ceea ce se credea că este un cui sfânt şi o peticise cu o teacă de aur, cum fusese luată de nazişti la Anschluss şi cum fusese returnată la Viena de aliaţi.
— Dar unde ar putea să vadă Giovanni acest gen de simbol?
întrebă ea. O pictură, un afiş, o carte?
— N-am idee, spuse Cal. Sunt sigur că nu l-am mai văzut până
acum. Dacă l-aş fi văzut, mi-aş fi amintit. Ce nu pot să înţeleg este de ce, întâi, ne-a arătat numai jumătatea de jos a simbolului.
— L-a impresionat, spuse ea. Întâi partea de jos, apoi întregul. Noi nu vedem tot ceea ce vede el, asta este sigur, aşa că este posibil să
vedem doar lucrurile care sunt cele mai importante, poate cele care îi provoacă cel mai mare stres. Şi trebuie să-ţi spun, Cal, oricât de tulburător ar fi să primesc aceste – nu ştiu cum să le spun –
transmisii, îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi spun că el este în viaţă.
Ocoliră aproape complet piaţa în tăcere. În faţa bisericii Sant Agnese in Agone, un băiat scăpă mingea cu care se juca şi tatăl său alergă după ea. Cal o opri cu pantoful şi o aruncă spre tânăr. Când acesta o prinse, Cal observă un tatuaj cu o busolă pe braţul lui drept, tăiat şi acoperit pe jumătate de mâneca tricoului.
— Mulţumesc, spuse bărbatul.
— Cu plăcere, murmură Cal. În timp ce bărbatul se îndepărta, Cal
193 ➢
îi şopti Irenei.
— Priveşte la braţul lui drept.
— Da. Şi ce?
— Uită-te ce acoperă mâneca lui pe jumătate.
— Dumnezeule atotputernic, spuse ea. Giovanni se uita la tatuajul cuiva.
Reveniră în camera de consiliu de la Penta şi se apucară să sorteze mai departe cutiile cu fotografii. În timp ce lucrau, discutară despre ce ar putea face cu noua lor informaţie.
— Poate că ar trebui să-i arătăm desenele noastre lui Cecchi, spuse ea.
— Şi să-i spunem ce, că am primit mesaje paranormale de la fratele tău?
— E adevărat.
— Nu cred că ar considera asta ca o informaţie în baza căreia să
acţioneze, nu crezi?
Ea se gândi o clipă.
— Cu siguranţă va crede că suntem nebuni, spuse într-un târziu.
— Hai să încercăm să obţinem mai multe informaţii înainte să ne distrugem credibilitatea. Uite ce o să fac eu. Când ajungem înapoi la hotel, o să intru on-line şi o să văd dacă pot găsi o imagine care să
semene cu emblema vreunei unităţi SS din timpul războiului sau de după război. Dacă găsim ceva, poate putem descoperi o cale să îi atragem atenţia lui Cecchi, fără să invocăm paranormalul. Apoi el apucă o grămadă de fotografii şi spuse:
— Haide, mai avem doar douăsprezece cutii.
Până când trebuiră să părăsească birourile Penta, nu găsiseră nici măcar una dintre fotografiile cărţii Istoria secretă. Mai erau cinci cutii nedesfăcute, aşa că aranjară să revină dimineaţă ca să termine treaba.
Merseră pe jos înapoi la hotel prin soarele orbitor şi imediat se duseră în camera lui Cal, unde el îşi scoase laptopul şi ea o sună mai întâi pe mama ei şi apoi pe maica Vera să afle dacă mai aveau noutăţi de la poliţie. Când termină, îl întrebă pe Cal dacă poate să deschidă
televizorul să vadă ştirile.
194 ➢
Ştirile despre căutarea lui Giovanni erau permanente, dar fără
relevanţă. Un purtător de cuvânt al poliţiei locale confirma doar că
nu aveau nicio pistă în investigaţia lor şi că fusese consultată unitatea ROS a Carabinierilor. Pentru a ocupa timpul de emisie, echipa de filmare din Monte Sulla luase interviuri oamenilor de pe stradă şi obţinuse doar exprimarea, mult prea previzibilă, a îngrijorării pentru siguranţa preotului lor.
— Ai găsit ceva? întrebă ea, oprind televizorul.
— Încă nimic, spuse Cal. O mulţime de suliţe, o mulţime de fulgere SS, nicio combinaţie. Serveşte-te cu o bere, vin, ceva mai tare din minibar.
— Nu prea-mi place alcoolul, dar o să iau un suc, dacă nu te deranjează.
