- "Zgâlţâie-lşi trezeş ?-/; pentru ca teafăr săp^ută face calea întoarsă, pe poarta pe care a trecut spre a ieşi,să se întoarcă îi ţara lui!" Uta-napiştim îi spuse soţiei sale:
- "Oamenii sunt neloiali; va fi deci şi el neloi^ faţă de tine. Du-te, coace-i pâinea cea de toate zilele, aşaza-i-o la căpătâi şi înseamnă pe perete zilele pe care le va dormi!"
1 - Literal: viaţă veşnică.
Femeia puse la copt pâinea cea de toate zilele,i-o aşeză la căpătâişi însemnă pentru el, pe perete, zilele câta dormit. Cea dintâi dintre pâinile sale era cu totul uscată, cea de a doua era stricată, cea de a treia se topea, coaja celei de a patra era albicioasă, cea de a cincea avea pete de mucegai,cea de a şasea era veche, cea de a şaptea tocmai se cocea; când îl zgâlţâi şi când se trezi, Ghilgameş îi spuse lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate:
- "Abia mă cuprinsese somnulcă tu m-ai şi zgâlţâit şim-ai trezit." Dar Uta-napiştim îi spuse lui Ghilgameş:
- "Haide dar, Ghilgameş, numără-ţipâinile celede toate zilele;vezi tu însuţi ce-i însemnat pe zid: vezi, prima dintre pâini e cu totul uscată, a doua e stricată, a treia e topită, coaja celei de-a patra e albicioasă, a cincea are pete de mucegai, a şasea e veche, a şaptea tocmai se cocea, când te-ai trezit!" Ghîlgameş îi spuse lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate:
- "Ce trebuie să fac, Uta-napiştim, unde samă duc, de vreme ce Răpitorul' mi-a prins cu neînduplecatemădularele?
- Demon al morţii.
142 143
în camera unde dorm, moartea şi-a statornicit lăcaşul, şi oriunde aş pune piciorul, moartea mă urmează mereu!" Uta-napiştim îi spuse lui Urşanabi-corăbierul:
- "Urşanabi, malul sate dispreţuiască!
Locului pe unde se trece marea, să-i fie groază de tine! Tu, cel care cutreierai în sus şi în jos ţărmul,de acum înainte să jeleşti după el! Omul acesta după care te-ai dus, al cărui trup este acoperit de pete, căruia frumuseţea cărnii îi e stricată de pieile de animale, ia-l cu tine Urşanabi, şi du-lla izvorul care curăţă: să-şi spele petele în apele lui, ca să fie alb ca zăpada; să arunce pieile de animale de pe el, ca sale ducă marea cu ea; trupul să-i iasă la iveală plăcut la vedere; să-şi primenească legătura de pe cap; să pună un veşmânt, ca să-şi acopere goliciunea; până ce va ajunge în oraşul lui, până ce-şi va sfârşi călătoria,trebuie ca veşmântul să-i fie curat, şi mereu să fie ca nou." Ghilgameş şi Urşanabi se urcară pe corabie, şi o puseră pe apă. Se şi suiseră în corabie, când soţia lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuri îndepărtateîi spuse acestuia:
- "Ghilgameş a venit până aici, a îndurat multe, a suferit. Ce-i dăruieşti ca să se întoarcă în ţara lui?"
Şi, el, Ghilgameş, ridică prăjina, şi trase corabia la ţărm. Uta-napiştim îi spuse lui Ghilgameş:
- "Ghilgameş, ai venit până aici: ai îndurat multe, ai suferit. Ce să-ţi dăruiesc ca să te întorci în ţara ta?
144
Ei bine, o să-ţi dezvălui, Ghilgameş, o taină,o să-ţi spun un lucru neştiut oamenilor.
Priveşte această buruiană, asemănătoare lyciului i spinos,spinii ei sunt ca ai trandafirului, aşa că îţi va înţepa mâinile,dar dacă vei apuca această buruiană, vei dobândi nemurirea."Când auzi Ghilgameş aceste vorbe,deschise spărtura pe unde intră apa în corabie,lăsă să cadă tot ce era pe el. îşi legă nişte pietre grele de picioare, şi pietrele îl traseră până la fundulprăpastiei Apucă atunci buruiana, cu toate că-i înţepă mâinile, apoi îşi desfăcu pietrele legate de picioare şi marea îl zvârli la ţărm Ghilgameş îi spuse lui Urşanabicorăbierul: - "Urşanabi, buruiana asta este un leac împotriva spaimei; prin ea omul va dobândi vindecarea desăvârşită! O voi duce-o în Urukul-cel-împrejmuit, îi voi pune pe oameni să mănânce din ea,pentru a-i încerca puterea de vindecare, numele ei va fi "bătrânul-întinereşte", eu însumi voi mânca din ea şi mă voi întoarcela anii mei tineri!"
După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva; la treizeci de îndoite leghe mai departe, poposiră. Ghilgameş, zărind un izvor cu apă proaspătă, cobori în el şi se scaldă în apele lui, când un şarpe, adulmecând mireasma buruienii, pe ascuns, apucă buruiana
1 - Arbust de obicei spinos, cu flori vineţii, trandafirii, galbene sau albe.
145 şi pe dată-şi aruncă solzii cei vechi.
în ziua aceea, Ghilgameş stătu nemişcat şi plânse,lacrimile-i curgeau şiroaie pe obraz.
Se întoarse spre Urşanabi-corăbierul şi-i spuse:
- "Pentru cine oare, Urşanabi, mi-am istovit braţele?Pentru cine s-a sleit sângele în inima mea ?N-am dobândit nimic mai bun pentru mine,am căpătuit "leul-pământului"'!
Acum, la douăzeci de îndoite leghe, apa m-armâna,şi, când am deschis spărtura pe unde intră apa în corabie,am lăsat să cadă tot ce era pe mine.
Unde voi mai găsi ceva să pun lângă mine?Va trebui oare să fac cale întoarsă,chiar dacă mi-am părăsit corabia la ţărm ?"
După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva. La treizeci de îndoite leghe mai departe,
poposiră. Când ajunseră amândoi în Urukul-cel-împrejmuit, Ghilgameş îi spuse lui Urşanabi-corăbierul: - "Suie-te, Urşanabi, pe meterezele Urukului:cutreieră-le în lung şi-n lat; preţuieşte-le temeliile, cercetează-le cu de-amănuntulzidăria din cărămizi,
vezi dacă zidăria nu este toată din cărămidă arsă, şi dacă temelia nu i-a fost pusă de către cei şapte înţelepţi! Priveşte, un sarde oraş, un sar de grădini, un sar de pământ obştesc, partea menită templului lui Iştar: sunt deci trei sar-uri în afara părţii menite Urukuluipe care îl împrejmuieşte."
1 - Poreclă dată şarpelui.
146
TABLETA A DOUĂSPREZECEA
în care vedem un copac ce adăposteşte un şarpe la rădăcină, un vultur în vârf şi în scobitura trunchiului o drăcoaică - pare-se o cucuvea. Ghilgameş doboară copacul. Lemnul îl dăruie^e pentru a se face din el un jilţ şi un pat zeiţei Inanna-Iştar, iar din rădăcini şi din crengi îşi face două instrumente muzicale, ale căror sunete farmecă pe toţi. Dar iată că dintr-o greşeală, în timpul ritualului ceremoniei, cele două instrumente cad în Infern. Ghilgameş e nemângâiat. Enkidu, despre care ştiam că-i mort, vrea să se ducă să le caute. îl va lua oare pe Ghilgameş cu el în Infern, sau se va întoarce el însuşi pe pământ? N-o să aflăm niciodată. Enkidu îi înşiră însă lui Ghilgameş ce trebuie să facă pentru a nu nemulţumi duhurile. Dintr-o dată, Ghilgameş se apucă să facă dinadins tot ce nu trebuie. De ce? Un alt acces de furie aşa cum l-a apucat când a spart Făpturile-de-piatră? Sau vrea astfel să aţâţe duhurile ca să iasă din Infern, pentru a-l putea vedea pe Enkidu? Rămânem nelămuriţi, căci textul nu ne spune. Ghilgameş îl roagă pe Enlil să cheme sufletul prietenului său şi jeleşte pierderea lui pukku (un fel de tobă) şi mikku (beţişor de tobă) - cele două instrumente vrăjite. Prin mijlocirea lui Enlil, a lui Ea - zeul apelor - şi a lui Sin - zeul-lună -, Nergal - zeul Infernului -îngăduie sufletului lui Enkidu să vină pentru câteva clipe pe pământ. Ghilgameş îi cere să-i destăinuie cum o duc morţii, şi poemul se termină cu sfâşietoarea povestire a lui Enkidu despre grozăviile vieţii de apoi.
147
Textul descrie un copac:
Printre rădăcinile sale, şarpele "care n-are astâmpăr"îşi făcuse culcuş;în vârful său, pasărea furtunii îşi suise puiul; la mijloc, Lilla' îşi clădise casa.
(text greu de folosit)
Ghilgameş îşi desfăşură de la mijloc cingătoarea greade 50 de mine,
(o lacună)
apucă securea în mână,
