POLOS: Că cine a făptuit aşa ceva ar trebui neapărat pedepsit.
SOCRATE: Dar a fi pedepsit nu-i un rău?
POLOS: Negreşit.
SOCRATE: Prin urmare vezi şi tu acum, minunatule, vezi pentru a doua oară că, după toate aparenţele, nu se poate numi mare putere decât dacă din ce săvârşeşte cineva după bunul său plac rezultă şi ceva de folos, ceva bun! Altminteri — fapta-i rea, puterea mică. Şi să mai băgăm de seamă
ceva: de convenim ori nu că, făcând cele amintite înainte, adică ucigând, surghiunind oameni şi despuindu-i de avere, nu cumva săvârşim câteodată un lucru superior, altă dată nu?
POLOS: Recunoaştem.
SOCRATE: în sfârşit, iată, pe cât se pare, un punct câştigat pentru amândoi.
POLOS: Da.
SOCRATE: Când zici că, făcând acestea, e un lucru superior? Spune ce definiţie dai problemei?
POLOS: Iată o întrebare, Socrate, al cărei răspuns eu îl aştept de la tine.
SOCRATE: Dacă-ţi face plăcere s-auzi răspunsul meu, ţi-1 dau îndată, Polos. Va fi un lucru superior când va săvârşi cu dreptate cele pomenite; urât, când le va face pe nedrept.
Arhelau
POLOS: Greu se mai discută cu tine, Socrate. Că de altfel chiar un copil e în stare a-ţi respinge argumentaţia, deoarece susţinerile tale nu conţin adevărul.
SOCRATE: Ce recunoştinţă n-aş păstra acelui copil, poate şi ţie, daca mi-arăţi că sunt greşit şi mă
eliberezi de flecărire. Ci nu pregeta să faci bine unui prieten şi fă-mi această dovadă.
POLOS: Bine, Socrate, dar pentru a te dovedi astfel, nici nu va mai fi nevoie de pilde vechi; cele întâmplate ieri şi alaltăieri sunt de ajuns pentru a-ţi respinge părerea şi a-ţi arăta că mulţi oameni, deşi
fac nedreptăţi, sunt totuşi fericiţi.
SOCRATE: De care întâmplări vorbeşti?
POLOS: îl vezi pe Arhelau al lui Perdikas, care domneşte în Macedonia?
SOCRATE: Şi de nu-1 văd, ştiu din auzite de dânsul.
POLOS: îţi pare fericit sau nenorocit?
SOCRATE: Nu pot şti, Polos, căci nu l-am cunoscut până acum.
POLOS: Şi ce? Nu-1 poţi cunoaşte decât numai dacă trăieşti cu el? Altfel, de aici, nu eşti în stare să
şti că-i fericit?
SOCRATE: Pe Zeus, nu sunt.
POLOS: Se înţelege, Socrate; tu, chiar de Marele Rege ai să-mi spui acum că nu şti de este fericit.
SOCRATE: Şi totuşi nu-ţi spun decât adevărul, deoarece n-am nici o şti nţă despre educaţia, nici despre simţul de dreptate ce-1 are.
POLOS: Si ce, în asta constă toată fericirea unui om?
270
271
PLATON
GORGIAS
f
SOCRATE: După părerea mea, da, Polos. Eu zic că bărbatul şi femeia sunt fericiţi când au fost bine educaţi, nefericiţi când sunt oameni nedrepţi şi răi. 471a POLOS: Atunci Arhelau este un nefericit după socotinţa ta?
SOCRATE: Da, prietene, este nefericit dacă-i nedrept.
POLOS: Dar bine, cum să nu fie astfel un om ca el, care n-avea nici un drept la domnia ce ţine, fi nd născut dintr-o femeie ce era sclava lui Alketas, fratele lui Perdikas, fi nd deci sclav de drept al celui dintâi. Dacă ar fi vrut să săvârşească numai cele drepte, trebuia să rămână sclav la Alketas şi astfel după socotinţa ta ar fi fost fericit. Dar iată că acum, făcând cele mai mari nedreptăţi, a devenit grozav de nefericit! Sub pretextul de a reda lui Alketas domnia pe care i-o luase Perdikas, el şi-a chemat stăpânul, care îi era unchi, şi, după ce 1-a ospătat şi îmbătat pe el şi pe fiu-său Alexandru, văr şi aproape de o etate cu dânsul, i-a urcat într-un car şi, scoţându-i noaptea din oraş, i-a omorât, măcelărindu-i pe amândoi. După săvârşirea omucideri , n-a băgat de seamă că devenise cel mai nefericit dintre oameni; nici o remuşcare nu 1-a hărţuit; dimpotrivă, puţin după asta, punând mâna pe propriul său c frate — fiul lui Perdikas — copil de şapte ani, căruia i se cădea de drept domnia, n-a vrut să se facă fericit crescându-1 cum cerea dreptatea şi înapoindu-i regatul; el 1-a aruncat într-un puţ şi 1-a înecat, spunând mamei sale Cleopatra că, în fugă după o gâscă, micuţul a căzut în puţ şi a murit. Se înţelege, fi nd cel mai mare criminal din toţi macedoneni , departe de a fi cel mai fericit, el este cel mai nenorocit. Şi nici o-îndoială că mulţi atenieni, începând chiar cu tine, ar dori mai degrabă
starea d oricăruia din ceilalţi macedoneni decât să fie Arhelau.
Cum se pune problema? Metoda
SOCRATE: încă de la primele cuvinte, Polos, eu te-am lăudat ca pe unul ce-mi păreai bine pregătit în retorică. Găseam însă că nu eşti destul de exercitat în dialectică. Dar acum mă întreb: ăsta e raţionamentul cu care voiai chiar un copil să mă poată respinge? Cu un astfel de discurs tu te ţi că m-ai dat gata, fi ndcă am spus că omul nedrept nu poate fi fericit? De unde urmează, bunule Polos, că
m-ai biruit, câtă vreme eu nu recunosc nimic din cele ce tu susţi ? e POLOS: Fiindcă nu vrei, altminteri şi tu crezi ca mine.
