— Au fost două săptămâni dificile.

— Tipul cu stigmatele a fost necooperant?

— Până la un punct, a fost reţinut, dar am găsit căile să scot ce-i mai bun din el.

— Deci, ai deconspirat o fraudă.

— Aş vrea să fi fost aşa de simplu.

— Măi, măi, doar n-ai ajuns la concluzia că tipul a avut parte de un miracol, nu-i aşa?

— Tu nu crezi în miracole?

— N-aş fi putut să fiu un catolic prea bun, ca să nu mai spunem

 153 ➢

preot, dacă n-aş fi crezut, spuse Murphy. Dar sunt şi un sceptic practicant. În lumea de azi există atât de multă înşelătorie şi autoamăgire. Aş spune că presupunerea mea iniţială despre un preot proaspăt hirotonisit care începe să sângereze la încheieturi este aceea că greutăţile vieţii l-au ajuns din urmă. Un strigăt de ajutor şi aşa mai departe.

— Asta am crezut şi eu la început.

— Dar acum eşti în tabăra miracolelor?

Cal clătină din cap.

— Nu ştiu exact unde mă aflu. Pot să-ţi spun ceva confidenţial?

— Desigur, spuse Murphy şi reveni la un ton serios.

Cal nu ascunse nimic. Cu cine altcineva ar fi putut să discute? Îi povesti despre capacitatea supranaturală a lui Giovanni de a ghici despre moartea tatălui lui Cal, despre viziunea şocantă pe care o avusese când îl atinsese preotul, despre lanţul curios de stigmate de la Sf. Atanasie şi cripta de acolo, despre accidentul de pe munte despre care el bănuia că nu fusese un accident şi despre faptul că

fusese obligat să ofere o altă versiune a raportului oficial. Povestirea îl ajută să se purifice. Murphy probabil că simţise că era benefic să-l lase să-şi descarce sufletul pentru că nu-l întrerupse.

După ce termină, Cal îi zâmbi şi îi spuse:

— Cam asta e. Ce mai poveste, nu?

— Aşa e. Dacă n-ai fi fost cine eşti, mi-ar fi fost greu să înghit unele părţi. Dar eşti profesor titular la Facultatea de Teologie de la Harvard. Asta te face un judecător calificat. Doar dacă…

— Doar dacă ce?

— Dacă toate loviturile alea în cap de la meciurile de box nu ţi-au zdruncinat materia cenuşie.

— Mda, poate. Nici contuzia n-a prea fost de ajutor.

— Chiar crezi că tipul te-a împins intenţionat în afara drumului?

— Atunci aşa credeam, dar acum, ca să fiu sincer, nu mai sunt aşa de sigur.

— Ei bine, cu siguranţă ai avut ceva aventuri.

— Ceea ce m-a pus pe gânduri nu sunt faptele reale. Ca oameni de ştiinţă, avem obligaţia să facem cea mai bună cercetare de care suntem capabili şi să lăsăm dovezilor pe care le-am descoperit

 154 ➢

suficient spaţiu ca să vorbească pentru ele. Decizia celor de la Vatican să treacă sub tăcere faptele mă deranjează.

— Şi de ce crezi că au luat această decizie? Mă gândesc că un miracol credibil, din când în când, ar mai întări credinţa.

Cal nu se putu abţine. Se hotărî să transforme decizia lui Murphy într-o lecţie.

— Tu de ce crezi că au făcut asta? întrebă el.

— Îmi închipui că sunt îngrijoraţi să nu apară un cult al personalităţii. Am căutat puţin pe internet despre Padre Gio ăsta al tău. E deja o chestie destul de importantă, cel puţin în Italia. Oferă-i orice fel de validare din partea Vaticanului în timpul vieţii, şi lucrurile pot scăpa grav de sub control. Un miracol adevărat ar fi ca o explozie pentru credincioşi şi asta ar putea înlătura toate celelalte iniţiative şi priorităţi ale Sfântului Scaun.

Cal primi un telefon de la secretarul departamentului, care îi solicită să treacă pe acolo să se întâlnească cu decanul. Murphy se ridică să plece, dar Cal îl opri.

— Ţi-am spus vreodată că eşti mai înţelept decât te arată vârsta, Joe?

— Este prima dată, profesore.

— Ştiu că ai fi un preot parohial al naibii de bun dacă te-ai răzgândi vreodată. Asta sau asistent de colţ la box.

— Ţi-am mai zis şi altă dată, spuse Murphy, râzând, iezuitul acesta nu este destul de sociabil ca să aibă grijă de turmă. Mi-e mai bine în mediul academic.

— Şi studenţii sunt oameni.

— Sigur? Atunci înseamnă că am fost promovat de la statutul de animal de povară.

Imediat ce îşi reveni din oboseala provocată de schimbarea fusului orar, Cal se trezi că o sună pe Deborah, la Departamentul de Chimie.

Nu pentru că s-ar fi gândit prea mult la ea, dar carnetul lui de dans era gol şi i-ar fi plăcut câteva piruete.

Se întâlniră la Queens Head, clubul din subsolul Harvard Memorial Hall, şi se aşezară într-un separeu. Când ea îşi comandă

apă minerală, el îi reaminti de promisiunea de a se apuca de băut. Ea

 155 ➢

nu se răzgândi. Barul nu servea tării, aşa că el îşi luă o bere.

— Cum te-ai acomodat cu slujba? o întrebă el.

— A fost o nebunie, spuse ea. Să-mi pregătesc laboratorul, să-mi adun materialele de curs pentru septembrie, să-mi dau seama cum merg lucrurile în departament. Apoi, dintr-odată, am fost solicitată

de fostul meu profesor de la Stanford să contribui cu un capitol la o carte.