îşi smulge şi-şi împrăştie părul cârlionţat,îşi despoaie şi-şi aruncă frumoasele-i veşminte de careacum îi e silă.
Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor, Ghilgameş strigă în toată ţara:
- "Fierarule, cioplitorule,
aurarule, dăltuitorule, făuriţi o statuie prietenului meu!" Şi aceştia îi făcură o statuie prietenului lui,pe măsura prietenului lui.
- "Acum, spuse Ghilgameş... pieptulţi-e din lapislazulişi de aur ţi-e trupul!"
O lacună destul de lungă. La începutul coloanei următoare priveghiul lui Ghilgameş continuă, şi continuă şi bocetele lui:
- "O, prietene...
te-am culcat pentru odihnă pe un pat strălucitor,
I■ II
pe un pat de ceremonie te-am culcat să odihneşti.
107
Te-am aşezat pe un jilţ al liniştii, jilţulcel de-a stânga; regii pământului ţi-au sărutat picioarele. Am pus locuitorii Urukului să te plângă şi să te vaiete; cei mai slăviţi bărbaţi sunt plini de mâhnire pentru tine. Şi eu însumi, după moartea ta, mi-am acoperit trupulcu o cergă, şim-am înfăşurat într-o piele de leu, pentru a pomi,rătăcitor, prin pustiu!"
Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor, Ghilgameş ajută la pregătirea sacrificiului...
Restul coloanei şi tot sfârşitul tabletei au dispărut. N-au rămas decât câteva versuri cu care se termină penultima coloană:
Când Ghilgameş auzi aceste vorbe, plăsmui o asemuire a râului din Infern...
Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor.
Ghilgameş deschise uşa...puse să se aducă o masă din lemn de măslin, minunată,umplu cu miere o cupă din cornalină,umplu cu uleiuri un pocal din lapislazuli,apoi, după ce împodobi masa, o aşeză cu faţa spre soare.
(Ultima coloană lipseşte în întregime) 108
TABLETA A NOUA
Unde Ghilgameş, înspăimântat de moartea lui Enkidu şi înfricoşat de ideea morţii, porneşte în căutarea nemuririi.
Ajunge la poalele muntelui Maşu, care-i păzit de Oamenii-Scorpii, ce stau de veghe în Calea Soarelui.
Ghilgameş le destăinuie ţinta către care a pornit. După ce-i arată toate primejdiile ce-l aşteaptă dacă-şi va urma calea, Oamenii-Scorpii îi dau sfaturi.
Şi iată-l pe viteazul Ghilgameş ajungând - după ce a străbătut un drum nesfârşit prin bezna cea mai cumplită - în Grădina minunată unde creşte un copac fermecat, cu frunzişul şi fructele numai şi numai din aur şi pietre preţioase.
109
După înmormântarea cu mare pompă a prietenului său, Ghilgameş pleacă în pustiu. Chinuit de teama morţii, se gândeşte să se ducă şi să ceară secretul vieţii veşnice singurului om căruia zeii i-au dăruit vreodată nemurirea, lui Uta-napiştim, unicul supravieţuitor al Potopului.
Ghilgameş, plângându-şi amarnic prietenul, pe Enkidu, rătăceşte prin pustiu:
- "Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă aceeaşi soartăca şi pe Enkidu? Spaima mi s-a cuibărit în inimă: înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu. Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu, am pornit la drum şi merg cu toată graba. Iată că s-a lăsat noaptea, şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei, şi eu, Ghilgameş, m-am temut; am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'. Către Iştar2, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite. O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!" Ghilgameş adormi, dar fu înspăimântat de un vis: se făcea cala lumina lunii, făpturi omeneşti se bucuraude viaţă;
1 - Zeul-lună.
2 - Aici, Luceafărul.
111
învârti securea cu mâna deasupra capului, scoase sabia din teacă, de la cingătoare, şi ca un fulger se repezi printre ei; îi izbi şi-i făcu să se împrăştie în ţăndări >.
Restul coloanei nu poate fi folosit. La începutul coloanei următoare, Ghilgameş, care o pornise mai departe, ajunge la poalele muntelui magic, pe care soarele-l străbate în timpul nopţii:
■
■ TT
Numele acestui munte este Maşu*.
când Ghilgameş ajunse la muntele Maşu,care veghează zilnic răsăritul şi apusul Soarelui,a cărui creastă ajunge până la povârnişul cerurilorşi ale cărui poale, jos, ating Infernul,văzu că poarta muntelui o păzeau Oamenii-Scorpii.
înfăţişarea loratâta-i de cumplită că cine-i vede moaie;străfulgerarea lor în veşnică mişcare învăluie munţii.La răsărit şi la apus, ei veghează înaintea lui Şamaş.Când Ghilgameş le zări chipurile înspăimântătoare
şi cumplita lor măreţie, îşi acoperi faţa;apoi, recăpătând curaj, se apropie de ei.
Omul-Scorpie u strigă nevestei sale:
1 -Aceeaşi relatare o regăsim şi în coloana a doua a tabletei a zecea.
