"
Enkidu, deschizând gura,îi spuse lui Ghilgameş:- "Suspinele, prietene,mi se-nnoadă-n gât,braţele mi-atârnă fără vlagă,şi din toată puterea mea n-a mai rămas decât slăbiciune!"Ghilgameş, deschizând gura,îi spuse lui Enkidu:
O nouă lacună de câteva versuri, în care Ghilgameş îşi îmbărbăta, desigur, prietenul, mărturisindu-şi nerăbdarea de a porni să se lupte cu un duşman pe măsura lor, cu uriaşul Humbaba, temutul stăpân al Pădurii Cedrilor: II
III
Ochii i se umplură de lacrimi.
într-atât îl duru inimacă gemu îndurerat.
Ochii lui Enkidu erau plini de lacrimi.
într-atât îl durea inimacă gemea îndurerat.
Lui Ghilgameş i se făcu milă de elşi îi spuse lui Enkidu:- "Prietene, de ce-ţi sunt ochiiplini de lacrimi?
De ce te doare inima într-atâtcă gemi îndurerat?"
- "înpădure locuieşte Humbaba, cel de neînvins, tu şi cu mine îl vom omorî, ca să izgonim din ţară orice pricină a relelor. Noi, în pădure, vom tăia cedri ! "
(trei versuri sfărâmate)
Enkidu, deschizând gura, îi spuse lui Ghilgameş: - " Ştiu, prietene, ce-i în acest ţinut sălbatic, încă de pe vremea când rătăceam pe-aici cu turma de fiare sălbatice:
50 51
pădurea se-ntinde pe zece mii de îndoite leghe,cine ar cuteza să se afunde-n adâncurile ei?Strigătele lui Humbaba sunt ca vuietul potopului,gura lui e însuşi Focul,răsuflarea-i moarte aduce!De ce-ai dorito astfel de ispravă?
Lăcaşul lui Humbaba nu-i un loc prielnic pentru luptă!"Ghilgameş, deschizând gura,îi spuse lui Enkidu:
- " Vreau samă sui pe al cedrilor munte. Şi în inima nemărginitei păduri
să dobor cedri!
Dacă te codeşti samă urmezi,voi pleca singur către Pădurile Cedrilor,lăcaşul lui Humbaba; o secure îmi va fi de ajuns.Rămâi aici, dacă ţi-e teamă,
singur voi merge să-l înfrunt pe Humbaba !"Enkidu, deschizând gura,îi spuse lui Ghilgameş:
- "Cum vom putea noi oare să mergem până la Pădurea Cedrilor? Ocrotitorul ei este zeul
Wer;e cumplit şi nu doarme niciodată. Zeul Wer e cel care l-a ales pe Humbaba. Adadi-a dăruit glasul de tunet, şi el îl ocroteşte.
IV
/
Ca să vegheze la păstrarea Pădurii Cedrilor,
Enlili-a încredinţat cele şapte Furii!"Ghilgameş, deschizând gura,îi spuse lui Enkidu:
- "Cine poate oare, prietene, să ajungă până la Cer? Doar zeii singuri şi soarele domnesc acolo-n veşnicie, dar zilele muritorilot rămân numărate!
Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului!
Ţie, încă de pe acum, ţi-e frică de moarte:ce s-a ales oare din puterea vitejiei tale?Ţi-o voi lua-o înainte,
să-mi strigi doar: "Dă-i înainte, nu-ţi fie teamă!"Dacă trebuie să pier, să ştiu cel puţin cămi-am statornicitfaima;
"Ghilgameş s-a bătut cu nebiruitul Humbaba" se va spune, atâta timp cât se va naşte un urmaş în casa mea...
(mai multe versuri sfărâmate)
Vorbindu-mi astfel, mi-ai mâhnit inima:şi totuşi n-o să mă las şi-o să mă apuc
să tai cedrii,şi-n felul acesta îmi voi statornici o faimă veşnică.Chiar acum vreau să merg, prietene, la fierarsă făurească armele în faţa noastră."
52 53
Pe dată, se duseră la fierar.
Stăpânii meşteşugului, adunându-se, se sfătuiră.Tur ară securi uriaşe,
turnară topoare, de câte trei talanţi' fiecare,
turnară spade uriaşe,cu tăişul de doi talanţi fiecare,măciulia plăselei lor, de treizeci de mint 2 fiecare,teaca de la spade, de treizeci ctemine de aur fiecare.
Ghilgameş şi Enkidu duc fiecare câte zece talanţi.La marea poartă a Urukului, cea cu înşeptit zăvor,auzindu-i, oamenii se adunară,plini de bucurie, pe uliţa Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,Văzându-i că se bucură, Ghilgameş,pe uliţa Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,unde se adunaseră dinaintea lui,cam aşa le vorbeşteoamenilor din Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă:
