. "O, Ghilgameş, dăruieşte-mi iertarea: vei fi stăpânul meu,

eu robul tău voi fi. Şi printre copaciipe care i-am crescut, voi alege pentru tinepe cei mai puternici şi pe cei mai frumoşi,îi voi tăia şi din ei îţi voi dura case."DarEnkidu îi spuse lui Ghilgameş:

- "Nu căta la vorbele pe care ţi le spune Humbaba, Humbaba nu trebuie să rămână în viaţă!"

Urmează o lacună în care se povestea moartea lui Humbaba şi, fără îndoială, întoarcerea ni Uruk a celor doi prieteni biruitori. Pesemne că izvorul celei dintâi dintre aceste două întâmplări e într-o veche povestire babiloniană, din care a mai rămas o frântură şi care înfăţişa cam aşa sfârşitul dihaniei (numit aici Huwawa): Ghilgameş u spuse lui Enkidu:

- "Dacă nu punem mâna pe el pe neaşteptate, scânteierea razelor sale va pieri în în vălmăşeală, razele lui vor pieri, strălucirea sa se va întuneca!" Enkidu îi spuse lui Ghilgameş:

- "Prietene, prinde mai întâi pasărea, ce se va alege apoi de puii ei?

Vom căuta după aceea scâteierile razelor sale,ca nişte pui vor alerga încolo şi-ncoaceprin iarbă.Loveşte în el cu îndoite puteri! După el, omoară-i sluga!"Ghilgameş luă aminte la vorbele tovarăşului său.Apucă pe dată securea,

trase din teacă sabia de la cingătoare.

81

Ghilgameş îl lovi pe Huwawa în beregată, prietenul său Enkidu îl prinse; la cea de a treia lovitură, Huwawa se prăbuşi: strigătele sale nedesluşite se stinseră în moarte, îl aruncară la pământ, mort, pe Huwawa, paznicul: la două îndoite leghe jur împrejur gemură cedrii! împreună cu el, Enkidu îl omorâse pe Huwawa.Enkidu îl omorâse pe paznicul pădurii,la poruncile căruia se cutremuraseră Hermonul şi Libanul''El lovi pe... al cedrilor...După ce lovi în şapte rânduri,plasa... şi sabia care atârnau opt talanţi,le luă cu el, povară de opt talanţi,şi se afundă în pădure.

Deschise lăcaşul tainic alAnunnakilor^.

Ghilgameş doborî copacii, Enkidu...Enkidu îi spuse lui Ghilgameş:

- "Ghilgameş, doboară cedrii!"

Apoi se întoarseră pe drumul Eufratului.

Şi tableta ninivită se sfârşea, pare-se, cu aceste versuri:

Şi dinaintea marii-porţi a Urukului, Ghilgameş trase în ţeapă capul lui Humbaba.

TABLETA A ŞASEA

O dată terminată lupta, Ghilgameş se spală, se piaptănă şi se găteşte. Dar iată că-l vede zeiţa Iştar. Uluită de frumuseţea lui, zeiţa îi cere s-o ia de soţie şi-l îmbie înşirându-i darurile şi măririle de care-ar avea parte alături de ea. Ghilgameş însă nu se învoieşte, ba o şi dojeneşte pentru numeroşii iubiţi pe care i-a avut şi pe care i-a nenorocit după ce s-a săturat de ei. Furioasă, zeiţa urcă în ceruri şi se plânge tatălui ei, zeului Anu. Iştar îi cere acestuia să plăsmuiască Taurul Ceresc, care să-l omoare pe cel ce-a îndrăznit să-şi bată joc de ea. Anu se învoieşte, dar cere în schimb ca fiica sa, zeiţa rodniciei, să dea timp de şapte ani belşug de recolte şi de vite, ca să cumpănească pagubele pe care le va pricinui taurul. Sute şi sute de oameni încearcă să se împotrivească dihaniei, dar el îi împrăştie dintr-o suflare. Numai Enkidu îi vine de hac: îl înşfacă de coarne şi-l doboară. Pe zidul împrejmuitor al Urukului, Iştar se tânguie împreună cu alaiul curtezanelor care o urmează. Enkidu smulge atunci bucăţi din taurul ucis şi le aruncă în capul zeiţei, batjocorind-o. Ghilgameş adună cei mai iscusiţi meşteşugari şi din coarnele taurului porunceşte să facă vase în care să se toarne oloiuri, în cinstea zeului Lugalbanda. După care, Ghilgameş se făleşte în faţa Bătrânilor Cetăţii şi cei doi prieteni se întorc la palat pentru o binemeritată odihnă.

