Deşi închegată din aluviunile mai multor poeme anterioare, epopeea. şra Qristalijtat în jurul unui nucleu central:
etema
tragedie umană provocată de groaza morţii şi apriga năzuinţă de a o birui, străvechi teme ale folclorului
universal (motivul "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte") şi ale atâtor capodopere ale literaturii universale, de tip faustian. Subiectul epopeii noastre nu se dezvoltă din această matcă numai după moartea lui Enkidu, când Ghilgameş trăieşte din plin drama neputinţei de a învinge moartea, ci e pregătit mai dinainte de întreaga fire a eroului, care caută fericirea prin glorie sau prietenie, ca şi prin numeroase acţiuni anterioare. Tristul deznodământ al epopeii, în ciuda marilor eforturi ale eroilor principali, coboară un văl sumbru asupra întregului poem, ca de altfel asupra tuturor basmelor, romanelor sau lucrărilor dramatice ce dezvoltă aceeaşitemă.
Importanţa epopeii lui Ghilgameş este strâns împletită cu însemnata) întregii literaturi sumeriene, în contextul literaturii universale. Numere motive apărute aici pentru prima oară vor fi reluate de-a lungul veacurilor.' Cele dintâi ecouri vor răsuna în Biblia ebraică şi se explică p: influenţa pe care au exercitat-o sumerienii asupra canaaniţilor, precurs evreilor în Palestina. Vechile "dispute" sumeriene pe diferite teme n alcătuiesc oare o îndepărtată imagine a celei ce-şi va găsi un desăvârşi tragism în cearta dintre Cain şi Abel? Poemul mitic sumerian "Enki Ninhursag" anticipă tema "paradisului" biblic, grădina viitorului Eden fii la ei ţinutul Dilmun.
Aici o găsim citată pe zeiţa Minţi - nume ce înseamnă limba sumeriană "Doamna vieţii" sau "Doamna Coastei" -; or, Iehova di Vechiul Testament o va crea pe Eva din coasta lui Adam, iar cele patru hra] ale fluviului care udau grădina Paradisului, ni se spune în "Cartea Facerii' erau: Fison, Gihon, Tigrul şi Eufratul. Enki, eroul poemului, mănâncă o plante interzise de zeiţa Ninhursag, aşa cum mai târziu Adam şi Eva v< mânca din pomul cunoaşterii. Descoperirea celei de a unsprezecea tablete epopeii lui Ghilgameş a dat în vileag un nou fapt extrem de interesant, 5 anume că potopul biblic nu e o creaţie ebraică, ci un mit de origine sumerian preluat apoi de babilonieni. într-adevăr, Uta-napiştim este cel dintâi Noe al literaturii universale, iar muntele Nitsir, la nord-est de Tigru, va anticipa] viitorul Araraat pe care se va opri legendara arcă. Uta-napiştim, regel evlavios din Şuruppak, ales de zei să supravieţuiască cumplitului înec ; om*" "tii, se numea la sumerieni Ziusudra. Un vechi mit sumerian dezvolţi apoi tema "flagelului sângelui", reluată în Cartea Exodului din Biblie. Untj dintre cele mai însemnate poeme mitice vorbeşte despre crearea omuluj "plămădit din lut pentru a-i sluji pe zei". în epopeea lui Ghilgameş, zeiţi Aruru îl făureşte de asemenea pe Enkidu din lut şi-i dă suflare din propria-^ respiraţie. Oare nu la fel a fost creat Adam, în cea de-a şasea zi a facerii lumii, în Vechiul Testament? Şi mult mai târziu, la fel va proceda şij
1 Multe din aceste paralelisme au fost relevate sau subliniate de S. N. Kramer în "Istoria începe la Sumer" (Ed. Ştiinţifică - 1962). Problema raporturilor "Epopeii lui Ghilgameş" cu alte opere ale literaturii universale l-aJ preocupat şi pe mult regretatul profesor şi învăţat român Aram M. Frenkian, care a publicat înl 1950 un studiu cu privire la relaţiile operei cu poemele homerice, conchizând însă negativ (în "Studii şi cercetări de istorie veche, an I, nr. 1, pag. 265-276). alion pentru a crea o făptură desăvârşită, cerând zeiţei Venus s-o fsufleţeascăpeGalateea.
