pe care o vedeţi?"

O lacună de vreo cincizeci de versuri curmă dintr-o dată povestirea vedeniei lui Enkidu. Când reîncepe textul, o dată cu coloana a sa«f coloana a şasea, suntem vutut tu coioana a şasea, suntem în seara aceleiaşi zile. La căpătâiul prietenului său, Ghilgameş se tânguie şi o imploră, se pare, pe maică-sa:

VI

1 - Monstru mitologic - apelaţiune comună dată vulturului roşcat sălbatic. 100

Aminteşte-ţi câte drumuri am cutreierat împreună cu el! ietenniuimeu i s-a arătat un vis care nu prevesteştenimic bun!" credea că aveau harul să cureţe de păcate.

101

739409

Şi iată că se sfârşi ziua când i s-a arătat acest vis. Enkidu zăcuse toată ziua: trecu şi ziua a doua, şi Enkidu zăcea mai departe bolnav în patul său, cea de a treia zi şi cea de a patra trecură de asemeni, , şi Enkidu rămase mai departe bolnav în patul său. Cea de a cincea, cea de a şasea şi cea de a şaptea,

cea de a opta, cea de a noua şi cea de a zecea de asemeni, Enkidu zăcea mai departe bolna v în patul său. Şi cea de a unsprezecea şi cea de a douăsprezecea zitrecură de asemeni,

Enkidu, în patul său, nu mai mişca.

Atunci Ghilgameş strigă spre prietenul său:

- "Prietene, un groaznic blestem s-a abătut asupră-mi.Simt că nu voi muri căzând în plină luptă

Mi-e teamă acum de luptă şi mă înspăimânt la gândul

că voi muri fără slavă. O, prietene, ferice de acela ce cade hi luptă, ca şi tine, vai, eu voi muri fără slavă!"

TABLETA A OPTA

în care Ghilgameş îl plânge pe Enkidu, amintind isprăvile pe care le-au săvârşit împreună. Dinaintea Bătrânilor Cetăţii, regele Urukului îşi jeleşte prietenul, făgăduind să-i slăvească amintirea şi să-i ridice o statuie dm aur şi pietre scumpe. Apoi se pregăteşte pentru oficierea unui sacrificiu.

■ .

102

103

Când se iviră cele dintâi licăriri ale zorilor,

Ghilgameş, deschizând gura, îi spuse prietenului său:

- "O, Enkidu, prietene, gazela, mama ta,şi măgarul sălbatic, tatăl tău, pe lume te-au adus.Patru măgăriţe sălbatice, cu laptele lor, ţi-au dat tărie,şi fiarele sălbatice ţi-au arătat toate păşunile.Fie ca toate cărările luiEnkidu, în Pădurea Cedrilor,să te plângă, să nu tacă zi şi noapte!Să te plângă Bătrânii întinsului Uruk,

Urukului-celui-împrejmuit, care cu mâinile întinse ne binecuvântau la plecare! Să te plângă înaltele piscuri ale munţilor sălbatici, pe care împreună ne-am meat de-atâtea ori! Să te plângă, să te jelească şesurile,ca o mamă să te plângă! Să te jelească... cedrii pe care i-am pustiit cu mânia noastră! Să te plângă ursul, hiena, pantera, tigrul, cerbul, leopardul, leul, bivolul, căprioara, antilopa, toate fiarele sălbatice!

105

Să te plângă Ulaiul, pe al cărui ţărm am hoinărit! Să te plângă Eufratul cel limpede, din care

am scos apă pentru burdufurile noastre! Să plângă locuitorii întinsului Uruk,Urukului-celui-împrejmuit!

(mai multe versuri sfărâmate) II

Luaţi aminte la ce vă spun, oameni, luaţi aminte, luaţi aminte la ce vă spun, Bătrâni, luaţi aminte! ÎI plâng pe prietenul meu Enkidu şi, ca o bocitoare, jelesc îndurerat; el era securea de la brâulmeu, era braţul meu drept, era spada de la cingătoare, scutul din faţa mea, veşmântul sărbătorilor mele, cingătoarea bucuriei mele! O soartă crudă s-a abătut asupra lui

şi m-a lipsit de el! O, prietene, catâr fricos, măgar sălbatic din ţară sălbatică,panteră a pustiului, O, Enkidu, prietene, catâr fricos, măgar sălbatic dinţarăsălbatică, panteră a pustiului, tu, cu care am urcat împreună munp'i, cu care am prins şi am omorât Taurul divin, cu care l-am doborât pe Humbaba, stăpânul Pădurii Cedrilor, acum, ce somn te-a cuprins de-i totul întunecat în tine şi de nu mă mai auzi?" Dar el nu-şi mai ridică capul

106 şi inima lui, când o atinse, nu mai bătea deloc. Ca unei mirese, acoperi fap prietenului său; şi ca un vultur se aruncă asupra lui, ca o leoaică îndurerată căreia i s-au răpit puii, se suceşte şi se-nvârteşte, înaintea şi în urma lui.

îşi smulge şi-şi împrăştie părul cârlionţat,îşi despoaie şi-şi aruncă frumoasele-i veşminte de careacum îi e silă.

Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor, Ghilgameş strigă în toată ţara:

- "Fierarule, cioplitorule,

aurarule, dăltuitorule, făuriţi o statuie prietenului meu!" Şi aceştia îi făcură o statuie prietenului lui,pe măsura prietenului lui.

- "Acum, spuse Ghilgameş... pieptulţi-e din lapislazulişi de aur ţi-e trupul!"

O lacună destul de lungă. La începutul coloanei următoare priveghiul lui Ghilgameş continuă, şi continuă şi bocetele lui:

- "O, prietene...

te-am culcat pentru odihnă pe un pat strălucitor,

I_■ II

pe un pat de ceremonie te-am culcat să odihneşti.

107

Te-am aşezat pe un jilţ al liniştii, jilţulcel de-a stânga; regii pământului ţi-au sărutat picioarele. Am pus locuitorii Urukului să te plângă şi să te vaiete; cei mai slăviţi bărbaţi sunt plini de mâhnire pentru tine. Şi eu însumi, după moartea ta, mi-am acoperit trupulcu o cergă, şim-am înfăşurat într-o piele de leu, pentru a pomi,rătăcitor, prin pustiu!"

Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor, Ghilgameş ajută la pregătirea sacrificiului...

Restul coloanei şi tot sfârşitul tabletei au dispărut. N-au rămas decât câteva versuri cu care se termină penultima coloană:

Când Ghilgameş auzi aceste vorbe, plăsmui o asemuire a râului din Infern...

Când se iviră din nou cele dintâi licăriri ale zorilor.

Ghilgameş deschise uşa...puse să se aducă o masă din lemn de măslin, minunată,umplu cu miere o cupă din cornalină,umplu cu uleiuri un pocal din lapislazuli,apoi, după ce împodobi masa, o aşeză cu faţa spre soare.

(Ultima coloană lipseşte în întregime) 108

TABLETA A NOUA

Unde Ghilgameş, înspăimântat de moartea lui Enkidu şi înfricoşat de ideea morţii, porneşte în căutarea nemuririi.