— O suliţă?
— O lance, de fapt. Vârful unei lănci romane. Este o replică. Ştii ce înseamnă asta?
— Că nu este adevărată?
— Este destul de adevărată. Înseamnă că nu este originală, dar este destul de specială. Este o replică după Lancea lui Longinus, pe care unii o numesc şi Lancea Destinului. Ai auzit vreodată de ea?
Băiatul clătină din cap.
— Longinus a fost soldatul roman care şi-a folosit lancea ca să-l ucidă pe Iisus, când se afla pe cruce. Creştinii spun că lancea este sfântă.
— Şi este?
— Nu ştiu asta, dar are anumite puteri. Cea adevărată, adică.
Lambret se simţi încurajat de fluiditatea conversaţiei. De obicei, pedeapsa era precedată de câteva serii scurte de strigăte şi înjurături.
— De unde o ai?
— Mi-a fost dată, în ultimele zile ale războiului, de către Heinrich Himmler, personal. Ştii cine a fost el, nu-i aşa?
— Da.
— Himmler avea adevărata Lance Sfântă, dar era prea valoroasă ca să o ţină la vedere, aşa că a comandat această replică la un faimos făuritor de săbii japonez, care a venit în Germania tocmai de la Kyoto.
La sfârşitul războiului, Himmler mi-a dat-o mie, pentru serviciile aduse Reichului. A fost un moment înălţător.
— Unde se află cea adevărată?
— A, vom avea această discuţie atunci când vei fi mult mai mare.
Am mari speranţe pentru tine, Lambret. Sper că te vei ridica la înălţimea numelui tău şi vei readuce lumina şi speranţa în sărmana noastră patrie. Cred că este destinul tău ca într-o zi să găseşti…
Din bucătărie se auzi un ţipăt scurt. Auzind-o pe mama lui plângând, băiatul scăpă vârful suliţei pe covor.
Otto Schneider alergă la fereastra biroului şi dădu perdelele la o
10 ➢
parte. Pe trotuar aştepta un sedan negru.
Lambret auzi paşi grei care tropăiau pe hol.
Tatăl lui scuipă cuvintele.
— Porci israelieni. În sfârşit, s-a întâmplat, zise el, străbătând distanţa de la fereastră până la birou din doi paşi. Deschise sertarul din centru şi luă un pistol mic şi negru, acelaşi model de Walther pe care îl folosise şi Hitler pentru el însuşi. Lambret îl văzu cum îşi ridică
pistolul la tâmplă.
— Tată?
— Nu te uita în altă parte! strigă tatăl său. Nu vreau să priveşti în altă parte! Asta o să te transforme în bărbat!
Uşa biroului se trânti de perete şi cineva strigă: „Nu!”
Lambret făcu aşa cum i se spusese şi îl văzu pe tatăl său zburându-şi creierii.
11 ➢
TREI
Abruzzo, Italia, în zilele noastre
Tânărul preot Giovanni Berardino se trezi din somnul de după-amiază, ud de sudoare. Obloanele erau trase şi camera lui era întunecată şi neplăcut de caldă, în ciuda ventilatorului care se învârtea pe masă. Chiar şi simplul gest de a-şi aprinde lampa de pe noptieră devenise dificil. Deja se învăţase să se dea jos din pat fără să-şi folosească mâinile, dându-şi picioarele jos cu viteză şi folosindu-se de inerţie ca să se ridice. Odată ridicat, îşi verifică, ezitant, încheieturile bandajate cu tifon. Erau pătate cu sânge proaspăt.
Înecându-şi lacrimile, îşi împreună cu grijă palmele şi îşi plecă
fruntea pentru rugăciune.
Sângerarea dureroasă începuse în urmă cu o lună. Până acum reuşise să o ascundă de noii săi enoriaşi din oraşul medieval Monte Sulla, dar se temea că va fi descoperit şi obligat să consulte un medic.
Călugăriţele şi câţiva enoriaşi observaseră deja că dispoziţia jovială pe care o afişase la sosire devenise amară şi începuseră să bârfească. Era supărat de ceva? Se îndoia de sine însuşi, aşa cum se întâmpla cu mulţi tineri în zilele de început ale preoţiei? Sau era ceva ce îl deranja la noii lui fraţi şi surori?
Casa preotului se afla chiar dincolo de piaţă, faţă în faţă cu vechea biserică Santa Croce. Camera lui mică avea baie proprie şi, acolo, după ce îşi trase pantalonii negri, îşi desfăcu, încet, bandajele. Nu-i plăcea să se uite la răni. Erau adânci şi însângerate, de diametrul unei monede de doi euro. Aplică o alifie şi apoi le înfăşură la loc, folosind ultimul bandaj curat pe care îl mai avea. Va trebui să-şi mai ia de la farmacie în după-amiaza aceasta. Farmacistul făcuse un comentariu despre nevoia lui de atât de mult bandaje: „Faceţi o mumie, părinte?”
Se temea de aceste întrebări, dar ce putea să facă? Nu le putea cere maicilor Theresa şi Vera să-i cumpere ele.
