IV <*■>

Ridicându-şi privirea, Enkidu zări un bărbat. Grăi către curtezană:

- "Fiică a plăcerii, cheamă omul acela să se apropie, ca să-mi spună de ce a venit aici;vreau să-l aud vorbind!" Curtezana chemă bărbatul. Când veni la el, Enkidu îi vorbi:

- "Omule, încotro te grăbeşti?

Ce călătorie-ipricina ostenelii tale?" Bărbatul deschise gura şi îi spuse lui Enkidu:- "Am să te duc până la casa nunţii, şi vei vedea că în UrukGhilgameş are acum dreptul s-o ia înaintea logodnicilor.Asupra locuitorilor îngrămădeşte corvezi;îndestularea cu merinde a oraşului cade în grija femeilorvesele.

Pentru ca regele Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă să aibă de unde alege,oamenii sunt prinşi în mreji! Pentru ca Ghilgameş,regele Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă, să aibă de unde alege, oamenii sunt prinşi în mreji! Femeilor hărăzite să fie soţii el cel dintâi le ia fecioria: doar după aceea vine la rând mirele! Aşa s-a hotărât prin voinţa zeilor: de cândi s-a tăiat buricul, aşa i-a fost hărăzit!" Auzind aceste vorbe, chipul lui Enkidu păli.

O lacună de vreo zece versuri. Enkidu, mânios de cele auzite, arde de nerăbdare să ajungă o dată la Uruk şi să-l înveţe minte pe Ghilgameş: Enkidu merge înainte, şi curtezana în urma lui.

Când pătrunse în Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă,mulţimea se adună în jurul lui.Când se opri pe uliţa

Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,oamenii care se îmbulziserăîncepură să spună:

Al

- "La statură seamănă cu Ghilgameş! Mijlocu-i mai subţire, dar oasele-i sunt mai mari. Acolo unde s-a născut, voinicul s-a hrănit cu ierburile primăverii şi-a supt întotdeauna laptele animalelor!" Jertfele se ţin lanţ în Uruk. Tinerii se purifică.

- "Un pocal stă pregătit pentru omul al cărui chip e fără cusur. Pentru Ghilgameş, asemeni unui zeu, tot ce-i trebuie este pregătit. Zeiţei Iştar patul i s-a aşternut, pentru ca în noaptea aceasta Ghilgameş

cu ea să se-ntâlnească."Dar când sosi,

Enkidu seproţăpiîn uliţă

şi-i tăie calealui Ghilgameş către casa nunţii.

VI

Ghilgameş îşi măsură duşmanul;

48 fiindcă se născuse în pustiu

Enkidu strălucea de putere bărbătească.Se avântă şi ieşiîn întâmpinare.

Amândoi se înfruntară în marea piaţă.Enkidu se aşeză în uşă

şi cu piciorulîl împiedică pe Ghilgameş să intre.Se încăierară şi, ca taurii,se opinteau.

Dărâmară uşorul uşii,şi zidul se clătină!Ghilgameş şi Enkiduse încăierară şi,ca taurii, se opinteau.Dărâmară uşorul uşii,zidul se clătină!

Când Ghilgameş îndoi genunchiul,cu piciorul înfipt în pământ t,

mânia i se potohşi îi dădu drumul.Când îi dădu drumul,Enkidu, vorbindu-i,îi spuse lui Ghilgameş:

- "Cu adevărat, cape o fiinţă fără seamănte-a adus pe lume maică-ta,

junca din ţarc,

1 - E vorba, probabil, de atitudinea învingătorului care-şi ridică de la pământ potrivnicul.

zeiţa Ninsun.

Pe bună dreptate îi întrecipe toţi soţii; şi cu adevărat ţie ţi-a hărăzit Enlil să domneşti asupra popoarelor!"

Aici sfârşea tableta a doua a vechii versiuni. Cea a versiunii ninivite merge mai departe; totuşi nu poate fi folosită din pricina a numeroase lacune. Cea de a treia tabletă veche (tableta din Yale) ar fi putut umple aceste lacune, dar primele două coloane sunt sfărâmate şi cu neputinţă de folosit. Se poate ghici însă din ce a mai rămas că Ghilgameş l-a dus pe noul său prieten la mama sa, zeiţa Ninsun, şi i-a lăudat vitejia. De bună seamă, Ninsun le-a prezis strălucitele fapte pe care aveau să le săvârşească împreună. Pe când Ghilgameş se bucură auzind acestea, Enkidu, care ştie cât îl ţin puterile, cade pradă unei descurajări trecătoare:

"

Enkidu, deschizând gura,îi spuse lui Ghilgameş:- "Suspinele, prietene,mi se-nnoadă-n gât,braţele mi-atârnă fără vlagă,şi din toată puterea mea n-a mai rămas decât slăbiciune!"Ghilgameş, deschizând gura,îi spuse lui Enkidu:

O nouă lacună de câteva versuri, în care Ghilgameş îşi îmbărbăta, desigur, prietenul, mărturisindu-şi nerăbdarea de a porni să se lupte cu un duşman pe măsura lor, cu uriaşul Humbaba, temutul stăpân al Pădurii Cedrilor: II

III

Ochii i se umplură de lacrimi.

într-atât îl duru inimacă gemu îndurerat.

Ochii lui Enkidu erau plini de lacrimi.

într-atât îl durea inimacă gemea îndurerat.

Lui Ghilgameş i se făcu milă de elşi îi spuse lui Enkidu:- "Prietene, de ce-ţi sunt ochiiplini de lacrimi?

De ce te doare inima într-atâtcă gemi îndurerat?"

- "înpădure locuieşte Humbaba, cel de neînvins, tu şi cu mine îl vom omorî, ca să izgonim din ţară orice pricină a relelor. Noi, în pădure, vom tăia cedri ! "

(trei versuri sfărâmate)

Enkidu, deschizând gura, îi spuse lui Ghilgameş: - " Ştiu, prietene, ce-i în acest ţinut sălbatic, încă de pe vremea când rătăceam pe-aici cu turma de fiare sălbatice:

50 51

pădurea se-ntinde pe zece mii de îndoite leghe,cine ar cuteza să se afunde-n adâncurile ei?Strigătele lui Humbaba sunt ca vuietul potopului,gura lui e însuşi Focul,răsuflarea-i moarte aduce!De ce-ai dorito astfel de ispravă?

Lăcaşul lui Humbaba nu-i un loc prielnic pentru luptă!"Ghilgameş, deschizând gura,îi spuse lui Enkidu:

- " Vreau samă sui pe al cedrilor munte. Şi în inima nemărginitei păduri

să dobor cedri!

Dacă te codeşti samă urmezi,voi pleca singur către Pădurile Cedrilor,lăcaşul lui Humbaba; o secure îmi va fi de ajuns.Rămâi aici, dacă ţi-e teamă,

singur voi merge să-l înfrunt pe Humbaba !"Enkidu, deschizând gura,îi spuse lui Ghilgameş: