2 - Numele înseamnă "Geamăn".
112
- "Trupul celui care vine către noi e carne din carnea zeilor". Femeia îi răspunde Omului-Scorpie:
- "Două treimi din el sunt divine, dar o treime este omenească."
Omul-Scorpie, bărbatul, îl cheamă atunci şi-i spune acestevorbe vlăstarului de zei:
- "De ce-ai pornit pe un drum atât de lung şi mi te-ai înfăţişat dinainte,
după ce-ai trecut peste mări' atât de greu de străbătut? Destăinuie-mi ţinta călătoriei tale."
(vreo 30 de versuri sfărâmate sau distruse)
III
Ghilgameş îi spune Omului-Scorpie:
- "Pomit-am pe un drum lung, ca să ajung la Uta-napiştim, străbunul meu, cel care a izbutit să fie de faţă la Sfatul zeilor; ' i vreau să-l iscodesc despre Moarte şi Viaţă!" %
Omul-Scorpie, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Ghilgameş:
■■ ,;,< ve
- "Nimeni, Ghilgameş, n-a mai făcut aceasta; k*fe^ nimeni n-a străbătut muntele; A«i calea se afundă în inima lui, pe douăsprezece îndoiWleghe:
■ - Sau "ţinuturi". ■■ • ', v ..■■- ■. -'..';, ,n V;±.t&\>. .A • ■--■;. :■■% \
113
atât de deasă-i bezna acolo, că nu mai răzbeşte nici stropde lumină."
Atât sfârşitul acestei coloane, cât şi începutul celei care urmează sunt sfărâmate şi nu pot fi folosite.
IV
Ghilgameş îi spune Omului-Scorpie:
...........................................................•..............................
- "Fiindcămi-e teamă de moarte, am rătăcit prin pustiu.
Am umblat cu spaima-n inimă; faţa mi-e arsă de ploi şi de vânt; gemând am făcut această lungă călătorie. Dar acum mi-ai arătat calea muntelui". Omul-Scorpie, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Ghilgameş:
- "Du-te, Ghilgameş: nu-ţi mai fie teamă, ţi-am arătat cum să treci de muntele Maşu: străbate fără fricămunţii, toate şirurile de munţi. Teafăr, să te duca paşii până la ţintă:
poarta muntelui deschisă e dinaintea ta."Ghilgameş, auzind aceste vorbe,ascultă îndrumările Omului-Scorpieşi ia calea pe care o străbate Soarele în timpul nopţii.La capătul primei îndoite leghe,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:
114 nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui. La capătul celei de a doua îndoite leghe,
(o spărtură de vreo douăzeci de rânduri)
La capătul celei de a patra îndoite leghe,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma luiLa capătul celei de a cincea îndoite leghe,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui.La capătul celei de a şasea îndoite leghe,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui.La capătul celei de a şaptea îndoite leghe,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui.La a opta îndoită leghe îi e frică şi începe să strige,atât de deasă-i bezna, că nu mai e strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui.La a noua îndoită leghe, îl întâmpină vântul de miază-noapte,îi simte suflarea pe faţă:tot atât de deasă-i bezna şi nu-i strop de lumină:nu-i mai e dat să vadă nici înaintea, nici în urma lui.La capătul celei de a zecea îndoite leghe,
răsăritul soarelui se apropie, dar e încă beznă pe întinsul
115
unei întregi îndoite leghe. La capătul celei de a unsprezecea îndoite leghe,se crapă de ziuă! La capătul celei de a douăsprezecea îndoite leghe,e în sfârşit lumină!
Dinaintea lui e Grădina zeilor. Se apropie s-o vadă. Comalina are aici roade, şi-i împrejmuită cu ramuri de viţă înfrunzite,plăcute vederii Lapislazuli a înfrunzit, şi are şi roade, nespus de plăcute vederii.
în coloana care urmează - şi care din păcate e foarte sfărâmată - aflăm descrierea acestei grădini minunate, în acelaşi timp vegetală şi minerală. După un fragment mai vechi,' se pare că zeul Şamaş însuşi i se arată aici lui Ghilgameş şi-l sfătuieşte să se ducă la malul mării s-o caute pe hangiţa Siduri.
116
TABLETA A ZECEA
în care aflăm că Ghilgameş a ajunsJa_Siduri, hangiţa de pe malul marii. Văzându-i înfăţişarea atât de sălbăticită, Siduri se înspăimântă şi se zăvoreşte; dar îşi schimbă repede simţămintele când aude cine e viteazul rege care a poposit la uşa ei, de ce călătoreşte şi mai cu seamă cât e de îndurerat din pricina morţii lui Enkidu. îl sfătuieşte pe Ghilgameş să nu se mai tânguie, să se bucure de viaţă şi să petreacă. Ghilgameş vrea însă să„ştie cum poate ajunge la Utanapiştim, străbunul lui, singurul om care a căpătat de la zei nemurirea. Zadarnic încearcă Siduri să-l facă să-şi schimbe gândul, dezvăluindu-i primejdiile ce-l pândesc pe drum. Nemaiavând încotro, îi destăinuie că Urşanabi, corăbierul lui Uta-napiştim, se află prin apropiere, şi l-ar putea călăuzi. Nu ştim de ce, dar dintr-o dată Ghilgameş, cuprins de furie, sparge Făpturile-de-piatră, care ocrotesc corabia împotriva apelor morţii. Urşanabi primeşte totuşi să-l ia cu el. După o lună şi jumătate de plutire, ajung în sfârşit la apele morţii. Făpturile-de-piatră au fost sfărâmate, dar cei doi călători se vor apăra cu ajutorul celor o sută douăzeci de prăjini pe care le-a tăiat Ghilgameş în pădure şi veşmântul lui Urşanabi va înlocui pânza corăbiei.
Aşa au ajuns la Uta-napiştim "cel de pe tărâmuri îndepărtate".
Ghilgameş va afla de la acesta că -nu poate căpăta nemurirea; nemurirea nu va fi nicicând a oamenilor - veşnicia-i taina zeilor.
117
.
