- ''Cum o să dăm noi de urma lui Humbaba ? O, de-aiputea să mai ai un vis şi încă unul, care să destăinuie ceea ce se va-ntâmpla."

76

- "De ţi s-ar arăta şi ţie un vis, Enkidu. Prietene, de-am avea un întreit vis prevestitor."

Dorinţa li se împlineşte curând. Când se lasă noaptea, Ghilgameş are un vis. Din păcate, relatarea visului se afla, probabil, într-o spărtură a cărei lungime n-a putut fi stabilită. Când reîncepe textul, Enkidu, voios, îl lămureşte pe prietenul său că visul îi este prielnic. Şi noaptea se lasă iarăşi.

în această parte, tradiţia ninivită se deosebeşte de aceea care ni s-a păstrat mulţumită unui text de origine hittită.

Această din urmă versiune - mai completă - va putea fi urmărită în cele ce urmează:

Sprijiniţi unul de celălalt, începură să vegheze. Somnul, pe care-l aduce noaptea, îi cuprinse.

La miezul nopţii, somnul îl părăsi pe Ghilgameş, care prinse să-ipovestească lui Enkidu visul: - "Prietene, dacă nu m-ai strigat tu, ce oare să mă fi trezit? Enkidu, prietene, am avut un vis.

M-ai strigat? De ce sunt tulburat?în afară de visul meu dintâi, mi s-a mai arătat un al doilea, în visul acesta, prietene, s-a prăbuşit un munte; m-a răsturnat, mi-a prins picioarele de nu m-am mai pututurni.

Pe lângă el păream nişte gângănii.

O lumină strălucitoare se aşternu pretutindeni. Se ivi un om, cel mai frumos de pe aceste tărâmuri, de o frumuseţe fără

seamăn.

Smulgându-mă de sub munte, îmi dădu să beau apă, ca să-mi liniştesc inima,

77şi mă ridică pe picioare."

El, cel care se născuse în pustiu,

Enkidu, îi spuse prietenului său, tălmăcindu-i visul:- "Prietene, visul tău e prielnic,Eun vis de preţ!

Prietene, muntele pe care l-ai văzut în vis, este Humbaba:

vom pune mâna pe el şi-l vom ucide,şi-i vom arunca stârvul pe câmp!

De-ai putea să vezi în visul cel de mâine ce se va alegede mine!".

După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva;la treizeci de îndoite leghe, poposiră.

Cu faţa la soarele care apunea, săpară o groapă,şi vărsară, pentru Şamaş, apă neîncepută ca libaţie.Apoi Ghilgameş se sui pe munteşi împrăştie făină cernută, ca libaţie:

- "O, munte, spuse el, fă să mi se arate un vis despre

Enkidu, trimite-mi şi pentru el o prevestire."

III

Şi muntele făcu săi se arate un vis despre Enkidu, muntele-i trimise şi pentru el o prevestire. Ploaia încetă, se stârni o adiere; ea îl îmbie pe Enkidu să se culce...; în timp ce el, ca orzul de munte...,

78

Ghilgameş u sprijinea bărbia cu genunchii:

aşa se abătu asupră-i somnul, care se lasă peste oameni.

Dar pe la mijlocul veghii, somnul se curmă dintr-o dată.

El se sculă şi-l întrebă pe prietenul său:

- "Prietene, nu m-ai strigat?De ce sunt treaz?

Nu m-ai zgâlţâit? De ce sunt tulburat?

N-a contenit ploaia > ?De ce mi-e carnea vlăguită?Prietene, mi s-a arătat un al treilea vis,şi visul ce mi s-a arătat era înspăimântător.

Cerul striga, vuia pământul:încremenise lumina zilei, se lăsase întunericul,scapără un fulger, se-ncinse un foc:norii se îndesiră:ploua cu moarte!

Apoi roşieticele vâlvătăi mai răbufniră o dată şi foculse stinse,ceea ce căzuse din cer se prefăcu în cenuşă. Să coborâm la câmp, vom putea chibzuimai bine." Când Enkidu auzi visul pe careă-l ceruse pentru el,îi spuse lui Ghilgameş:

Urmarea nu mai există. Cu toată ameninţarea de moarte pe care visul acesta o face să apese pe capul lui Enkidu, cei doi viteji nu se lasă de ceea ce şi-au pus în gând. O traducere hittită spune că ei s-au apucat să taie cedri în pădure:

Ghilgameş luă securea în mân

....şi dobod cedri.

Când auzi Humbaba vuietul pe care-l făceau, l-Mai

Poate fi înţeles şi în sensul de: "a trecut vreun zeu?"

79

se înfurie şi strigă: - "Cine-i acela care a venitsă-mi vateme copacii din munţii mei,

şi cedrii să mi-i taie ?"Dar, din înaltul cerului,cerescul Şamaş le vorbi: - "Mergeţi înaintefără teamă, înfruntaţi-l pe Humbaba,mergeţi până îl veţi ajunge:

el nu se va mai întoarce în lăcaşul lui."

Povestirea luptei n-a mai ajuns până la noi. Dar putem să ne închipuim că biruinţa n-a fost la început de partea celor doi viteji, căci un alt fragment hittit urmează în felul următor:

Lacrimile-i curgeau şiroaie,şi Ghilgameş îi spuse cerescului Şamaş:

(două versuri cu neputinţă de folosit)

- "Am ascultat totuşi de cerescul Şamaş şi-am urmat calea pe care mi-o hotărâse!" Cerescul Şamaş auzi ruga lui Ghilgameş, şi iată că împotriva lui Humbaba se stârniră vijelii puternice: vântul cel mare, vântul de la miazănoapte, uraganul, vântul cu nisip, vântul furtunilor, vântul îngheţat, vijelia, vântul fierbinte: opt vânturi se stârniră împotriva lui şi-l izbiră în ochi pe Humbaba. Nu mai putea să meargă nici înainte, nu mai putea nici să dea înapoi.

80

Atunci Humbaba se supuseşi iată-l că-i spune lui Ghilgameş: