131

-

în timp ce tableta a şasea încheie isprăvile vitejeşti ale lui Ghilgameş, tableta a unsprezecea reprezintă sfârşitul patetic al goanei sale disperate după viaţa veşnică. în van se va fi străduit să cunoască taina supravieţuitorului Potopului şi, în trei rânduri, să capete de la el mijlocul de a birui moartea; de fiecare dată va ieşi înfrânt chiar de la începutul încercării. Cu toate că-i fecior de zeiţă, zeii pizmaşi nu-i vor îngădui niciodată să învingă slăbiciunea legată de omenescul din el.

Ghilgameş u spuse lui Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate:

- "Când mă uit cu luare-aminte la tine, Uta-napiştim, statura ta nu este obişnuită: eşti asemeni mie;da, nu eşti deosebit; eşti întru totul ca mine! Inima mea mă îndeamnă să mă lupt cu tine, şi cu toate acestea, braţul rămâne nemişcat. Povesteşte-mi cum ai luat parte la Sfatul zeilorşi cum ai dobândit nemurirea?" Uta-napiştim îi spuse lui Ghilgameş:

- "Am să-ţi destăinui, Ghilgameş, un lucru ascuns, o taină a zeilor pe care ţi-o voi spune numai ţie. Şuruppak e un oraş pe care-l cunoşti,aşezat pe malul Eufratului:

în acest oraş, în vremea de demult, locuiau zeii.

133

Dintr-o dată, zeii cei mari hotărâră să dezlănţuie Potopul.

Se hotărâră astfel tatăl lor, Anu,Enlil, cel viteaz, care e sfetnicul lor,crainicul lor, Ninurta,străjerul apelor, Enugi.

Dar, laolaltă cu ei, era de faţă şi Ea, Stăpân al înţelepciunii,care destăinui vorbele lor unui gard de trestie:- "Gard de trestie, gard de trestie, perete subţire,

perete subţire, gard de trestie, ascultă, perete subţire, ia aminte! Omule din Şuruppak, fiu al lui Ubar-Tutu, dărâmă-ţi casa, fă-ţi o corabie, lasă bogăţiile, cată să-ţi scapi viaţa, dispreţuieşte bunurile pământeşti, păstrează-ţi vie suflareavieţii,

şi încarcă în corabie orice sămânţă de viaţă! Acestei corăbii, pe care va trebui să ţi-o făureşti, să-i iei bine măsurile: lungimea şi lăţimea să-i fie la fel, şi acoper-o cum este acoperit Apsu h " Când am aflat aceasta, i-am spus lui Ea, stăpânul meu:

- "Stăpâne, voi Ucu băgare de seamă la porunca ce mi-aidat, aşa mă voi purta;

dar ce voi spune oraşului, poporului şi Bătrânilor Cetăţii?" Ea, deschizând gura, vorbeşte şimi spune mie, sluga sa:

- "Ei bine, le vei spune aşa:

- "Mi se pare că Enlil mă urăşte:

1 - Principiul bărbătesc al lumii la sumerieni: e oceanul de apă dulce pe care se sprijină totul.

134

nu trebuie să mai stau în oraşul vostru,nu trebuie să mai pun piciorul pe pământurile lui Enlil,voi cobori în Apsu şi mă voi statornici la Ea, stăpânul meu.Deasupra voastră, el va porunci să plouă cu belşug,

nori de păsări, taina peştilor,vă va dărui belşug şi recolte.Peste voi, mazăre dimineaţa,ploaie de grâne va face să plouă seara >."Când se iviră primele licăriri ale zorilor,locuitorii ţării se strânseră în jurul meu;le-am mai spus o dată vorbele de taină ale lui Ea,le-am mai spus o datăşim-am dat deoparte.I-am pus la muncă pe tinerii din tribul meu:dărâmară casele, doborâră zidăria.Cei mai nevolnici aduceau smoala,cei mai puternici cărau lemnăria.

Cea de a cincea zi, am clădit schelele corăbiei:Suprafaţa îi era de un iku * laturile i se ridicau lao sută douăzeci de coţi³, marginea de sus era un pătrat cu latura deo sută douăzeci de coţi. Am clădit scheletul vasului şi l-am înţepenit.

1 - Cuvintele lui Ea au dinadins un dublu înţeles; pentru locuitorii Şuruppakului ele vor părea o făgăduială de belşug, în timp ce, în fapt, vestesc nimicirea lumii prin potop. în special ultimele două versuri fac un joc din ambiguitatea cuvintelor "kukku" şi "kibati" care înseamnă în acelaşi timp: cel dintâi, "un fel de legumă" şi "nenorocire"; cel de al doilea "grâne" şi "distrugere".

2 - Circa 3600 de metri pătraţi.

3 - Un cot măsura ceva mai puţin de 0,50 metri.

135

Am orânduit şase punţi una peste alta,despărţind astfel corabia în şase caturişi în fiecare din ele am făcut nouă despărţituri.Am vârât în coastă ţăruşii de mare,nu am uitat nici prăjinile şi am pus tot ce era de trebuinţă.Am vărsat şase sar i-uri de asfalt în cuptorul pentrureparaţie al vasului

şi am vărsat încă trei sar-uri de smoală. Cât despre ulei, purătorii de găleţi au adus trei saxuri; afară de un sar de ulei pe care l-a înghiţit ferecătura, cârmaciul a pus deoparte două sar -uri de ulei. Pentru lucrători am pus să se taie boi şi să se înjunghie oi în fiecare zi. Cu must, cu vin roşu, cu ulei şi cu vin a{b din belşug, i-am îndestulat pe meşteşugari. S-a dat o petrecere ca la Anul-Nou. Am făcut miruirile cuvenite şi am lăsat apoi mâinilesă se odihnească.

în cea de a şaptea zi, pe la apusul soarelui, corabia era gata. Fiindcă linia ei de plutire se arăta anevoioasă, au trebuit să fie cumpănite podelele sus şi jos, în aşa fel încât două treimi din corpul vasului să fiescufundate în apă.

Am încărcat corabia cu tot ce aveam: am încărcat-o cu top. banii pe care îi agonisisem, am încărcat-o cu tot aurul pe care-l stăpâneam, am încărcat-o cu tot ceea ce era dătător de viaţă: mi-am urcat pe corabie toate neamurile şi prietenii,

1 - Un sar valora 3600 de unităţi. Dacă unitatea de capacitate, subînţeleasă aici, este "sutu", un "sar" reprezintă circa 180 de hectolitri.

urcat turme rătăcitoare, fiare sălbatice,precum şi pe toţi meşteşugarii. Clipa hotărâtoare, mi-o sorocise zeul Şamaş: - "Mazăre, dimineaţa, ploaie degrâne, seara, voi face săplouă*,intră în corabie şi ferecă bine uşa!" Iată că venise clipa hotărâtoare: plouă cu mazăre, dimineaţa, şi plouă cu grâne, seara. M-am uitat cum se vestea vremea. Şi vremea se vestea înfricoşătoare. Am intrat în corabie şi i-am ferecat uşa. Şi-apoi i-am încredinţat pe seamă corabia lui Puzur-Amurri, marinarul,

i-am încredinţat ceea ce avea să fie de atunci încolo palatulmeu, cu toate bunurile lui. Când se iviră cele dintâi licăriri ale zorilor, iată că din adâncurile cerului s-a ivit opâclă neagră, dinlăuntrul căreia Adadnu înceta să bubuie. Dintâi se avântară zeii Sullat şi Haniş, crainici divini, se avântară peste munţi şi câmpii; Irragalz smulse bârnele stăvilarelor cereşti, şi porni Ninurta³, la a cărui poruncă se sparseşi se rostogoli zidul de apă al oceanului. Anunnakii⁴ învârteau torţe deasupra capului şi cu flăcările lor dădeau foc ţării! Inspăimântătoarea amorţeală a lui Adad cuprinse cu

136

¹ - Acelaşi înţeles ca la nota 2 de la pag. 135. ¹ - Sau Nergal, zeul Infernului. ³" Zeul războiului. " ^i pământului şi ai universului pământesc.

137

încetul cerurile şipreschimbă-n beznă tot ce era lumină Temeliile ţării se sfărmară ca un vas.

o zi întreagă se dezlănţui furtuna şi, suîlând aprig, împinse talazurile apelor, care se revărsară peste oameni. Nu se mai vedea om cu om, oamenii nu se mai zăreau din înaltul cerului. A tund zeii se înspăimântară de potop, dădură înapoi şi urcară din nou până în cerul MAnu h Zeii, tupilaţi ca nişte câini, stau culcaţi în afara lumii. Iştar începu atunci să răcnească ca o femeie cuprinsăde durerile facerii,văicărindu-se, ea, stăpâna zeilor, cea cu glasul dulce: - "Iată că ziua aceasta care nu mai e sa prefăcut în tină, şi numai pentru că eu am vorbit cu răutate în Sfatul zeilor! Am încuviinţat lupta pentru nimicirea făpturilor mele: tocmai eu care zămislisem aceste făpturi: ele umplu acum marea, ca icrele peştilor!" Anunnakii jelesc împreună cu ea, zeii, istoviţi, nu-şimai opresc lacrimile, cu buzele strânse, gem laolaltă.Şase zile şi şapte nopţi,a bătut vântul, potopul vijelios a culcat totul la pământ.

Când în sfârşita venit ziua a şaptea, furtuna a slăbit, în lupta pe care o purtase, ca o femeie apucată de durerile facerii. 1 - Partea cea mai înaltă a cerului, dincolo de atmosfera pământească. 138

S-a liniştit marea, a tăcut vântul năprasnicşi a încetat potopul.

Când am vrut să cercetez vremea, se aşternuse tăcerea, şi din toată suflarea nu mai rămăsese nimic. Ca un acoperiş, apa se întindea la fel peste tot. Am deschis un ochi de fereastră: un vânt răcoros mă izbi

în obraz. Am îngenuncheat atunci, şi, prosternat,m-am pornit pe plâns; lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji. Am cercetat cu de-amănuntul zările la marginea mării: la fiecare dintre cele paisprezece căi, ieşea deasupra apeicâte un munte de seamă.

Corabia trăsese la mal lângă unul dintre ei, muntele Nitsir; muntele Nitsir a oprit corabia şi n-a mai lăsat-o să seurnească din loc.

O zi, două zile, muntele Nitsir a ţinut corabia nemişcată; trei zile, patru zile, muntele Nitsira ţinut corabia nemişcată; cinci zile, şase zile, muntele Nitsira ţinut corabia nemişcată. Când a sosit ziua a şaptea,am dat drumul unui porumbel şi l-am lăsat să plece. Porumbelul s-a dus, apoi s-a întors înapoi la corabie; negăsind nici un locşor unde să se aşeze, a făcut caleîntoarsă.

Am dat drumul unei rândunici şi am lăsat-o să plece. Rândunica s-a dus, apoi s-a întors înapoi la corabie; negăsind nici un locşor unde să se aşeze, a făcut caleîntoarsă.

Am dat drumul unui corb şi l-am lăsat să plece. Corbul s-a dus, dar, văzând că apele secaseră,

139

a început să caute de mâncare, zburând de colo-colo,croncănind, şj nu a mai făcut cale întoarsă. Atunci am dat drumul la toată lumea să se ducă în toatepărţile,am adus sacrificii zeilor; am făcut o libaţie pe vârful muntelui, am aşezat şapte şi iar şapte căţui, şi în scobitura lor am pus crini de baltă, cedru şi mirt. Zeii au simţit mireasma desfătătoare, şi s-au strâns ca muştele în jurul jertfelnicului. De îndată ce a sosit Marea Zeiţă', a ridicat minunatele giuvaieruripe care Anu i le făcuse

■ la dorinţa ei,

şi a strigat: - "O, zei, care sunteţi aici, pe cât de încredinţată sunt că nu voi uita acest lapisiazuli