SOCRATE: Toate bune, dar primeşti să-mi dai acum câteva răspunsuri?
POLOS: Primesc, nici vorbă; chiar doresc să ştiu ce vei mai spune.
O cercetare dialectică: a săvârşi nedreptatea e mai rău decât a o îndura SOCRATE: De vrei să afli cum stă lucrul, răspunde-mi punct cu punct, aşa cum ar fi dacă am lua discuţia dintru început. Ce lucru-ţi pare a fi mai rău, Polos? Să săvârşeşti, sau să înduri o nedreptate?
POLOS: S-o înduri, cred.
SOCRATE: Şi ce-i mai urât? S-o înduri sau s-o săvârşeşti? Ce răspunzi aici?
POLOS: S-o săvârşeşti.
SOCRATE: Dacă ăsta-i cel mai urât lucru, atunci nu este el şi cel mai rău?
POLOS: Deloc
SOCRATE: înţeleg. Pe cât văd, tu nu socoti una şi aceeaşi frumosul, binele, urâtul şi răul.
POLOS: Sigur că nu.
SOCRATE: Dar ce ai de răspuns la următoarea întrebare: toate lucrurile care sunt frumoase, fie, de pildă, corpuri, culori, figuri, sunete, fie deprinderi ale vieţi , le numeşti frumoase pe fiecare, fără a mai lua în vedere o anumită calitate? De pildă, ca să începem cu corpurile frumoase: nu le consideri astfel fie pentru folosul ce-1 aduc, fie pentru plăcerea ce ne-o procură când le privim? Dacă lăsăm la o parte acest punct de vedere, ai la îndemână vreo altă pricină, care te îndeamnă să susţi despre un corp că
este frumos?
POLOS: N-am.
276
GORGIAS
SOCRATE: Nu-i la fel şi cu toate celelalte, că sunt figuri sau culori? Nu le porecleşti frumoase, fie pentru plăcerea, fie pentru utilitatea ce ne-o procurăm, fie pentru amândouă împreună?
POLOS: Da.
SOCRATE: Nu-i la fel şi pentru sunete şi în genere pentru muzică?
POLOS: Da!
SOCRATE: Dar acum, cele privitoare la legi sau la deprinderile vieţi stau ele în afară din legea aceasta, când sunt frumoase? Că sau sunt folositoare, sau plăcute, sau şi una şi alta.
POLOS: Nu cred că stau.
SOCRATE: Nu-i la fel şi cu frumuseţea şti nţelor?
POLOS: Nici vorbă. Iată, Socrate, şi o frumoasă definire a frumosului, zicând despre el că-i o întovărăşire a plăcutului cu utilul1.
SOCRATE: Dar atunci urâtul nu se va defini prin însuşirile contrari ? Prin neplăcere şi vătămare?2
POLOS: Cu necesitate.
SOCRATE: Şi când din două lucruri frumoase unul se întâmplă să fie mai frumos decât altul, nu-i astfel fie prin prisosul uneia din aceste două însuşiri, fie prin a amândorura? E adică mai frumos graţie plăceri , graţie utilităţi sau graţie ambelor?
POLOS: Fără îndoială.
SOCRATE: Şi când din două lucruri urâte unul e mai urât decât altul, n-a devenit astfel acesta din urmă fie printr-un prisos de neplăcere, fie printr-unul de pagubă; nu urmează cu necesitate şi aceasta?
POLOS: Urmează.
SOCRATE: Să vedem acum ce s-a spus puţin mai înainte despre săvârşirea sau îndurarea nedreptăţi ? Nu ziceai că-i mai rău a îndura nedreptatea, dar că a o săvârşi este un lucru mai urât?
POLOS: Ziceam.
SOCRATE: Dar dacă admitem că-i lucru mai urât a săvârşi nedreptatea decât a o îndura, atunci sau e din pricina neplăceri , adică din prisosinţa acesteia, sau e din paguba ce ea căşunează, sau, în sfârşit, din amândouă. Nu-i şi aici o urmare necesară? POLOS: Cum de nu.
475a
1 Traducem âya9(3 ca şi cum ar fi (i<t>e\iu.ty.
2 Traducem KUKU ca şi cum ar fi pXapepw, urmând interpretarea lui Alfr. Croiset-Bixlin.
277
PLATON
GORG1AS
c SOCRATE: Să cercetăm întâi de nu cumva săvârşirea nedreptăţi întrece îndurarea ei, din cauza suferinţei pricinuite. Nu cumva cei care săvârşesc nedreptatea suferă
mai mult decât cei care o îndură? POLOS: Nicidecum, Socrate, asta nu! SOCRATE: Zici că n-o întrece prin suferinţă? POLOS: Fireşte că nu.
