unei întregi îndoite leghe. La capătul celei de a unsprezecea îndoite leghe,se crapă de ziuă! La capătul celei de a douăsprezecea îndoite leghe,e în sfârşit lumină!

Dinaintea lui e Grădina zeilor. Se apropie s-o vadă. Comalina are aici roade, şi-i împrejmuită cu ramuri de viţă înfrunzite,plăcute vederii Lapislazuli a înfrunzit, şi are şi roade, nespus de plăcute vederii.

în coloana care urmează - şi care din păcate e foarte sfărâmată - aflăm descrierea acestei grădini minunate, în acelaşi timp vegetală şi minerală. După un fragment mai vechi,' se pare că zeul Şamaş însuşi i se arată aici lui Ghilgameş şi-l sfătuieşte să se ducă la malul mării s-o caute pe hangiţa Siduri.

116

TABLETA A ZECEA

în care aflăm că Ghilgameş a ajunsJa_Siduri, hangiţa de pe malul marii. Văzându-i înfăţişarea atât de sălbăticită, Siduri se înspăimântă şi se zăvoreşte; dar îşi schimbă repede simţămintele când aude cine e viteazul rege care a poposit la uşa ei, de ce călătoreşte şi mai cu seamă cât e de îndurerat din pricina morţii lui Enkidu. îl sfătuieşte pe Ghilgameş să nu se mai tânguie, să se bucure de viaţă şi să petreacă. Ghilgameş vrea însă să„ştie cum poate ajunge la Utanapiştim, străbunul lui, singurul om care a căpătat de la zei nemurirea. Zadarnic încearcă Siduri să-l facă să-şi schimbe gândul, dezvăluindu-i primejdiile ce-l pândesc pe drum. Nemaiavând încotro, îi destăinuie că Urşanabi, corăbierul lui Uta-napiştim, se află prin apropiere, şi l-ar putea călăuzi. Nu ştim de ce, dar dintr-o dată Ghilgameş, cuprins de furie, sparge Făpturile-de-piatră, care ocrotesc corabia împotriva apelor morţii. Urşanabi primeşte totuşi să-l ia cu el. După o lună şi jumătate de plutire, ajung în sfârşit la apele morţii. Făpturile-de-piatră au fost sfărâmate, dar cei doi călători se vor apăra cu ajutorul celor o sută douăzeci de prăjini pe care le-a tăiat Ghilgameş în pădure şi veşmântul lui Urşanabi va înlocui pânza corăbiei.

Aşa au ajuns la Uta-napiştim "cel de pe tărâmuri îndepărtate".

Ghilgameş va afla de la acesta că -nu poate căpăta nemurirea; nemurirea nu va fi nicicând a oamenilor - veşnicia-i taina zeilor.

117

.

I

Siduri, hangiţa, locuia lângă marea cea adâncă,locuia acolo într-o casă singuratică;avea un teasc de aur, avea si vase pentru vin,şi umbla acoperită cu un văl...Ghilgameş păşea cu capul plecat;era înveşmântat în piei de animale, acoperit cu o cergă,dar trupul lui era carne de zeu.Spaima îi era cuibărită în inimă,

şi pe chip i se vedea că a străbătut cale lungă.Hangiţa îl cercetă de departe,şi-şizise în sinea ei,sfătuindu-se cu sine însăşi:

- "De bună seamă, trebuie să fie un ucigaş.încotro se îndreaptă oare în prada unei astfel de tulburări?'Văzându-l că se apropie, hangiţa se încuie,închise poarta şi trase zăvorul.

Dar Ghilgameş, auzind zgomotul pe care-l făcea,îşi ridică bărbia şi se îndreptă spre ea.

Ghilgameş îi spuse hangiţei:

- "Hangiţă, ce ţi-a fost dat să vezi, de-ţi încui uşa

119

de-ţi închizi poarta şi tragi zăvorul? Voi lovi în uşă şi-ţi voi sfărâma poarta, dacă nu binevoieşti să mi-o deschizi!"

O lacună de mai multe versuri. Auzind ameninţările lui Ghilgameş, Siduri se înspăimântă şi deschise poarta. Ea îl întreabă, pesemne, cine e şi ce caută pe aceste meleaguri neîngăduite muritorilor. Ghilgameş, deschizând gura, îi răspunde lui Siduri:

- "Eu sunt Ghilgameş, care aprins şi a omorât

Taurul Cerului,

care l-a ucis pe paznicul pădurii,care l-a doborât pe Humbaba, ce locuia în Pădurea Cedrilor, şi, care, în cheile munţilor, a omorât lei." Hangiţa îi spune lui Ghilgameş:- "Dacă eşti cu adevărat Ghilgameş,care l-a ucis pe paznicul pădurii,dacă l-ai doborât pe Humbaba, ce locuia ui pădurea Cedrilor, dacă, în cheile munţilor, ai omorât lei, dacă ai prins şi ai ucis Taurul coborât din ceruri, de ce ţi-s obrajii scofâlciţi şi plecată ţi-e faţa, de ce ţi-e inima îndurerată şi chipul istovit? De ce ţi s-a cuibărit spaima în măruntaie? Pe chip ţi se vede că ai străbătut cale lungă, faţa ţi-e arsă de ploi şi de vânt, de ce rătăceşti prin pustiu?" Ghilgameş îi spuse hangiţei ';

1 - începutul acestei coloane - care nu mai există în exemplarul asirian -poate fi refăcut din pasaje paralele şi din datele unui fragment mai vechi.

120

II

- "Hangiţă, dacă obrajii-mi sunt scofâlciţi şi plecată mi-e faţa, dacămi-e inima îndurerată şi chipul istovit, dacă spaima mi s-a cuibărit în măruntaie, dacă pe chip mi se vede că am străbătut cale lungă, dacă faţa mi-e arsă de ploi şi de vânt, dacă rătăcesc prin pustiu, e pentru că prietenul meu la care atâta ţineam, cu care am trecut împreună prin toate primejdiile, Enkidu, la care atâta ţineam, cu care am trecut împreună prin toate primejdiile, a urmat neînduplecata soartă a oamenilor. Zi şi noapte l-am plâns; nădăjduind că strigătele mele l-ar fi putut trezi, n-am îngăduit să fie îngropat, şapte zile şi şapte nopţi, până ce l-au năpădit viermii. De când m-a părăsit, nu mai înţeleg nimic din viaţă, şi nu încetez să tot umblu, ca un vânător care întinde capcane, în inima pustiului. Dar acum, hangiţă, de vreme ce te-am întâlnit, spune-mi, cum să scap de moartea de careîntr-una mi-e teamă." Hangiţa îi spuse lui Ghilgameş:

- "O, Ghilgameş, unde rătăceşti la voia întâmplării? Viaţa veşnică, pe care o urmăreşti, n-o vei afla.

121

Când zeii au făurit omenirea,au hărăzit oamenilor moartea.

Viaţa veşnică au păstrat-o pentru ei!

Tu, Ghilgameş, deci, cată să-ţi îndestulezi pântecele,zi şi noapte bucură-te şi te veseleşte;fiece zi să fie o sărbătoare,zi şi noapte, joacă şi cântă:pune-ţi veşminte frumoase,împodobeşte-ţi părul, spală-te bine cu apă;ia aminte la copilul care te ţine de mână,iubita să găsească la pieptul tău plăcere:■iată ce li se cuvine muritorilor."Ghilgameş îi spuse hangiţei:

- "Acum, hangiţă, îndreaptă-măpe drumulcătre Uta-napiştim.

Arată-mi care-i semnul său, da, arată-mi semnul său! Dacă e cu putinţă, voi străbate marea, dacă nu-i cu putinţă, voi rătăci prin pustiu." Hangiţa îi spuse lui Ghilgameş:

- "Ghilgameş, nimeni nu s-a încumetat vreodată să treacămarea,şi nimeni, din cele mai îndepărtate timpuri, n-a străbătut-o. Doar Şamaş cel Viteaz a trecut-o; în afară de Şamaş.

nimeni;atât de anevoioasă e trecerea, atât de obositoare calea, şi apoi sunt apele morţii, care îi stăvilesc intrarea! Pe unde, Ghilgameş, vei străbate marea? Când vei ajunge la apele morţii, ce vei putea face? Totuşi, Ghilgameş, Urşanabi, luntraşul lui Uta-napiştim, eaici,

122

Păpturile-de-piatră' sunt cu el; acuma Urşanabi adună înpădure şopârle;

străduieşte-te să-l găseşti,{dacă e cu putinţă, străbate cu el marea, dacă nu e cu putinţă, întoarce-te înapoi".Când Ghilgameş auzi aceste vorbe,roti securea în mână,scoase din teacă, de la cingătoare,şi, lunecând, coborî spre Făpturile-de-piatră.

Ca un fulger tăbărî asupra lor.

Apoi intră în pădure şi se ascunse.Dar Urşanabi văzu străfulgerarea săbiei,auzi securea şi...

Atunci, el, Ghilgameş, se repezi la el:

îl apucă de cap,îi strânse braţele, îi cuprinse pieptul.Şi Făpturile-de-piatră, care împing luntrea,fără de care nu se poate trece peste apele morţii,le sfărâmă...pe acestea, mâniat foarte, le făcu ţăndări, apoi, întorcându-se, se măsură cu celălalt.

Urşanabi îl privi în ochi, Urşanabi îi spuse lui Ghilgameş:

1 - Se credea la început c-ar fi fost pietre care serveau de balast, sau poate era chiar ancora. în prezent se consideră că erau nişte statui de piatră nemuritoare şi cu puteri fermecate, care trebuiau să călăuzească corabia fără Primejdie prin "apele morţii", la a căror atingere orice echipaj ar fi pierit. 123

- "Spune-mi, cum te cheamă?

Eu sunt Urşanabi şi ţin de Uta-napiştim cel de pe tărâmuriîndepărtate." Ghilgameş îi spuse lui Urşanabi:

- "Ghilgameş mi-e numele,

sunt cel care a venit tocmai din Uruk, de pe celălalt tărâm,care a trecut de cealaltă parte a munteluipe îndepărtata cale a răsăritului de Soare!Acum, Urşanabi, fiindcă tot te-am întâkiit,

du-măla Uta-napiştim cel de pe tărâmuri îndepărtate!"