Epopeea lui Ghilgameș

1 - Un sar valora 3600 de unităţi. Dacă unitatea de capacitate, subînţeleasă aici, este "sutu", un "sar" reprezintă circa 180 de hectolitri.

urcat turme rătăcitoare, fiare sălbatice,precum şi pe toţi meşteşugarii. Clipa hotărâtoare, mi-o sorocise zeul Şamaş: - "Mazăre, dimineaţa, ploaie degrâne, seara, voi face săplouă*,intră în corabie şi ferecă bine uşa!" Iată că venise clipa hotărâtoare: plouă cu mazăre, dimineaţa, şi plouă cu grâne, seara. M-am uitat cum se vestea vremea. Şi vremea se vestea înfricoşătoare. Am intrat în corabie şi i-am ferecat uşa. Şi-apoi i-am încredinţat pe seamă corabia lui Puzur-Amurri, marinarul,

i-am încredinţat ceea ce avea să fie de atunci încolo palatulmeu, cu toate bunurile lui. Când se iviră cele dintâi licăriri ale zorilor, iată că din adâncurile cerului s-a ivit opâclă neagră, dinlăuntrul căreia Adadnu înceta să bubuie. Dintâi se avântară zeii Sullat şi Haniş, crainici divini, se avântară peste munţi şi câmpii; Irragalz smulse bârnele stăvilarelor cereşti, şi porni Ninurta³, la a cărui poruncă se sparseşi se rostogoli zidul de apă al oceanului. Anunnakii⁴ învârteau torţe deasupra capului şi cu flăcările lor dădeau foc ţării! Inspăimântătoarea amorţeală a lui Adad cuprinse cu

136

¹ - Acelaşi înţeles ca la nota 2 de la pag. 135. ¹ - Sau Nergal, zeul Infernului. ³" Zeul războiului. " ^i pământului şi ai universului pământesc.

137

încetul cerurile şipreschimbă-n beznă tot ce era lumină Temeliile ţării se sfărmară ca un vas.

o zi întreagă se dezlănţui furtuna şi, suîlând aprig, împinse talazurile apelor, care se revărsară peste oameni. Nu se mai vedea om cu om, oamenii nu se mai zăreau din înaltul cerului. A tund zeii se înspăimântară de potop, dădură înapoi şi urcară din nou până în cerul MAnu h Zeii, tupilaţi ca nişte câini, stau culcaţi în afara lumii. Iştar începu atunci să răcnească ca o femeie cuprinsăde durerile facerii,văicărindu-se, ea, stăpâna zeilor, cea cu glasul dulce: - "Iată că ziua aceasta care nu mai e sa prefăcut în tină, şi numai pentru că eu am vorbit cu răutate în Sfatul zeilor! Am încuviinţat lupta pentru nimicirea făpturilor mele: tocmai eu care zămislisem aceste făpturi: ele umplu acum marea, ca icrele peştilor!" Anunnakii jelesc împreună cu ea, zeii, istoviţi, nu-şimai opresc lacrimile, cu buzele strânse, gem laolaltă.Şase zile şi şapte nopţi,a bătut vântul, potopul vijelios a culcat totul la pământ.

Când în sfârşita venit ziua a şaptea, furtuna a slăbit, în lupta pe care o purtase, ca o femeie apucată de durerile facerii. 1 - Partea cea mai înaltă a cerului, dincolo de atmosfera pământească. 138

S-a liniştit marea, a tăcut vântul năprasnicşi a încetat potopul.

Când am vrut să cercetez vremea, se aşternuse tăcerea, şi din toată suflarea nu mai rămăsese nimic. Ca un acoperiş, apa se întindea la fel peste tot. Am deschis un ochi de fereastră: un vânt răcoros mă izbi

în obraz. Am îngenuncheat atunci, şi, prosternat,m-am pornit pe plâns; lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji. Am cercetat cu de-amănuntul zările la marginea mării: la fiecare dintre cele paisprezece căi, ieşea deasupra apeicâte un munte de seamă.

Corabia trăsese la mal lângă unul dintre ei, muntele Nitsir; muntele Nitsir a oprit corabia şi n-a mai lăsat-o să seurnească din loc.

O zi, două zile, muntele Nitsir a ţinut corabia nemişcată; trei zile, patru zile, muntele Nitsira ţinut corabia nemişcată; cinci zile, şase zile, muntele Nitsira ţinut corabia nemişcată. Când a sosit ziua a şaptea,am dat drumul unui porumbel şi l-am lăsat să plece. Porumbelul s-a dus, apoi s-a întors înapoi la corabie; negăsind nici un locşor unde să se aşeze, a făcut caleîntoarsă.

Am dat drumul unei rândunici şi am lăsat-o să plece. Rândunica s-a dus, apoi s-a întors înapoi la corabie; negăsind nici un locşor unde să se aşeze, a făcut caleîntoarsă.

Am dat drumul unui corb şi l-am lăsat să plece. Corbul s-a dus, dar, văzând că apele secaseră,

139

a început să caute de mâncare, zburând de colo-colo,croncănind, şj nu a mai făcut cale întoarsă. Atunci am dat drumul la toată lumea să se ducă în toatepărţile,am adus sacrificii zeilor; am făcut o libaţie pe vârful muntelui, am aşezat şapte şi iar şapte căţui, şi în scobitura lor am pus crini de baltă, cedru şi mirt. Zeii au simţit mireasma desfătătoare, şi s-au strâns ca muştele în jurul jertfelnicului. De îndată ce a sosit Marea Zeiţă', a ridicat minunatele giuvaieruripe care Anu i le făcuse

■ la dorinţa ei,

şi a strigat: - "O, zei, care sunteţi aici, pe cât de încredinţată sunt că nu voi uita acest lapisiazuli

atârnat la gâtul meu, pe atât de încredinţată sunt că-mi voi aminti de aceste zileşi nu le voi uita niciodată! Poftească deci zeii la această libaţie; numai Enlil să nu vină la această libaţie, fiindcă, fără să gândească, a dezlănţuit acest potop; şi a hărăzitpieirii făpturile zămislite de mine!" Şi iată că sosi Enlil;

De îndată ce văzu corabia, el, Enlil se înfurie, se mânie foarte împotriva Igigilor^. - "Ce fiinţă vie a mai scăpat din potop? strigă el. Nu poruncisem oare ca nici un om să nu supravieţuiascănimicirii?"

1 - Iştar.

2 - Zeii cerului, în contrast cu Anunnakii, zei ai pământului.

140

Ninurta, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Enlil cel Viteaz:

- "Cine oare, dacă nu Ea, e în stare de o astfel de ispravă? Căci, el, Ea, cunoaşte toate vicleniile."

Ea, deschizând gura, vorbeşte şi-i spune lui Enlil cel Viteaz:

- "O, tu, cel mai înţelept dintre zei, Enlil cel Viteaz, cum ai dezlănţuit potopul, fără să te gândeşti? Pedepseşte-l pe păcătos pentru păcatele sale, pedepseşte-l pe ucigaş pentru nelegiuirile sale,

dar nu fi pătimaş, ca să sufere cel nevinovat, chibzuieşte din timp, ca cel nevinovat să nu suferepe nedrept!

în loci^potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine să te fi azvârlit ca un leu asupraoamenilor, să-i fi sfâşiat; în locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine ca foametea să fi pustiit ţara; în locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, ar fi fost mai bine ca ciuma', venind pe neaşteptate,să fi bântuit printre oameni!

Cât despre mine, n-am dat în vileag taina marilor zei, şi numai fiindcă i-am trimis un vis Celui-Prea-înţelept²,a aflat taina zeilor. Şi acum, hotărăşte-i soarta!" Atunci Enlil s-a urcat pe corabie, şi, luândumă de mână, m-a adus pe punte. A dus-o şi pe soţia mea şi a pus-o să îngenunche lângă mine;

1 - Irra, zeul ciumei.

2 - Poreclă a lui Uta-napiştim.

141

după ce mi-a atins fruntea, s-a aşezat între noişine-a binecuvântat:

- "Mai înainte vreme, a spus el, Uta-napiştim > era făpturăomenească,acum el şi cu soţia lui să fie asemenea nouă, zeilor, şi Uta-napiştim să trăiască departe de oameni,la gura apelor!" M-au dus deci pe tărâmuri îndepărtate şim-au aşezatla gura apelor.

Dar, acum, pentru tine, cine-i va mai aduna pe zei, pentru ca şi tu să găseşti nemurirea pe care o cauţi? Ei bine, iată un mijloc: să nu dormi timp de şase zileşi şapte nopţi!"

Dar abia se aşezase Ghilgameş pe vine, că somnul se şi lăsă peste J, ca o ceaţă. Uta-napiştim îi spuse a.anei soţiei sale:

- "Priveşte-l pe omul a^sta care doreşte nemurirea! Somnul se lasăpes ^fe ■ ', ca o ceaţă". Soţia lui îi spuse Im ^Ti>,?-napiştim cel de pe tărâmuri îndepărtate: