III

Urşanabi îi spuse lui Ghilgameş:

- "De ceţi-s obrajii scofâlciţi şi plecată ţi-e faţa, de ce ţi-e inima îndurerată şi chipul istovit?

De ce ţi s-a cuibărit spaima în măruntaie?

Şi pe chip ţi se vede că ai străbătut cale lungă? de ce ţi-e faţa arsă de ploi şi de vânt, de ce rătăceşti prin pustiu?" Ghilgameş îi spuse lui Urşanabi:

- "Cum să nu-mi fie obrajii scofâlciţi şi plecată faţa, inima îndurerată şi chipul istovit, cum să nu mi se fi cuibărit spaima în măruntaie, şi pe chip să nu mi se vadă că am străbătut cale lungă, cum să nu-mi fie faţa arsă de ploi şi de vânt, cum să nu rătăcesc prin pustiu,

dacă prietenul meu, catâr fricos, măgar sălbatic dinţară

124

sălbatică, panteră a pustiului, Enkidu, catâr fricos, măgar sălbatic din ţară sălbatică,panteră a pustiului, cu care am urcat împreună munţii, cu care am prins şi am omorât Taurul Ceresc, l-am doborât pe Humbaba cel care locuiaîn Pădurea Cedrilor, am omorât lei în cheile munţilor, el, prietenul meu, la care ţineam, cu care am trecut împreună prin toate primejdiile, a fost lovit de neînduplecata soartă a oamenilor! Şase zile şi şapte nopţi l-am plâns, până ce l-au năpădit viermii. Atunci m-a cuprins teama de moarte şi am rătăcit prinpustiu.

Gândul la prietenul meu mă urmăreşte. Pe drumuri depărtate, rătăcesc prin pustiu, pe căi îndepărtate, rătăcesc prin pustiu! Cum aş putea să tac, cum aş putea să păstrez tăcerea, când prietenul pe care-l iubeam a ajuns pulbere? Oare n-am să ajung şi eu ca el?

Nu mă voi culca oare, pentru a nu mă mai scula niciodată?" Ghilgameş îi mai spuse lui Urşanabi: - "Acum, Urşanabi, spune-mi care este caleacătre Uta-napiştim, arată-mi care-i semnul lui, da, arată-mi semnul lui! Dacă e cu putinţă, voi trece marea; dacă nu-i cu putinţă, voi rătăci prin pustiu!" Urşanabi îi spuse lui Ghilgameş:

125

- "Cu mâinile tale, Ghilgameş, ai făcut cu neputinţă

trecerea mării; ai sfărâmat Făpturile-de-piatră. Ele singure puteau atingemarea. O dată sfărâmate Făpturile-de-piatră,noin-o mai putem înfrunta. Totuşi, Ghilgameş, roteşte securea, coboară în pădure, taie de acolo o sută douăzeci de prăjinide şaizeci de coţi,

smoleşte-le, scobeşte-le de un lat de vâslă, apoi adu-mi-le mie." Când Ghilgameş auzi aceste vorbe, roti securea,trase sabia din teacă, de la cingătoare, coborî în pădure, tăie o sută douăzeci de prăjinide şaizeci de coţi,le smoli, le scobi de un lat de vâslă, apoi le aduse lui Urşanabi. Ghilgameş şi Urşanabi se urcară în luntre, o împinseră în apă şi porniră în larg. Drumul pe care de obicei îl faci într-o lună şi jumătate, ei a treia zi îl şi străbătuseră. Astfel Urşanabi ajunse la apele morţii.

IV

Atunci Urşanabi îi spuse lui Ghilgameş: - "Grăbeşte-te, Ghilgameş, ia o prăjină,

126

dar bagă de seamă ca nu cumva mâinile tale să atingăapele morţii!

Ia a doua, a treia, a patra prăjină, Ghilgameş; ia a cincea, a şasea, a şaptea prăjină, Ghilgameş; ia a opta, a noua, a zecea prăjină, Ghilgameş; ia a unsprezecea, a douăsprezecea prăjină, Ghilgameş!" După ce luă de două ori şaizeci de prăjini, numărul prăjinilor se sfârşi. Atunci Ghilgameş îşi desfăcu cingătoarea de la brâuşi o făcu parâmă,

Ghilgameş îi smulse veşmântul lui Urşanabi, şi cu mâinile sale îl înălţă ca o pânză, în acest timp Uta-napiştim cerceta cu de-amănuntul,din depărtare marea. Vorbind singur în sinea lui, îşi zise, sfătuindu-se cu sine însuşi:- 'De ce au fost sfărâmate Făpturile-de-piatră din luntre? şi de ce se află în ea cineva care nu îi e stăpân? Acel care vine aici nu e un om de-almeu!"

O lacună de vreo treizeci de versuri din care bănuim că Ghilgameş -după ce a acostat luntrea - a sărit pe pământ şi s-a înfăţişat bătrânului. Acesta îi pune aceleaşi întrebări pe care i le mai pusese şi Siduri: Ghilgameş îi spuse lui Uta-napiştim:

- "Cum să nu-mi fie obrajii scofâlciţi şi plecată faţa,

127

inima îndurerată, şi chipul istovit?