Din spaţiul gol ce despărţea pământul de Marea primordială, erienii făcuseră locul de adunare al umbrelor celor morţi. Acolo găsim crjerea Hadesului grecesc de mai târziu şi a Şeolului ebraic. Sufletul liungea acolo trecând tot cu luntrea un "fluviu mistuitor", călăuzit de "omul L ". Iată deci cea dintâi formă a Styxului şi pe strămoşul lui Caron.
Rhilgameş însuşi, legendarul erou al epopeii noastre, ajunge după moarte un judecător al Infernului", şi un foarte vechi text sumerian ne spune cum un lege coborât în Infern este întâmpinat acolo de Ghilgameş, care îi npărtăşeşte legile lăcaşului unde va rămâne pentru veşnicie. în prima carte a ii Samuel din Biblie se povesteşte că regele Saul a rechemat din Şeol umbra >fetului - dar un astfel de fapt a fost descris cu mult înainte, în tableta a sprezecea a epopeii, şi anume în episodul revenirii duhului lui Enkidu lin Infern la chemarea lui Ghilgameş, care vrea să afle ce se petrece în iţia morţii, motiv ce nu lipseşte nici Odiseei, de pildă. Mai mult decât it, însăşi tema învierii din morţi, a învierii lui Lazăr, mai apoi a lui Isus din loul Testament, este expusă pentru prima dată în poemul "Coborârea tnannei în Infern". Zeiţa dragostei, înarma (Iştar la babilonieni), este omorâtă sora ei, zeiţa Ereşkigal, regina Infernului, iar cadavrul ei este agăţat într-un lig. Ninşugur, sfetnicul credincios al Inannei, va aduce însă de la zeul nţelepciunii, Enki, "hrana vieţii" şi "licoarea vieţii", le va împrăştia peste ipul neînsufleţit şi Inanna va învia. Cât despre Ereşkigal, înainte de a fi gina Infernului, a fost şi ea furată din cer, aşa cum va fi răpită mai tKKÎu serpina de către Hades.
Mitul omorârii balaurului, dezvoltat în mitologia celor mai multe Ipopoare, e ilustrat de eroi celebri ca Heracles şi Perseu, creştinii cântându-l Ide asemenea în legenda Sfântului Gheorghe. Dar iată că micile tăbliţe de argilă dezgropate în Mesopotamia ne dovedesc că unul din strămoşii acestor neîntrecuţi viteji este însuşi Ghilgameş. Legenda sumeriană, unde găsim consemnarea acestui fapt, este cea citată de noi în capul listei poemelor sumeriene care au servit ca motiv de inspiraţie epopeii babiloniene. E vorba de Ghilgameş şi Ţara celor vii", în care apare sămânţa fkului epic al ePopeii, tema groazei omului în faţa morţii şi dorinţa de a o înfrânge prin glorie nepieritoare, tema fundamentală din care se ţese întreaga acţiune.
în prologul poemului sumerian, lupta s-a dat îndată după ce cerul a fost despărţit de pământ, iar balaurul învins aici de Enki - un fel de zeu al Mării - pare să fi fost Demonul Apelor. Balaurul, monstrul doborât de Ghilgameş, este însă Huwawa, stăpânul Pădurii Cedrilor, şi episodul va fi reluat şi amplificat în tableta a cincea a epopeii lui Ghilgameş. Putem merge şi mai departe şi să vorbim de o îndepărtată înrudire tipologică a lui Hercule şi Samson cu acelaşi străvechi Ghilgameş, fără ca păţaniile lor să fie totuşi similare. Legendara prietenie dintre Ghilgameş şi Enkidu va apărea la diferite răstimpuri, întrupată în eroi cu alte chipuri şi alte nume ca: Oreste şi Pilade, Castor şi Pollux, sau Ahile şi Patroclu.
