultat se atinge deodată în una şi aceeaşi parte — fie a corpului, fie a sufletului, dacă

vrei, căci nu-i aici după mine nici o deosebire. Sunt ori nu acestea?

KALLIKLES: Sunt.

SOCRATE: Dar bine, ai spus că nu-i cu putinţă să fie cineva în acelaşi timp şi fericit şi nefericit.

KALLIKLES: Şi-o spun.

SOCRATE: Dar cum rămâne cu recunoaşterea că şi când e în 497a suferinţă omul se poate bucura?

KALLIKLES: Probabil.

SOCRATE: Prin urmare a se bucura nu înseamnă a fi fericit; a se întrista nu este a fi nefericit; plăcerea este deci altceva decât binele.

KALLIKLES: Nu înţeleg nimic, Socrate, din sofismele tale.

SOCRATE: Ba înţelegi, Kal ikles, dar faci pe prostu'. Mergi acum mai departe, haide înainte!

KALLIKLES: Ce, aiurezi?

306

GORGIAS

SOCRATE: Vreau să vezi cât eşti de inteligent, când mă înveţi. Prin faptul că bem, nu încetează de a fi însetat fiecare dintre noi şi în acelaşi timp de a simţi plăcerea?

KALLIKLES: Nu ştiu ce vrei să spui.

GORGIAS: Nu poţi vorbi aşa, Kal ikles! Ci răspunde, măcar de hatârul nostru, ca s-ajungem la un capăt cu această discuţie.

KALLIKLES: Aşa-i Socrate totdeauna, Gorgias! Vine cu mărunţişuri, cu lucruri de mică valoare, pe temeiul lor te întreabă şi te respinge!

GORGIAS: Ce-ţi pasă ţie? La urma urmei, Kal ikles, nu-i în sarcina ta să cântăreşti mărunţişurile.

Lasă-1 pe Socrate să te respingă cum îi place.

KALLIKLES: Atunci întreabă mai departe mărunţişuri şi subtilităţi cât vrei, dacă aşa-i place lui Gorgias.

SOCRATE: Fericit muritor, Kal ikles, dacă te-ai iniţiat în „Marile Mistere" mai înainte de a fi fost introdus în „Cele mici". Eu unul credeam că aşa ceva nu-i legiuit. Reia răspunsul de la punctul unde l-ai lăsat. Spune-mi dacă plăcerea de a bea nu încetează pentru fiecare dintre noi o dată cu setea.

KALLIKLES: Da, încetează.

SOCRATE: La fel şi cu foamea, şi cu celelalte dorinţe? încetează şi plăcerea o dată cu ele?

KALLIKLES: La fel.

SOCRATE: Cu alte cuvinte, suferinţele şi plăcerile dispar amândouă odată?

KALLIKLES: Da.

SOCRATE: Dimpotrivă, binele şi răul nu încetează odată amândouă, parcă aşa ai recunoscut. Ori n-o mai recunoşti acum?

KALLIKLES: Ba da, însă ce vrei să spui cu asta?

SOCRATE: Că binele nu-i una şi aceeaşi cu plăcerea. De asemenea, prietene, că răul nu-i una şi aceeaşi cu cele greu de suferit. Intr-un caz cele două contrari dispar odată împreună; în celălalt, întrucât sunt de natură deosebită, nu dispar odată amândouă. Cum poţi asemui atunci plăcutul cu binele, neplăcutul cu răul? De vrei, cercetează şi altfel problema, deşi sunt încredinţat căci nici aşa nu vei fi consecvent cu tine însuţi. Vezi, de pildă, cei pe care îi numeşti buni nu sunt numiţi 307

II

PLATON

aşa din pricina bunătăţi împlântate într-înşii cum frumoşii nu-s frumoşi e din pricina frumuseţi ?

KALLIKLES: Aşa e.