- "Ascultă visul ce mi s-a arătat astă-noapte: Anu, Enlil, Ea şi cerescul Şamaş ţineau sfat.

Anu îi spuse lui Enlil:

- "De ce au ucis Taurul Ceresc şi de ce l-au omorât şi pe Humbaba,

95

care păzea Muntele Cedrilor?"

ŞiAnu adăugă: - "Care dintre ei doi va muri?"IarEnlil spuse: - "Enkidu trebuie să moară,

dar Ghilgameş nu va muri."

Atunci cerescul Şamaş îi răspunse lui Enlil cel Viteaz:

- "Oare nu la porunca mea' au omorât Taurul Cerului şi pe Humbaba?

Şi acum Enkidu, nevinovat, va trebui să moară!"Dar Enlil se înfurieîmpotriva cerescului Şamaş şi strigă:

- "De ce-ai pogorât în fiecare zi la ei, ca un prieten al lor?" în timpul acesta Enkidu zăcea bolnav în faţa lui Ghilgameş, şi lui Ghilgameş lacrimile îi curgeau şiroaie:

- "Frate al meu, îi spuse el, tu eşti fratele meu iubit. Aşadar, m-au socotit mai presus de fratele meu. De-acum voi fi printre morţi; mă voi aşeza la poarta morţilor,

şi ochii mei nu-l vor mai vedea pe fratele-mi iubit!"

Textul hittit se opreşte aici. Când reîncepe tableta ninivită, îl regăsim în ea pe Enkidu bolnav. A căzut pradă deznădejdii şi, în rătăcirea care l-a cuprins, blestemă poarta pădurii, asupra căreia a ridicat odinioară o mână nelegiuită:

Enkidu... îşi săltă capul şi-i vorbi porţii, ca unei făpturi omeneşti: - "Poartă a codrului, lipsită de înţelegere, lipsită de pricepere, 1 - în text "la porunca ta" - e desigur o greşeală.

96

de la douăzeci de îndoite leghe ţi-am privit cu uimirefrunzişul falnic, cu mult înainte de a zări cedrii trufaşi:

copacii tăi n-au seamăn în ţară,

înaltă de şaptezeci şi doi de coţi eşti şi groasăde douăzeci şi patru. Stâlpii, balamalele şi verigile făcute din lemnul tău suntfără pereche.

O, poartă, eu însumi te-am făcut şi te-am aşezat în Nippur! Dar dacă aş fi ştiut, o, poartă, care îţi va fi soarta, şi care va fi urmarea frumuseţii tale, aş fi învârtit securea deasupra capului şi te-aş fi doborât, şi-aş fi poruncit să se facă o plută din scândurile tale."

Urmează o nouă lacună de vreo cincizeci de rânduri, care ar fi putut fi împlinită, în parte, de un fragment de curând descoperit la Sultantepe; din păcate, însă, e mult prea sfărâmat pentru a se putea înţelege ceva. Se poate ghici doar din el că Ghilgameş se străduia să-şi liniştească prietenul, făgăduindu-i că va stărui pe lângă zei să aibă grijă de el şi că va porunci să i se facă o statuie de aur. Dar Enkidu nu-l mai aude şi - în aiurarea lui - îi blestemă acum pe cei care l-au smuls din viaţa nevinovată de odinioară, din pustiul pe care-l împărţea cu fiarele-i dragi; îl blestemă mai întâi pe vânător şi apoi pe curtezană:

ftîC •.„vA. -o" III

- "O, Şamaş, înaintea ta, îl blestem pe vânător! Nimiceşte-i tot ce dobândeşte! Slăbeşte-i vigoarea!

97

Calea lui să nu fie în veci plăcută inimii tale! Fiarele sălbatice să fugă la apropierea lui! Niciodată să nu aibă vânătorul ce-şi doreşte!" Apoi începu s-o blesteme pe curtezană, fiică a plăcerii:

- "Vino încoace, fiică a plăcerii, să-ţi hotărăsc soarta, o soartă care nu se va sfârşi nicicând şi va fi veşnică! Vreau să arunc asupră-ţi blestemul cel mare, care să cadă asupra ta fără întârziere.

Ibovnicii tăi să te izgonească, sătui de dragostea ta,acel pe care-l vei iubi să-ţi dispreţuiască farmecele!

