146

TABLETA A DOUĂSPREZECEA

în care vedem un copac ce adăposteşte un şarpe la rădăcină, un vultur în vârf şi în scobitura trunchiului o drăcoaică - pare-se o cucuvea. Ghilgameş doboară copacul. Lemnul îl dăruie^e pentru a se face din el un jilţ şi un pat zeiţei Inanna-Iştar, iar din rădăcini şi din crengi îşi face două instrumente muzicale, ale căror sunete farmecă pe toţi. Dar iată că dintr-o greşeală, în timpul ritualului ceremoniei, cele două instrumente cad în Infern. Ghilgameş e nemângâiat. Enkidu, despre care ştiam că-i mort, vrea să se ducă să le caute. îl va lua oare pe Ghilgameş cu el în Infern, sau se va întoarce el însuşi pe pământ? N-o să aflăm niciodată. Enkidu îi înşiră însă lui Ghilgameş ce trebuie să facă pentru a nu nemulţumi duhurile. Dintr-o dată, Ghilgameş se apucă să facă dinadins tot ce nu trebuie. De ce? Un alt acces de furie aşa cum l-a apucat când a spart Făpturile-de-piatră? Sau vrea astfel să aţâţe duhurile ca să iasă din Infern, pentru a-l putea vedea pe Enkidu? Rămânem nelămuriţi, căci textul nu ne spune. Ghilgameş îl roagă pe Enlil să cheme sufletul prietenului său şi jeleşte pierderea lui pukku (un fel de tobă) şi mikku (beţişor de tobă) - cele două instrumente vrăjite. Prin mijlocirea lui Enlil, a lui Ea - zeul apelor - şi a lui Sin - zeul-lună -, Nergal - zeul Infernului -îngăduie sufletului lui Enkidu să vină pentru câteva clipe pe pământ. Ghilgameş îi cere să-i destăinuie cum o duc morţii, şi poemul se termină cu sfâşietoarea povestire a lui Enkidu despre grozăviile vieţii de apoi.

147

Textul descrie un copac:

Printre rădăcinile sale, şarpele "care n-are astâmpăr"îşi făcuse culcuş;în vârful său, pasărea furtunii îşi suise puiul; la mijloc, Lilla' îşi clădise casa.

(text greu de folosit)

Ghilgameş îşi desfăşură de la mijloc cingătoarea greade 50 de mine,

(o lacună)

apucă securea în mână,

şi între rădăcinile copacului, lovi şarpele

"care n-are astâmpăr"; din vârf, pasărea furtunii îşi luă puiul şi fugi la munte; casa lui Lilla o dărâmă drept în mijloc; iar după ce o dărâmă, o împrăştie. Tăie copacul de la rădăcină, îi izbi vârful,

Demon feminin întruchipat într-o cucuvea.

149

şi oamenii din oraş veniră şi-i retezară vârful.

Lemnul îl dărui strălucitoarei Inanna, pentru a-şi fac un jilţ,pentru a-şi face un pat, i-l dărui.Din rădăcinile lui îşi făcu un pukku, din vârf, îşi făcu un mikku,

(După aceea Ghilgameş şi cei care erau de faţă se strâng laolaltă, apoi Ghilgameş îndeplineşte ritualuri vrăjite, cu pukku şi mikku. El trage un cerc jur împrejurul lui pukku: toată lumea trebuie să tacă: nimeni nu deschide gura, afară doar de o copilă care ţipă; atunci:)

pukku şi mikku căzură în Marele Lăcaş '; întinse mâna, dar nu fu chip să le ajungă: întinse piciorul, nu fu chip sale ajungă. Se aşeză în faţa palatului în care-şi aveau sălaşul zeii lumii subpământene, Ghilgameş vărsă lacrimi şi chipul i se îngălbeni:

- "O, pukku al meu, o, mikku al meu! Pukku al meu a cărui putere era de neînvins!

(Ghilgameş îşi pune în gând să se ducă la un dulgher, desigur pentru a-i ciopli alte două instrumente) O, pukku al meu, cinemi-l va aduce din Infern? O, mikku al meu, cine mi-l va aduce din Infern? Sluga sa 2 Enkidu îi spuse:

- "Stăpâne, de ce plângi? De ceţi-e inima mâhnită? Chiar astăzi mă voi duce să-ţi aduc pukku al tău din Infern; mikku al tău mă voi duce săţi-l aduc...^:

\

1 - Infernul.

2 - Aici nu mai vedem între Ghilgameş şi Enkidu decât raporturi de la stăpân la slugă.

150 cum

(Un vrăjitor, sau poate Enkidu însuşi, îl sfătuieşte pe Ghilgameş trebuie să se poarte când este îndoliat, pentru a nu supăra duhurile)

- "Nu îmbrăca straie curate, nu te unge cu oloiuri bune, căci sufletele morţilor, atrase de mireasma lor, s-ar lipi de tine; nu-ţipune arcul jos pe pământ, căci te-ar înconjura sufletele celor care au murit de săgeata arcului; nu purta toiag în mână,

sufletele morţilor te-ar înlănţui;nu-ţipune sandale în picioare,pentru a nu face zgomot când atingi pământul.Dacă-ţi iubeşti femeia, n-o îmbrăţişa;dacă eşti mânios pe ea, n-o bate;dacă-ţi iubeşti copilul, nu-l îmbrăţişa;dacă eşti mânios pe copilul tău, nu-l bate;căci te-ar cuprinde jalea pământului!Moarta care zace,moarta care zace,o, maică a lui Nin-azu',

niciodat■ ■ .-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ă umerii nevinovaţi

1 - Divinitate a tămăduirii bolilor. Se pare că e vorba de un refren pe care-l cântau bocitoarele la înmormântări.

151

nu-i vor mai fi acoperiţi de vreo mantie,niciodată sânul nu-i va mai fi supt ca gâtul unui urcior'."II

Ghilgameş se duse la templu,îşi puse straie curate,se unse cu oloiuri bune,şi duhurile veniră roată în jurul lui;îşi puse arcul jos pe pământ,

şi duhurile celor care au murit de săgeata arculuiîl înconjurară; luă un toiag în mână, îşi puse sandale în picioare, şi făcu zgomot atingând pământul; pe femeia lui, iubind-o, o îmbrăţişa, pe femeia lui, când se mânie pe ea, o bătu; pe copilul său, iubindu-l, îl îmbrăţişa pe copilul său, când se mânie, îl bătu, şi jalea pământului îl cuprinse. Moarta care zace, moarta care zace, o, maică a lui Nin-azu, niciodată umerii nevinovaţi nu-i vor mai fi acoperiţi de vreo mantie,

1 - Monumentele descoperite cu prilejul săpăturilor de la Ur îi reprezintă adesea pe vechii sumerieni bând mai mulţi din acelaşi urcior, prin mai multe gâturi.

152 niciodată sânul nu-i va mai fi supt ca gâtul unui urcior! De-arputea să se întoarcă Enkidu din Infern; căci nu soarta l-a răpit, nu o stafie l-a răpit, ci pământul l-a înghiţit, nu vreo unealtă a neînduplecatului zeu Nergal l-a răpit, ci pământul l-a înghiţit. Nu ţărână pe câmpul de luptă al vitejilor a muşcat, ci pământul l-a înghiţit. Fiul lui Ninsun îşi jeleşte sluga, pe Enkidu, se duce singur la templul zeului Enlil şi-i spune: - "O, tată, o, Enlil, iată oapukku al meu a căzut în Infern; Iată că mikku al meu a căzut în Infern;

III

de s-ar putea întoarce Enkidu din Infern! căci nu soarta l-a răpit, nu o stafie l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit; nu vreo unealtă a neînduplecatului zeu Nergal l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit; nu ţărână pe câmpul de luptă al vitejilor a muşcat,ci pământul l-a înghiţit!"

Enlil, tatăl, nu răspunse; se duse singur către zeul Sin: - "O, tată, o, Sin, iată că pukku a căzut în Infern, iată că mikku a căzut în Infern; de s-ar putea întoarce Enkidu din Infern! Căci nu soarta l-a răpit, nu o stafie l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit;

153

nu vreo unealtă a neînduplecatului zeu Nergal l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit; nu ţărână pe câmpul de luptă al vitejilor a muşcat,ci pământul l-a înghiţit!" Sin tatăl nu-i răspunse; se duse atunci singur către zeul Ea:- "O, tată, o, Ea, iată căpukku a căzut în Infern, iată că mikku a căzut în Infern;de s-ar putea să se întoarcă Enkidu din Infern! căci nu soarta l-a răpit, nu o stafie l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit; nu vreo unealtă a neînduplecatului zeu Nergal l-a răpit,ci pământul l-a înghiţit." nu ţărână pe câmpul de luptă al vitejilor a muşcat,ci pământul l-a înghiţit." Ea, tatăl, spuse viteazului Nergal:

- "Deschide acum borta care duce în Infern, ca să iasă duhul lui Enkidu din Infern!

şi să poată sta de vorbă cu fratele lui!" Viteazul Nergal deschise borta care duce în Infern, duhul lui Enkidu, ca o suflare, ţâşni din Infern. Ghilgameş şi cu el începură să vorbească:

IV

- "Spune-mi, prietene, spune-mi, prietene, spune-mi care-i legea lumii subpământene pe careo cunoşti!"

- "Nu, nu ţi-o voi spune, prietene, nu ţi-o voi spune:

154

;

\k:-\ cozk"

r:.; ..:, dacăţi-aş destăinui legeao cunosc, te-ai porni pe plâns!"