(vreo zece versuri sfărâmate)
Mă prefăcu într-un porumbel:
braţele-mi erau acoperite cu pene, de parcă eram o pasăre.Mă apucă şi mă duse spre casa întunericului,
lăcaş al lui Irkalla,spre casa de unde nu mai iese nimeni, spre calea fără întoarcere, spre casa ai cărei locuitori sunt lipsiţi de lumină, unde colbul le este hrană, unde tina le este mâncare. Sunt îmbrăcaţi ca păsările, au veşmânt de pene, şi niciodată nu mai văd lumina, stau pe veci în beznă, în această casă de colb, unde am pătruns, i-am văzut pe toţi regii, despuiaţi de coroane, am văzut capete încoronate care de mult au cârmuit ţara. Acestor locţiitori ai MAnu şi ai lui Enlil,
BIBLIOTECA jfS -OCTAVfAN GOCA ___CLUJ
, • .. Jlse ^rveau cărnuri frinte
h se servea pame coaptă, lise dădea de băut apărăcoZCă
**
în această casă de colb, unde am pătruns sălăşluiesc şi marii pwoţi, şipsalmiştii ' sălăşluiesc purificatorii > şi acei care cad în extaz, sălăşluiesc pontifii care-i slujesc pe zeii cei mari, acolo smşluieşteEtana, acolo locuieşte şi Sumukan Acolo domnea Regina Infernului - Ereşkigal:
Ereşkigal înălţă capul, mă văzu şi strigă: - "Cine oare a adus aici făptura omenească
pe care o vedeţi?"
O lacună de vreo cincizeci de versuri curmă dintr-o dată povestirea vedeniei lui Enkidu. Când reîncepe textul, o dată cu coloana a sa«f coloana a şasea, suntem vutut tu coioana a şasea, suntem în seara aceleiaşi zile. La căpătâiul prietenului său, Ghilgameş se tânguie şi o imploră, se pare, pe maică-sa:
VI
1 - Monstru mitologic - apelaţiune comună dată vulturului roşcat sălbatic. 100
Aminteşte-ţi câte drumuri am cutreierat împreună cu el! ietenniuimeu i s-a arătat un vis care nu prevesteştenimic bun!" credea că aveau harul să cureţe de păcate.
101
739409
Şi iată că se sfârşi ziua când i s-a arătat acest vis. Enkidu zăcuse toată ziua: trecu şi ziua a doua, şi Enkidu zăcea mai departe bolnav în patul său, cea de a treia zi şi cea de a patra trecură de asemeni, , şi Enkidu rămase mai departe bolnav în patul său. Cea de a cincea, cea de a şasea şi cea de a şaptea,
cea de a opta, cea de a noua şi cea de a zecea de asemeni, Enkidu zăcea mai departe bolna v în patul său. Şi cea de a unsprezecea şi cea de a douăsprezecea zitrecură de asemeni,
Enkidu, în patul său, nu mai mişca.
Atunci Ghilgameş strigă spre prietenul său:
- "Prietene, un groaznic blestem s-a abătut asupră-mi.Simt că nu voi muri căzând în plină luptă
Mi-e teamă acum de luptă şi mă înspăimânt la gândul
că voi muri fără slavă. O, prietene, ferice de acela ce cade hi luptă, ca şi tine, vai, eu voi muri fără slavă!"
TABLETA A OPTA
în care Ghilgameş îl plânge pe Enkidu, amintind isprăvile pe care le-au săvârşit împreună. Dinaintea Bătrânilor Cetăţii, regele Urukului îşi jeleşte prietenul, făgăduind să-i slăvească amintirea şi să-i ridice o statuie dm aur şi pietre scumpe. Apoi se pregăteşte pentru oficierea unui sacrificiu.
■ .
102
103
Când se iviră cele dintâi licăriri ale zorilor,
Ghilgameş, deschizând gura, îi spuse prietenului său:
- "O, Enkidu, prietene, gazela, mama ta,şi măgarul sălbatic, tatăl tău, pe lume te-au adus.Patru măgăriţe sălbatice, cu laptele lor, ţi-au dat tărie,şi fiarele sălbatice ţi-au arătat toate păşunile.Fie ca toate cărările luiEnkidu, în Pădurea Cedrilor,să te plângă, să nu tacă zi şi noapte!Să te plângă Bătrânii întinsului Uruk,
Urukului-celui-împrejmuit, care cu mâinile întinse ne binecuvântau la plecare! Să te plângă înaltele piscuri ale munţilor sălbatici, pe care împreună ne-am meat de-atâtea ori! Să te plângă, să te jelească şesurile,ca o mamă să te plângă! Să te jelească... cedrii pe care i-am pustiit cu mânia noastră! Să te plângă ursul, hiena, pantera, tigrul, cerbul, leopardul, leul, bivolul, căprioara, antilopa, toate fiarele sălbatice!
105
Să te plângă Ulaiul, pe al cărui ţărm am hoinărit! Să te plângă Eufratul cel limpede, din care
am scos apă pentru burdufurile noastre! Să plângă locuitorii întinsului Uruk,Urukului-celui-împrejmuit!
(mai multe versuri sfărâmate) II
Luaţi aminte la ce vă spun, oameni, luaţi aminte, luaţi aminte la ce vă spun, Bătrâni, luaţi aminte! ÎI plâng pe prietenul meu Enkidu şi, ca o bocitoare, jelesc îndurerat; el era securea de la brâulmeu, era braţul meu drept, era spada de la cingătoare, scutul din faţa mea, veşmântul sărbătorilor mele, cingătoarea bucuriei mele! O soartă crudă s-a abătut asupra lui
şi m-a lipsit de el! O, prietene, catâr fricos, măgar sălbatic din ţară sălbatică,panteră a pustiului, O, Enkidu, prietene, catâr fricos, măgar sălbatic dinţarăsălbatică, panteră a pustiului, tu, cu care am urcat împreună munp'i, cu care am prins şi am omorât Taurul divin, cu care l-am doborât pe Humbaba, stăpânul Pădurii Cedrilor, acum, ce somn te-a cuprins de-i totul întunecat în tine şi de nu mă mai auzi?" Dar el nu-şi mai ridică capul
106 şi inima lui, când o atinse, nu mai bătea deloc. Ca unei mirese, acoperi fap prietenului său; şi ca un vultur se aruncă asupra lui, ca o leoaică îndurerată căreia i s-au răpit puii, se suceşte şi se-nvârteşte, înaintea şi în urma lui.
