SOCRATE: Mie oratori îmi par a fi cei mai puţin puternici din stat.
POLOS: Şi ce? Nu-s ca tirani , n-au şi ei puterea să ucidă pe cine vor, să-i despoaie de avere, să-i izgonească din cetăţi pe cine găsesc de cuviinţă?
SOCRATE: Pe câine, Polos! După orice vorbă rostită de tine eu mă întreb dacă în adevăr spui gândirea ta, sau îmi pui doar o întrebare.
POLOS: Pe tine te întreb.
SOCRATE: Fie, prietene! Atunci îmi pui două întrebări deodată.
POLOS: Cum două?
SOCRATE: Nu mi-ai spus chiar adineauri că oratori omoară pe cine vor şi că — tocmai ca tirani —
jupoaie de avere sau surghiunesc de prin oraşe pe oricare găsesc de cuviinţă?
POLOS: Da, am spus.
SOCRATE: Ei bine, eu declar că prin aceasta se pun două întrebări deosebite şi-ţi voi răspunde la
fiecare. Zic deci, Polos, că şi oratori şi tirani au în statele lor cea mai mică putere, aşa cum am spus adineauri. Ei nu săvârşesc, ca să zic aşa, nimic din ce ar vrea; totuşi fac orice li se pare că-i foarte bine.
POLOS: Dar nu-i tocmai aceasta marea lor putere?
SOCRATE: Nu, cel puţin după părerea lui Polos.
POLOS: După părerea mea? Nu zic deloc aşa.
SOCRATE: Iar eu îţi jur..., tăgăduieşti, ca unul care crezi că marea putere aduce folos celui ce o are.
POLOS: Da, cred.
264
265
PLATON
CORCIAS
SOCRATE: Şi crezi în adevăr că-i un bine pentru omul lipsit de raţiune să facă ce crede el de cuviinţă? Şi asta numeşti tu „o mare putere"?
POLOS: Eu? Nu.
SOCRATE: Putea-vei atunci să mă combaţi şi să-mi faci dovada că oratori sunt oameni cu scaun la cap, că retorica lor nu este linguşire, 467a ci artă? Şi dacă mă vei putea respinge, va rămâne lucru adevărat că nici oratori , care fac ce vor în statele lor, nici tirani , nu sunt stăpâni unui bun superior.
Puterea în sine este, cum zici, un bine, dar a săvârşi fără raţiune orice-ţi trece prin minte, asta mărturiseşti singur că-i lucru rău. Sau nu?
POLOS: Ba da.
SOCRATE: Mă-ntreb însă cum pot avea oratori sau tirani o mare putere în state, dacă Polos nu va produce lui Socrate dovada că fac ce vor? b POLOS: Ce om şi ăsta...
SOCRATE: Eu menţin că nu-s în stare să lucreze după bunul lor plac. Tu dovedeşte-mi contrariul.
POLOS: Bine, dar n-am convenit chiar adineauri că săvârşesc lucrurile ce li se par cele mai bune?
SOCRATE: Convin şi acum.
POLOS: Deci nu lucrează după voia lor?
SOCRATE: Asta nu.
POLOS: ... când fac ce găsesc de cuviinţă?
SOCRATE: Asta da.
POLOS: Astea-s curate prosti , Socrate, sunt ciudăţeni de-ale tale. c SOCRATE: Nu mă
învinui, prea nobile Polos — ca să-ţi grăiesc
şi eu în felul tău — mai bine, dacă eţti în stare să mă conduci cu întrebările, arată-mi că mint; de nu, răspunde tu întrebărilor mele.
POLOS: Ba nu, prefer să dau eu răspunsurile; în acest mod voi şti şi eu ce părere ai.
SOCRATE: Găseşti că oameni fac pururea ce vor, ori de câte ori săvârşesc o faptă? Sau se poate să
nu dorească lucrul ce-1 fac? Când ia cineva, de pildă, doctori după povaţa medicilor, socoti că voinţa lor este să facă ceea ce fac, cu tot dinadinsul? Voiesc adică să ia leacuri şi să îndure suferinţa? Sau fac asta în vederea scopului pentru care iau leacul, adică în vederea sănătăţi ?
POLOS: Se-nţelege, în vederea sănătăţi .