(şapte versuri sfărâmate)

să fii surghiunită în josnica mahala a olarilor,în casa ta să-şi arunce murdăriile!în colţurile cele mai întunecate ale uliţei să-ţi fie lăcaşul!Umbra zidurilor să fie oriunde vei sta!Bărbaţii să se deşerte la picioarele tale,beţivul şi însetatul să-ţi lovească obrazul!"

(mai multe rânduri cu neputinţă de folosit)

Când auzi Şamaş blestemele din gura lui, Pe dată îi strigă din înaltul cerurilor:

- "De ce blestemi, Enkidu, pe curtezană, fiică a plăcerii, pe ea, care te-a învăţat să mănânci hrană gătită,semn al divinităţii,şi să bei băutură fermentată, semnul regalităţii? Te-a îmbrăcat în veşmânt strălucitor, şi ţi-a dat tovarăş pe frumosul Ghilgameş,

98

care este şi acum prietenul tău nedespărţit.Ca să te odihneşti, el ţi-a dat un pat strălucitor,un pat de ceremonie, pe care să te odihneşti;ţi-a dat să te aşezi pe w jilţ al liniştii, jilţul de-a stânga luişi regn pământului îţi sărută picioarele.

I-a adus pe locuitorii Urukului să te plângă, sase vaietepentru tine sunt plini de mâhnire cei mai slăviţi bărbaţi'El însuşi, când nu vei mai fi, îşi va acoperi trupul cu o cersăşi, înfăşurat într-o piele de leu, va rătăci prin pustiu " 'Când auzi Enkidu cuvintele lui Şamaş cel Viteaz,pe dată inima-i mâniată se linişti.

Două versuri sfărâmate. Lui Enkidu îi pare rău acum că a blestemat-o pe curtezană. Dar cum nu mai poate lua îndărăt blestemul, încearcă cel puţin să-i îmblânzească asprimea, dându-i o altă întorsătură:

IV

- "O, curtezană, blestemul să se întoarcă în folosul tău. Să te iubească regii, principii şi nobitii! Nimeni să nu îndrăznească să-şi râdă de tine! Pentru tine orice bătrân să-şi scuture pletele, acela care... să-şi desfacă pentru tine cingătoarea, să-ţi dea cornalină, lapislazuli şi aur, mult mai mult decât ţi-am fi dat noi, astfel încât să-şi ruineze şi căminul,şi magazia îmbelşugată! Pe tine înşişi preoţii să te pună în slujba zeilor!

99

Pentru tine, bărbatul să-şi lase nevasta,chiar de e de şapte ori mamă!" Enkidu zăcea, cu inima îndurerată, şi cum sta noaptea singuratic, îi spuse prietenului său ceea ce îl apăsa: - "Prietene, mi s-a arătat un vis în noaptea asta: cerurile strigau, pământul le îngâna: eu mă aflam singur în beznă. Un grifon * se ivi. Chipul îi era posomorât; chipul îi era asemănător cu al zeului Zu. Mâinile erau labe, unghiile, gheare de vultur. Mă înşfacă, şi puterea mi se scurse din trup,

(vreo zece versuri sfărâmate)

Mă prefăcu într-un porumbel:

braţele-mi erau acoperite cu pene, de parcă eram o pasăre.Mă apucă şi mă duse spre casa întunericului,

lăcaş al lui Irkalla,spre casa de unde nu mai iese nimeni, spre calea fără întoarcere, spre casa ai cărei locuitori sunt lipsiţi de lumină, unde colbul le este hrană, unde tina le este mâncare. Sunt îmbrăcaţi ca păsările, au veşmânt de pene, şi niciodată nu mai văd lumina, stau pe veci în beznă, în această casă de colb, unde am pătruns, i-am văzut pe toţi regii, despuiaţi de coroane, am văzut capete încoronate care de mult au cârmuit ţara. Acestor locţiitori ai MAnu şi ai lui Enlil,

BIBLIOTECA jfS -OCTAVfAN GOCA ___CLUJ

, • .. ^Jlse ^rveau cărnuri frinte

h se servea pame coaptă, lise dădea de băut apărăcoZCă

**

în această casă de colb, unde am pătruns sălăşluiesc şi marii pwoţi, şipsalmiştii ' sălăşluiesc purificatorii > şi acei care cad în extaz, sălăşluiesc pontifii care-i slujesc pe zeii cei mari, acolo smşluieşteEtana, acolo locuieşte şi Sumukan Acolo domnea Regina Infernului - Ereşkigal:

Ereşkigal înălţă capul, mă văzu şi strigă: - "Cine oare a adus aici făptura omenească