62 Fiecăruia ceea ce i se cuvine (lat.).

122

— Nu eraţi aşteptat azi, tătucă, şi nu s-a adus carne de văcuţă spuse Timofeici, care tocmai adusese geamantanul lui Bazarov.

— O să meargă şi fără carne de văcuţă; dacă nu e, nu e.

După cum se spune, „sărăcia nu-i un viciu”.

— Câte suflete are tatăl tău? întrebă deodată Arkadi.

— Moşia nu-i a lui, ci a mamei; după câte îmi amintesc, să

tot aibă vreo cincisprezece suflete.

— Ba chiar douăzeci şi două, spuse nemulţumit Timofeici.

Se auzi un târşâit de papuci şi Vasili Ivanovici apăru din nou.

— Peste câteva minute camera dumneavoastră va fi gata să vă primească, exclamă el solemn. Arkadi… Nikolaevici? Mi se pare că aşa vă numiţi? Iată şi un servitor pentru dumneavoastră, adăugă el arătând spre un băieţandru tuns scurt, îmbrăcat cu un căftănel albastru jerpelit, rupt la coate şi nişte cizme care cu siguranţă nu erau ale lui. Îl cheamă

Fedka. Şi încă o dată măcar că-mi interzice fiul meu, va rog să fiţi îngăduitor. De altminteri Fedka ştie să pregătească o pipă; fumaţi nu-i aşa?

— Fumez mai mult ţigări de foi, răspunse Arkadi.

— Şi faceţi foarte bine. Şi mie îmi plac mai mult ţigările, dar prin meleagurile noastre îndepărtate e tare greu să faci rost de aşa ceva.

— Lasă jelaniile, tată, îl întrerupse. iarăşi Bazarov. Stai mai bine jos, aici pe divan, şi lasă-mă să mă uit la dumneata.

Vasili Ivanovici se aşeză râzând. Semăna foarte mult cu fiul lui, numai că fruntea o avea mai mică şi mai îngustă, iar gura puţin mai mare şi, în afară de asta, se mişca mereu, dădea întruna din umeri ca şi cum l-ar fi ţinut haina la subţiori, clipea, tuşea şi-şi mişca mereu degetele, pe când feciorul său, dimpotrivă, sta într-un fel de neclintire nepăsătoare.

— Auzi, jelanii! repetă Vasili Ivanovici. Să nu crezi, Evgheni, că vreau să-l înduioşez pe musafirul nostru, arătându-i că trăim într-un colţ pierdut de lume. Dimpotrivă, 123

sunt de părere că pentru un om care cugetă nici nu există

colţuri pierdute. Cel puţin eu mă străduiesc pe cât e cu putinţă să nu prind mucegai, cum se spune, să nu rămân în urma vremurilor.

Vasili Ivanovici scoase din buzunar un fular galben nou-nouţ, pe care apucase să-l ia când dăduse o fuga în camera lui Arkadi şi urmă, fluturându-l în aer:

— Nu mai vorbesc că, de pildă, i-am pus pe ţăranii mei la obrok63 şi le-am dat să lucreze pământul în parte, nu fără

sacrificii destul de simţitoare pentru mine. Am socotit că era de datoria mea s-o fac; e o chestiune de bun simţ deşi alţi proprietari nici nu se gândesc la asta: vorbesc despre ştiinţă; despre instrucţie…

— Da; văd că ai colecţia Prietenii sănătăţii pe anul 1855; observă Bazarov.

— Mi le trimite un vechi prieten al meu, spuse grăbit Vasili Ivanovici. Dar noi avem idee, de pildă, şi de frenologie adaugă

el mai mult către Arkadi şi arătă spre un cap mic de ghips de pe dulap, împărţit în pătrăţele, numerotate, cunoaştem şi lucrările lui Schönlein64 şi ale lui Rademacher65.

— Mai crede careva din gubernia în Rademacher? întrebă

Bazarov.

Vasili Ivanovici tuşi.

— În gubernie… Bineînţeles, domnilor, că dumneavoastră

ştiţi mai bine; cum să vă putem noi ajunge din urmă?

Dumneavoastră sunteţi cei care ne veţi înlocui. Şi pe vremea 63 Una dintre formele de bază ale exploatării feudale În Rusia. Moşierul încasa de la ţăranul iobag dări în bani şi natură. Cu toate că ţăranului îi venea foarte greu, obrokul îi dădea libertate ceva mai mare în ce priveşte organizarea propriei lui gospodării, decât pe vremea „barşcinei”.

64 Johannes Lukas Schönlein (1793—1864), medic german, primul care a îmbinat vechea experienţă cu metodele noi de cercetare.

65 Johann Goltfried Rademacher (1772—1849), medic german. El făcea abstracţie de determinarea anatomică a bolii, bazându-se exclusiv pe reacţia bolilor faţă de diferite medicamente.

124

mea un fiziolog ca Hoffmann66 cu vitalismul lui, sau ca Brown67, ni se păreau foarte caraghioşi şi totuşi făcuseră

vâlvă cândva. Poate că vreun nou învăţat l-a înlocuit pe Rademacher, şi dumneavoastră vă plecaţi în faţa lui, iar peste douăzeci de ani, de bună seamă că se va râde şi de el.

— Am să-ţi spun drept mângâiere că noi în genere râdem de medicină şi nu ne plecăm în faţa nimănui.

— Cum adică? Mi se pare că tu vrei să te faci medic?

— Desigur, dar ce-are a face una cu alta?

Vasili Ivanovici îndesă de câteva ori cu degetul mijlociu pipa lui în care rămăsese puţină cenuşă fierbinte.

— O fi şi aşa, o fi, nu vreau să te contrazic. Ce sunt eu la urma urmei? Un biet medic militar, ieşti la pensie, volatuo 68

şi acuma m-am făcut agronom. Mi-am făcut serviciul în brigada bunicului dumneavoastră, se adresă iarăşi lui Arkadi, da, da, multe am mai văzut eu în viaţa mea. În câte cercuri nu m-am învârtit, cu cine n-am avut legături! Eu, acela pe care îl vedeţi acum în faţa dumneavoastră, eu am luat pulsul prinţului Wittgenstein69, şi lui Jukovski70! Şi pe cei din armata de sud, pe cei din paisprezece71, mă înţelegeţi (aici Vasili Ivanovici îşi strânse cu înţeles buzele), pe toţi îi ştiam pe degete. Ei, dar asta nu mă privea pe mine. Treaba mea era lanţeta şi basta! Dar bunicul dumneavoastră era un om tare vrednic de respect, un adevărat militar.

66 Friedrich Hoffmann (1660—1742), medic german. În lucrarea sa Sistemul medicinei raţionale a căutat să elaboreze principiile teoretice ale medicinii pe baza îmbinării eclectice a învăţămintelor mecanice şi vitaliste (curent idealist care explică procesele de viaţă prin prezenţa în organismul viu a unei „forţe vitale”).

67 Séquard Charles Edouard Brown (1818—1875), fiziolog francez, întemeietorul fiziologiei, experimentale moderne. Ar studiat îndeosebi fiziologia sistemului nervos şi secreţia glandelor interne.

68 Expresie franceză stâlcită. Corect: Voilà tout – Asta-i tot.

69 Ludovic Wittgenstein (1769—1843), prinţ, mareşal rus. A comandat armatele prusiene şi ruseşti contra lui Napoleon I.

70 Vasili Andreevici Jukovski (1783—1852), remarcabil poet rus, unul dintre fondatorii romantismului rus.

71 Aluzie la organizatorii răscoalei din 14 decembrie 1825.

125

— Recunoaşte că era destul de tont, spuse alene Bazarov.