1 Munţi din Siria în regiunea Libanului.

2 Nume pe care îl dădeau sumerienii şi, după ei, babilonienii spiritelor cereşti.

82

83

După moartea lui Humbaba, în desiăşurarea acţiunii se produce dintr-o dată un salt. Zeiţa Iştar se îndrăgosteşte de biruitorul Ghilgameş. înciudată, fiindcă viteazul îi respinge ademenirile, ea îi aruncă pe cei doi prieteni într-o nouă şi cumplită încercare. Despre toate acestea ne vorbeşte a şasea tabletă. Ghilgameş îşi spălă părul mânjit, îşi curaţi legăturile cu care-şi încingea

fruntea, îşipieptenă cu grijă p rul pe spate. Aruncă veşmintele întinate, îmbrăcă altele curate, se înfăşură într-o mantie şi se încinse cu o eşarfă. După ce-şipuse Ghilgameş diadema pe cap, slăvită Iştar luă aminte la frumuseţea lui Ghilgameş. - "Vino, Ghilgameş, spuse ea, să fii iubitul meu, dă-mi, da, dăruie-mi, rodul trupului tău! Vreau să-mi fii soţ; iar eu voi fi femeia ta! Voi pune să ţi se pregătească un car din lapislazuli şi aur: roţile îi vor fi din aur, osiile din electrum', îl voi înhăma cu diavoli ca nişte vijelii, în loc de catâri, în casa noastră vei intra printre miresme de cedru.

Aliajul din trei părţi de aur şi o parte argint, din care se făceau în vechime pocale.

85

în casa noastră, când vei pătrunde,preoţii şi demnitarii îţi vor săruta picioarele,dinaintea ta vor îngenunchea regii, demnitarii şi principii,aducându-ţi bir comorile munţilor şi văilor;caprele tale vor făta câte trei iezi dintr-o dată şi oile talemiei gemeni;

măgăruşii tăi, sub poveri, vor întrece catârii cei iuţi, caii tăi, înhămaţi la car, vor fi aprigi la fugă, şi boul tău, înjugat, n-o să aibă potrivnic!" Ghilgameş, deschizând gura, vorbeşte, şi-i spune slăvitei Iştar:

- "Ce ţi-aş dărui ţie, dacă te-aş lua în căsătorie? îţi lipseşte oloiul pentru trupul tău, sau poate veşminteleîţi lipsesc?

Nu ai merinde şi de-ale gurii? Ai pâinea care se cuvine zeilor, ai băutura care se cuvine regilor.

(Trei versuri sfărâmate)

Dacă te-aş lua de soţie, ştiu ce mă aşteaptă:

nu eşti decât un jăratic care se stinge când vine frigul,o uşă rău închisă, care nu stăvileşte nici vântul, nici gerul,un palat care-şi striveşte războinicii ce-l apără,un elefant care-şi smulge învelişul,eşti păcura care mânjeşte pe omul ce-o duce,burduful care se varsă peste omul ce-l poartă,calcarul care face să se fărâmiţeze zidul de piatră,berbecele de asediu care pustieşte ţara duşmană,încălţarea care răneşte piciorul celui ce-o poartă!

Care-i iubitulpe care l-ai îndrăgit pentru totdeauna?

Care-i păsăruica ce ţi-a fost mult timp pe plac?Vino încoace, să cercetăm împreună soarta iubiţilor tăi;ce stă scris pe tabletă, am văzut scris şi ştiu.

în ce-l priveşte pe Tamuz¹, iubitul anilor tăi tineri,an după an, l-ai hărăzit suspinelor veşnice.Ai iubit de asemeni şi păsăruica, cu penele pestriţe;ai lovit-o şi i-ai rupt aripile,de atunci stă prin păduri şi strigă: "Vai, aripile mele!''² Ai iubit şi leul, nespus de puternic:

ai săpat pentru el şapte şi iară şapte gropi!

Ai iubit şi calul, fălos în luptă:

l-ai sortit apoi şelei, pintenilor şi biciului,l-ai sortit să alerge în galop la nesfârşit 3,l-ai sortit să se adape tulburând apa!şi pe maică-sa, pe Silili, ai hărăzit-o suspinelor veşnice!Ai mai iubit şi un păstor,

care îngrămădea neîncetat pâini sub cenuşă pentru tine

şi-ţi jertfea zilnic iezi:

l-ai lovit şi l-ai prefăcut în lup,acum înşişi argaţii lui îl gonescşi câinii lui îl muşcă!

L-ai iubit şi pe Işullanu, grădinarul tatălui tău,care mereu îţi aducea coşuleţe pline de curmaleşi-ţi făcea zilnic masa strălucitoare;

1 - Zeitate care personifica vegetaţia de primăvară. - De bună seamă un joc de omonime akkadian "kappi".

păsării şi cuvântul

86 87 ai ridicat ochii asupra lui şi te-ai dus la el: - "O, Işullanu al meu, ai spus, vino, să ne bucurăm de vigoarea ta, întinde mâna şi mângâie-mă." Işullanu ţi-a spus:

- "Ce ţi-aiputea dori de la mine?

Maică-mea n-a încărcat cuptorul? Şi eu, oare n-am mâncat? Dacă aş mânca hrana ruşinii şi a blestemelor, aş fî acela care, o dată cu venirea iernii, ar aveaacoperământ de stuf!" Şi tu, auzind de la el aceste vorbe, l-ai lovit şi l-ai prefăcut în păianjen:

l-ai făcut să stea în mijlocul scripetelui cu găleţi pentruscos apa din puţ:

nu poate nici să urce, nici să coboare pe ciutură! Şi cu mine, dacă mă iubeşti, asemeni te vei purta!"