atârnat la gâtul meu, pe atât de încredinţată sunt că-mi voi aminti de aceste zileşi nu le voi uita niciodată! Poftească deci zeii la această libaţie; numai Enlil să nu vină la această libaţie, fiindcă, fără să gândească, a dezlănţuit acest potop; şi a hărăzitpieirii făpturile zămislite de mine!" Şi iată că sosi Enlil;

De îndată ce văzu corabia, el, Enlil se înfurie, se mânie foarte împotriva Igigilor^. - "Ce fiinţă vie a mai scăpat din potop? strigă el. Nu poruncisem oare ca nici un om să nu supravieţuiascănimicirii?"

1 - Iştar.

2 - Zeii cerului, în contrast cu Anunnakii, zei ai pământului.

140

Ninurta, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Enlil cel Viteaz:

- "Cine oare, dacă nu Ea, e în stare de o astfel de ispravă? Căci, el, Ea, cunoaşte toate vicleniile."

Ea, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Enlil cel Viteaz:

- "O, tu, cel mai înţelept dintre zei, Enlil cel Viteaz, cum ai dezlănţuit potopul, fără să te gândeşti? Pedepseşte-l pe păcătos pentru păcatele sale, pedepseşte-l pe ucigaş pentru nelegiuirile sale,

dar nu fi pătimaş, ca să sufere cel nevinovat, chibzuieşte din timp, ca cel nevinovat să nu suferepe nedrept!

în loci^potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine să te fi azvârlit ca un leu asupraoamenilor, să-i fi sfâşiat; în locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine ca foametea să fi pustiit ţara; în locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine ca ciuma', venind pe neaşteptate,să fi bântuit printre oameni!

Cât despre mine, n-am dat în vileag taina marilor zei, şi numai fiindcă i-am trimis un vis Celui-Prea-înţelept²,a aflat taina zeilor. Şi acum, hotărăşte-i soarta!" Atunci Enlil s-a urcat pe corabie, şi, luândumă de mână, m-a adus pe punte. A dus-o şi pe soţia mea şi a pus-o să îngenunche lângă mine;

1 - Irra, zeul ciumei.

2 - Poreclă a lui Uta-napiştim.

141

după ce mi-a atins fruntea, s-a aşezat între noişine-a binecuvântat:

- "Mai înainte vreme, a spus el, Uta-napiştim > era făpturăomenească,acum el şi cu soţia lui să fie asemenea nouă, zeilor, şi Uta-napiştim să trăiască departe de oameni,la gura apelor!" M-au dus deci pe tărâmuri îndepărtate şim-au aşezatla gura apelor.

Dar, acum, pentru tine, cine-i va mai aduna pe zei, pentru ca şi tu să găseşti nemurirea pe care o cauţi? Ei bine, iată un mijloc: să nu dormi timp de şase zileşi şapte nopţi!"

Dar abia se aşezase Ghilgameş pe vine, că somnul se şi lăsă peste J, ca o ceaţă. Uta-napiştim îi spuse a.anei soţiei sale:

- "Priveşte-l pe omul a^sta care doreşte nemurirea! Somnul se lasăpes ^fe ■ ', ca o ceaţă". Soţia lui îi spuse Im ^Ti>,?-napiştim cel de pe tărâmuri îndepărtate:

- "Zgâlţâie-lşi trezeş ?-/; pentru ca teafăr săp^ută face calea întoarsă, pe poarta pe care a trecut spre a ieşi,să se întoarcă îi ţara lui!" Uta-napiştim îi spuse soţiei sale:

- "Oamenii sunt neloiali; va fi deci şi el neloi^ faţă de tine. Du-te, coace-i pâinea cea de toate zilele, aşaza-i-o la căpătâi şi înseamnă pe perete zilele pe care le va dormi!"

1 - Literal: viaţă veşnică.

Femeia puse la copt pâinea cea de toate zilele,i-o aşeză la căpătâişi însemnă pentru el, pe perete, zilele câta dormit. Cea dintâi dintre pâinile sale era cu totul uscată, cea de a doua era stricată, cea de a treia se topea, coaja celei de a patra era albicioasă, cea de a cincea avea pete de mucegai,cea de a şasea era veche, cea de a şaptea tocmai se cocea; când îl zgâlţâi şi când se trezi, Ghilgameş îi spuse lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate:

- "Abia mă cuprinsese somnulcă tu m-ai şi zgâlţâit şim-ai trezit." Dar Uta-napiştim îi spuse lui Ghilgameş:

- "Haide dar, Ghilgameş, numără-ţipâinile celede toate zilele;vezi tu însuţi ce-i însemnat pe zid: vezi, prima dintre pâini e cu totul uscată, a doua e stricată, a treia e topită, coaja celei de-a patra e albicioasă, a cincea are pete de mucegai, a şasea e veche, a şaptea tocmai se cocea, când te-ai trezit!" Ghîlgameş îi spuse lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate:

- "Ce trebuie să fac, Uta-napiştim, unde samă duc, de vreme ce Răpitorul' mi-a prins cu neînduplecatemădularele?

- Demon al morţii.

142 143

în camera unde dorm, moartea şi-a statornicit lăcaşul, şi oriunde aş pune piciorul, moartea mă urmează mereu!" Uta-napiştim îi spuse lui Urşanabi-corăbierul:

- "Urşanabi, malul sate dispreţuiască!

Locului pe unde se trece marea, să-i fie groază de tine! Tu, cel care cutreierai în sus şi în jos ţărmul,de acum înainte să jeleşti după el! Omul acesta după care te-ai dus, al cărui trup este acoperit de pete, căruia frumuseţea cărnii îi e stricată de pieile de animale, ia-l cu tine Urşanabi, şi du-lla izvorul care curăţă: să-şi spele petele în apele lui, ca să fie alb ca zăpada; să arunce pieile de animale de pe el, ca sale ducă marea cu ea; trupul să-i iasă la iveală plăcut la vedere; să-şi primenească legătura de pe cap; să pună un veşmânt, ca să-şi acopere goliciunea; până ce va ajunge în oraşul lui, până ce-şi va sfârşi călătoria,trebuie ca veşmântul să-i fie curat, şi mereu să fie ca nou." Ghilgameş şi Urşanabi se urcară pe corabie, şi o puseră pe apă. Se şi suiseră în corabie, când soţia lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuri îndepărtateîi spuse acestuia:

- "Ghilgameş a venit până aici, a îndurat multe, a suferit. Ce-i dăruieşti ca să se întoarcă în ţara lui?"

Şi, el, Ghilgameş, ridică prăjina, şi trase corabia la ţărm. Uta-napiştim îi spuse lui Ghilgameş:

- "Ghilgameş, ai venit până aici: ai îndurat multe, ai suferit. Ce să-ţi dăruiesc ca să te întorci în ţara ta?

144

Ei bine, o să-ţi dezvălui, Ghilgameş, o taină,o să-ţi spun un lucru neştiut oamenilor.

Priveşte această buruiană, asemănătoare lyciului i spinos,spinii ei sunt ca ai trandafirului, aşa că îţi va înţepa mâinile,dar dacă vei apuca această buruiană, vei dobândi nemurirea."Când auzi Ghilgameş aceste vorbe,deschise spărtura pe unde intră apa în corabie,lăsă să cadă tot ce era pe el. îşi legă nişte pietre grele de picioare, şi pietrele îl traseră până la fundulprăpastiei Apucă atunci buruiana, cu toate că-i înţepă mâinile, apoi îşi desfăcu pietrele legate de picioare şi marea îl zvârli la ţărm Ghilgameş îi spuse lui Urşanabicorăbierul: - "Urşanabi, buruiana asta este un leac împotriva spaimei; prin ea omul va dobândi vindecarea desăvârşită! O voi duce-o în Urukul-cel-împrejmuit, îi voi pune pe oameni să mănânce din ea,pentru a-i încerca puterea de vindecare, numele ei va fi "bătrânul-întinereşte", eu însumi voi mânca din ea şi mă voi întoarcela anii mei tineri!"

După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva; la treizeci de îndoite leghe mai departe, poposiră. Ghilgameş, zărind un izvor cu apă proaspătă, cobori în el şi se scaldă în apele lui, când un şarpe, adulmecând mireasma buruienii, pe ascuns, apucă buruiana

1 - Arbust de obicei spinos, cu flori vineţii, trandafirii, galbene sau albe.

145 şi pe dată-şi aruncă solzii cei vechi.

în ziua aceea, Ghilgameş stătu nemişcat şi plânse,lacrimile-i curgeau şiroaie pe obraz.

Se întoarse spre Urşanabi-corăbierul şi-i spuse:

- "Pentru cine oare, Urşanabi, mi-am istovit braţele?Pentru cine s-a sleit sângele în inima mea ?N-am dobândit nimic mai bun pentru mine,am căpătuit "leul-pământului"'!

Acum, la douăzeci de îndoite leghe, apa m-armâna,şi, când am deschis spărtura pe unde intră apa în corabie,am lăsat să cadă tot ce era pe mine.

Unde voi mai găsi ceva să pun lângă mine?Va trebui oare să fac cale întoarsă,chiar dacă mi-am părăsit corabia la ţărm ?"

După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva. La treizeci de îndoite leghe mai departe,

poposiră. Când ajunseră amândoi în Urukul-cel-împrejmuit, Ghilgameş îi spuse lui Urşanabi-corăbierul: - "Suie-te, Urşanabi, pe meterezele Urukului:cutreieră-le în lung şi-n lat; preţuieşte-le temeliile, cercetează-le cu de-amănuntulzidăria din cărămizi,

vezi dacă zidăria nu este toată din cărămidă arsă, şi dacă temelia nu i-a fost pusă de către cei şapte înţelepţi! Priveşte, un sarde oraş, un sar de grădini, un sar de pământ obştesc, partea menită templului lui Iştar: sunt deci trei sar-uri în afara părţii menite Urukuluipe care îl împrejmuieşte."

1 - Poreclă dată şarpelui.