S-a vorbit foarte mult şi despre înrâurirea epopeii lui Ghilgameş asupra romanului lui Alexandru Machedon. Legendele înfiripate în jurul personalităţii marelui Alexandru, consemnate de către scriitorii sirieni, rabinici şi greci - şi risipite în întregul Orient - au fost adunate de Pseudo-Calistene, scriitor grec din veacul al III-lea al erei noastre, care a trăit în Egipt. Iulius Valerius (sec. al IV-lea) le-a tradus în latineşte, versiune din care le vor fi cunoscut poeţii evului mediu, şi astfel au apărut şi povestirile unora dintre "isprăvile" lui Alexandru. Ca şi Ghilgameş, Alexandru rătăceşte de asemenea printr-un ţinut al întunericului şi groazei, în căutarea "apei dătătoare de viaţă". Şi el caută în ţara sciţilor nemurirea, şi el ajunge la un munte, la Musas sau Masis, care ne duce cu gândul la muntele Maşu citat în epopeea noastră, iar făpturile ciudate pe care le întâlneşte pe drum ne amintesc de Oamenii-Scorpii. Peregrinările lui Alexandru sfârşesc, ca şi cele ale eroului babilonian, fără ca taina vieţii veşnice să fi fost dezlegată. Astfel, în coloana a patra a tabletei a şaptea din epopeea noastră, în pasajul în care Enkidu îi povesteşte lui Ghilgameş un vis pe care l-a avut, apare un grifon care:
"Mă apucă şi mă duse spre casa întunericului, lăcaş al lui Irkalla, spre casa de unde nu mai iese nimeni, spre calea fără întoarcere."
Nu-i oare semnificativ că, după mii de ani, deasupra celuilalt Infern, al Infernului Renaşterii, Dante Alighieri a scris cuvinte similare: "Lasciate ogni speranza voi eh' entrate". (Părăsiţi orice nădejde, voi care intraţi aci?) Dar, fireşte, motivele şi temele mai sus enumerate nu epuizează paralelismele posibile cu încă alte opere ale literaturii universale. Am înfăţişat aici doar pe cele mai pregnante şi mai frecvent citate.
în ce priveşte explicaţia dăinuirii în timp şi spaţiu a operei, ea poate fi uşor întrevăzută din consideraţiile noastre anterioare.
Ceea ce a impresionat mai cu seamă a fost, desigur, universalitatea temei, tablou succint şi esenţial al bucuriilor şi suferinţelor omeneşti, în care s-au recunoscut totdeauna ascultătorii şi cititorii tuturor timpurilor. Resemnarea însăşi, care coboară tonusul operei, nu e decât şi ea - la rându-i -expresia aceleiaşi profunde umanităţi. De peste patru milenii, şi dintr-un îndepărtat colţ al pământului, acoperit azi de nisipuri, bate încă - până la noi -inima unui om şi a unui popor.
Faptul n-ar fi fost, totuşi, cu putinţă, dacă un necunoscut cântăreţ, ce pare să fi trăit în al Xll-lea secol î.e.n., n-ar fi izbutit să închege unitatea epopeii din poemele şi baladele păstrate şi trecute din veac în veac de către scribii Sumeriei şi ai Babilonului şi de faurii graiurilor săpate cu migală în vechea cărămidă arsă.
Cu mijloacele timpului, care n-au fost totdeauna stângace în ce priveşte arta povestirii şi a caracterizării imagiste, bardul popular a intonat în cinstea Omului cel mai vechi imn cunoscut până astăzi. Transpunerea lui în limba noastră, încercată o dată acum aproape o jumătate de veac1 - după izvoare care de atunci au fost completate prin numeroase descoperiri arheologice - umple o veche lacună a culturii naţionale şi îmbogăţeşte moştenirea ei universală cu una din capodoperele cele mai caracteristice ale antichităţii orientale şi ale culturii universale în genere.
AL.DJMA
1 Ne referim la traducerea prof. I. Mihălcescu, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti: "Epopeea lui Ghilgameş" - Casa Şcoalelor, 1920,123 pag.
TABLETA INTAI
Poetul începe prin a ne spune că vrea să cânte un viteaz fără pereche, pe acel care a ridicat meterezele Urukului - pe Ghilgameş, regele Urukului. Dar el este o povară pentru supuşii săi, care se roagă zeilor să-i scape de el. Zeul Anu îi cere zeiţei Aruru să plăsmuiască un alt Ghilgameş, un tovarăş pe măsura lui cu care să-şi împartă timpul şi gândurile. Şi atunci zeiţa
Aruru îl făureşte din lut pe Enkidu, omul sălbatic care trăieşte şi se hrăneşte laolaltă cu fiarele.
Dar el se învrăjbeşte cu oamenii, fiindcă-şi apără fiarele şi le scapă de capcanele vânătorilor.
Şi iată că unul dintre aceşti vânători se plânge mai întâi unui bătrân şi apoi chiar lui Ghilgameş. Amândoi îl sfătuiesc să ia cu el o curtezană - o fiică a plăcerii din Uruk - şi s-o ducă în pustiu; va fi destul ca Enkidu s-o vadă şi, îndrăgostit de ea, îşi va părăsi fiarele şi viaţa rătăcitoare. Zis şi făcut. Vânătorul şi curtezana îl pândesc pe Enkidu la fântână şi totul se întâmplă întocmai cum îi spusese bătrânul şi Ghilgameş. Curtezana nu se mulţumeşte numai cu izbânda farmecelor ei; acum - când fiarele fug din calea lui Enkidu, cu totul umanizat - ea îi cere să meargă în cetatea Urukului şi să-l cunoască pe rege.
Enkidu se învoieşte şi curtezana îi spune atunci că Ghilgameş îl aşteaptă: sosirea i-a fost vestită prin două vise pe care i le-a tălmăcit mama sa, divina Ninsun. Şi cel dintâi vis - în care cădea o piatră din cer şi se prăvălea asupra lui, grea de abia putea s-o urnească - şi cel de-al doilea - în care cădea o secure -vorbeau, după spusele lui Ninsun, despre Enkidu cel care va lega prieteşug cu Ghilgameş.
23
Cunoaştem ceea ce este mai de seamă din Epopeea lui Ghilgameş datorită unei serii de tablete găsite în biblioteca lui Assurbanipal (secolul al Vll-lea). Tabletele alcătuiesc versiunea neoasiriană sau ninivită a epopeii, întreaga operă ar fi trebuit să aibă aproape 3.600 de versuri; dar parte din documente s-au sfărâmat, parte au pierit, aşa că astăzi nu mai există decât ceva mai mult de jumătate din ea. Pentru a împlini lacunele, s-a recurs la trei tablete mult mai vechi, singurele rămăşiţe ale unei versiuni babiloniene datând din primele secole ale celui de al II-lea mileniu. Un număr de fragmente hittite au îngăduit, de asemenea, întregirea altor câtorva pasaje sfărâmate.
Cel care a văzut total până la marginea lumii,cel care a ştiut totul şi a cunoscut totul,
Ghilgameş, a pătruns totodată şi taina tuturor lucrurilorEl s-a împărtăşit din toată înţelepciunea lumii;a văzut ceea ce era tăinuit şi a cunoscut ceea ce a rămasascuns oamenilor.
A dat în vileag vremile dinaintea Potopului. A trudit şi a suferit străbătând Drumul cel Lung. A săpat pe o stelă toate frământările sale.
25
El a fost cel care a poruncit să se ridice zidul
Urukului-celui-împrejmuit şi sfânta piaţă a sacrului Eanna'. Priveşte zidul de dinafară a cărui cornişă pare de aramă; cată spre zidul de dinăuntru care-i fără pereche pe lume, treci peste pragul său, adus de pe meleaguri îndepărtate, apropie-te de Eanna, lăcaşul zeiţei Iştar
2, şi află că nimic asemuitor nu va putea dura vreun rege
al viitorimii, sau vreo altă fiinţă omenească. Suie-tepe meterezele Urukului şi cutreieră-le în lung şi-n lat: preţuieşte-le temeliile, cercetează-le cu de-amănuntulzidăria din cărămizivezi dacă zidăria nu este toată din cărămidă arsă, şi dacă temelia nu le-a fost pusă de către cei şapte înţelepţi?
O spărtură întrerupe prologul. Şi textul, întregit cu un fragment hittit, îşi reia firul în clipa în care poetul ni-l zugrăveşte pe Ghilgameş, legendarul rege al Urukului:
Când a fost creat Ghilgameş,
Enlil3 cel Viteaz l-a înzestrat cu o înfăţişare desăvârşită;
cerescul Şamaş * i-a dăruit frumuseţea;Adadsi-a hărăzit să fie fără seamăn de viteaz;