Cum să nu mi se fi cuibărit spaima în măruntaie,şi pe chip să nu mi se vadă că am străbătut cale lungă,cum să nu-mi fie faţa arsă de ploi şi de vânt,cum să nu rătăcesc prin pustiu,

dacă prietenul meu, catâr fricos, măgar sălbatic dinţară

sălbatică, panteră a pustiului, Enkidu, catâr fricos, măgar sălbatic din ţară sălbatică,panteră a pustiului, cu care am urcat împreună munţii, cu care am prins şi am omorât Taurul Ceresc, l-am doborât pe Humbaba cel care locuiaîn Pădurea Cedrilor, am omorât lei în cheile munţilor el, prietenul meu, la care atâta ţineam, cu care am trecut împreună prin toate primejdiile, Enkidu, prietenul meu la care atâta ţineam, cu care am trecut împreună prin toate primejdiile, a fost lovit de soarta neînduplecată a oamenilor. Şase zile şi şapte nopţi l-am plâns, şi n-am îngăduit să fie îngropat, până când lau năpădit viermii!

Atunci, mi-a fost frică, m-am temut de moarte şi am rătăcitprin pustiu!

Gândul la prietenul meu mă chinuie, pe urme îndepărtate, rătăcesc prin pustiu!

128

Gândul la Enkidu, prietenul meu, mă chinuie, pe drumuri îndepărtate, rătăcesc prin pustiu!

Cum aş putea să tac, cum aş putea să păstrez tăcerea, când prietenul pe care-l iubeam a ajuns pulbere, când Enkidu, prietenul meu, a ajuns pulbere? Oare n-am să ajung şi eu ca el?Nu mă voi culca oare, pentru a nu mă mai scula niciodată?" Ghilgameş îi mai spuse lui Utanapiştim: - "Atunci, ca să mă duc la Uta-napiştim şi ca să-l văd pe acela căruia i se spune

"cel de pe tărâmuriîndepărtate",prin nenumărate ocoluri, am străbătut toate ţările, am trecut rând pe rând munţii povârniţi, şi rând pe rând am străbătut toate mările! Trupul nu mi s-a mai împărtăşit de mult de un somnbinefăcător,m-am obosit peste măsură de nesomn, şi carnea îmi este vlăguită. Nici nu ajunsesem la casa hangiţei, şi hainele-mi erau aproape sfâşiate; am ucis urşi, hiene, lei, pantere, tigri, cerbi, mufloni, haite întregi de fiare sălbatice; le-am mâncat carnea şi m-am înveşmântat cu pieile lor."

Sfârşitul acestei coloane e mult prea sfărâmat pentru a avea un înţeles limpede. El cuprindea, pare-se, cele din urmă cuvinte ale lui Ghilgameş şi primele din răspunsul lui Uta-napiştim, răspuns care continuă de-a lungul coloanei următoare - al cărei început este de asemeni sfărâmat:

129

VI

- "Cu toate că-ineînduplecată, moartea e legea tuturor; Clădim noi oare case pentru veci?

Pecetluim noi oare învoieli care să lege pe vecie?

Fraţii îşi împart oare, pentru vecie, bunurile?

Veşnică e oare ura între oameni?

Râul care se umilă te duce oare cu el pentru vecie?

De la începutul veacurilor, nimic nu este veşnic! Cel care doarme şi cel care-imort se aseamănă unulcu altul.

Oare nu închipuie amândoi icoana morţii? Omul sălbatic e şi el un om. Or, afară doar dacă Enlil nu-şi dă binecuvântarea, Anunnakii, zeii cei mari, ţinând sfat, şiMamitu, cea care a făurit Soarta, hotărăşte dimpreunăcu ei ursitele: ei împart moartea şi viaţa, şi nu dezvăluie sorocul morţii!"

130

TABLETA A UNSPREZECEA

De-a lungul căreia Uta-napiştim, singurul om nemuritor, îi încredinţează lui Ghilgameş marea taină a Potopului pe care zeii l-au dezlănţuit împotriva omenirii şi ai cărui singuri supravieţuitori au fost el şi cu soţia lui. Uta-napiştim îi povesteşte cu de-amănuntul cum a pregătit corabia şi cum s-au desfăşurat lucrurile până când a ajuns corabia pe muntele Niţsir_ şi apele s-au retras în matca lor.

Vrând să-i dovedească lui Ghilgameş cât de mare-i slăbiciunea omenească, Uta-napiştim îi spune să nu doarmă timp de şase zile şi şapte nopţi. Dar Ghilgameş adoarme pe dată. în timpul somnului lui, soţia lui Uta-napiştim îi pregăteşte cele de trebuinţă pentru drumul de întoarcere.

Trezit de Uta-napiştim, scăldat cum se cuvine şi înveşmântat cu straie noi, Ghilgameş se pregăteşte de plecare. Dar iată că soţiei lui Uta-napiştim i se face milă de viteazul pornit în pribegie şi-l roagă pe Uta-napiştim să se îndure de pătimirile lui. Uta-napiştim îi spune lui Ghilgameş că de va fi în stare să culeagă de pe fundul apei o buruiană ai cărei spini îi vor sfâşia mâinile, s-o ia şi a lui va fi nemurirea. Viteazul izbândeşte s-o smulgă şi o porneşte spre casă cu buruiana, al cărui nume-i "bătrânul-întinereşte"; dar, vai! pe când se scaldă într-un izvof, un şarpe i-o fură.

La capătul unei călătorii zadarnice, Ghilgâmeş-se-întoarce ?!LJ~glMga Tlmţriiiiii şi-i arată lui Urşanabi frumuseţea meterezelor ce-mprejmuie oraşul.